Print this Post

Caracal

Olt-Romanați, un prim pas spre o reparație morală a istoriei

Veche vatră de cultură și civilizație, Municipiul Caracal, cu împrejurimile sale, ascunde în sufletul oamenilor de aici o veche și dureroasă rană istorică: aceea de a le fi fost suprimată, de către regimul comunist, calitatea de capitală administrativă a fostului județ Romanați.

Fostul județ Romanați se învecina la Vest cu județul Dolj, la Nord cu județul Vâlcea, la Est cu județele Olt și Teleorman, iar la Sud cu Bulgaria. Cuprinde partea de Sud a actualului județ Dolj, partea Centrală-Sudică a actualului județ Olt și o mică parte din județul Teleorman (comuna Izlaz).

Prin Reforma Administrativă din 1950, tăvălugul comunist a desființat acest județ înfloritor care, inițial, era împărțit în trei plăși: Plasa Dunărea, Plasa Ocolul și Plasa Oltul de Sus, ulterior adăugându-se încă două (Plasa Oltețu și Plasa Câmpu). Până să-l desfigureze comuniștii, județul Romanați, aflat în regiunea istorică a Olteniei, era o unitate administrativă cu mare prestigiu economic și cultural, o unitate administrativă de prim ordin a Regatului României.

Regimul comunist de până în decembrie 1989, dar și regimurile cripto-comuniste, de la Revoluție încoace, nu au întreprins nimic pentru o reparație morală a istoriei, deși oameni de spirit și români adevărați din Caracal le-au arătat și deslușit parlamentarilor din Olt, de-a lungul timpului, rostul și rolul pe care le-a jucat, în istorie, județul Romanați.  

De curând, la inițiativa senatorului Paul Stănescu, care se află în avangarda unui grup de inițiativă Pro-Romanați, se încearcă introducerea în parlamentul României a unei legi care să consfințească măcar atât: adăugarea la numele județului Olt a substantivului propriu ROMANAȚI, ceea ce ar aduce, cât de cât, o satisfacție patrioților din zona istorică a fostului județ interbelic.

Acest grup de inițiativă este format din reprezentanții unor asociații civile de pe teritoriul fostului județ Romanați, alături de prefectul județului Olt, prof. Silviu Neacșu, de Marius Oprescu – președintele CJ Olt, de dr. Liviu Radu – primarul Municipiului Caracal, de senatorii Paul Stănescu (PSD), dr. Renică Diaconescu (PSD), Siminica Mirea (PNL), precum și de deputații social-democrați Florin Iordache, Marius Iancu, Alexandru Stănescu și Dan Ciocan.

Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, susține și domnia-sa acest demers, care ar putea duce la întărirea noastră cultural-istorică.

Prezentăm, în continuare, luările de cuvânt ale unor membri ce alcătuiesc acest comitet de inițiativă, întrunit sâmbătă, 22 aprilie a.c., la Caracal. 

olt romanati caracal 2 net intSENATORUL PAUL STĂNESCU:

Județul Romanați – un județ cu o istorie importantă, atestat în 1496

„Vreau ca această întâlnire să nu fie politică sub nicio formă, ci una civică. De aceea, am invitat și toți parlamentarii de Olt, senatori și deputați din toate partidele. Au venit o parte, dar cu toții sunt de acord cu demersul nostru. Ceea ce am început noi astăzi este un proiect care ne-am dori să aibă o finalitate. Totul a pornit de la o idee care s-a propagat în mintea multora dintre noi. Nu vrem să schimbăm denumirea județului Olt, ci să adăugăm și Romanați. Eu cred este o chestiune profundă să facem acest lucru pentru că, în primul rând, vorbim de o reparație morală pentru toți cei care au locuit într-un județ cu o istorie importantă, atestat în 1496, pe timpul domnitorului Radu cel Mare. Eu cred că identitatea cultural-istorică a județului nostru se va întări foarte mult.

Am considerat că este foarte important să ne întâlnim și cu colegii noștri parlamentari, indiferent de ce coloratură politică ar fi ei, pentru că, din punct de vedere tehnic, sunt două faze. Mai întâi, un referendum pe care îl convoacă președintele Consiliului Județean Olt. Apoi, dacă referendumul e valid, urmează promovarea unei legi în Parlament cu noul nume al județului, Olt-Romanați. Trebuie să precizăm în lege că nu se vor schimba documentele cetățenilor, ci totul se va întâmpla atunci când acestea vor expira. Avem nevoie de majoritatea în Parlament și nu vă ascund că și politic am cerut partidului din care fac parte să-și dea acordul pentru acest lucru.

Eu și domnul deputat Iordache am fost la președintele Curții Constituționale, domnul Valer Dorneanu, cu care am avut o discuție pe această temă. Nu sunt probleme de constituționalitate.”

MARIUS OPRESCU, PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN OLT:

Este vorba despre o reparație istorică și despre adăugarea la numele actual a cuvântului Romanați

„Acum un an, când am sărbătorit un anumit număr de ani de când este atestat județul Romanați, a reapărut această idee. Eram în sala Teatrului Național și s-a vorbit de o măsură reparatorie prin adăugarea numelui de Romanați la Olt. De atunci am spus că sunt de acord cu această idee atât timp cât ea va căpăta o conotație serioasă pe care s-o putem transforma într-un referendum. Iată că astăzi, după mai multe întâlniri la care am fost invitat și o serie de adrese, este prima întâlnire serioasă, într-un grup mai mare.

Cred că, alături de noi, oamenii din Romanați, reprezentanții publici ai instituțiilor și reprezentanții oamenilor din județul Olt, la următoare întâlnire a acestui grup de inițiativă e nevoie să adere și mai mulți oameni din cultură și reprezentanți din partea cealaltă a Oltului, din vechiul județ Olt. Este foarte important să plecăm cu ideea că nu se schimbă nimic, este vorba despre o reparație istorică și despre adăugarea la numele actual a cuvântului Romanați. Nimeni nu trebuie să încerce să transforme aceste demers în altceva decât ceea ce trebuie să fie.”

PREASFINȚITUL SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI ȘI ROMANAȚILOR:

Ați fost nedreptățiți prin suprimarea numelui acestuia din administrația publică

„La început, cei care au înființat episcopia aceasta au avut nedeplina inspirație să-i zică doar Episcopia Slatinei, ceea ce o reducea, cel puțin ca nume, doar la orașul Slatina, ceea ce era nedrept. Eu nu sunt nici oltean și nici romanațean, vin din Muntenia și nu știam nimic despre ce se întâmplă aici. Venind însă am reperat această amărăciune, această mâhnire a dumneavoastră a celor din Romanați, faptul că v-a dispărut, într-un fel, istoria, cultura și ați fost nedreptățiți prin suprimarea numelui acestuia din administrația publică.

Lucrurile au căpătat un anumit contur atunci când am avut noi prima ședință a adunării noastre eparhiale, când au venit oameni din Caracal și din Corabia și mi-au adus la cunoștință despre această nedreptate și mi-au cerut ca măcar noi, Episcopia, să salvăm numele de Romanați.”

DUMITRU BOTAR, PROFESOR DE ISTORIE – CARACAL:

Ceea ce s-a întâmplat cu Romanațiul a fost pur și simplu un asasinat administrativ teritorial

„De câte ori mă trezesc în fața unei mari nedreptăți, reacționez și eu la fel de dur, dar ce s-a întâmplat cu Romanațiul n-a mai fost o nedreptate. A fost pur și simplu un asasinat administrativ-teritorial. Pur și simplu, el a fost eliminat de pe harta administrativă a țării, dar nu și din istorie, nu și din cultură, nu și din inimile noastre. Județul a fost dintotdeauna unitatea administrativă de bază a Țărilor Române. A existat o scurtă perioadă când Carol al  II-lea a renunțat la județe și a înființat ținuturile.

Apoi, a venit anul 1950 pe care nu-l condamnăm, pentru că atunci au dispărut toate județele. România a avut o nouă hartă administrativ teritorială, după modelul sovietic cu regiuni și raioane. Ne-am bucurat apoi, în 1968, când «Fhurer-ul de la Scornicești» (Nicolae Ceaușescu – n.red.) a luat o hotărâre de a se reveni la vechea împărțire teritorială, pe județe.

Însă, bucuria noastră a fost de scurtă durată, pentru că Legea de organizare administrativ teritorială a exclus 21 de județe, între care și Roman, Câmpulung Muscel, Râmnicu Sărat, Sighișoara, Lugoj sau Romanați. Ne-am trezit că județul Romanați nu a mai fost. De atunci a început durerea noastră.”

olt romanati caracal 1 netDAN CIOCAN, DEPUTAT DE OLT:

Consider că e o reparație morală

„Consider că e o reparație morală, o reparație care este necesară și utilă pentru acest județ. Nu cred că sunt persoane sau reprezentanți care să reacționeze ostil la această inițiativă. Eu propun ca, în perioada următoare, să facem, împreună cu d-l președinte al Consiliului Județean, o întâlnire cu toți primarii și cu câte un reprezentant al Bisericii și un domn profesor sau un om de cultură din fiecare localitate, care știe foarte bine istoria județului Olt și a comunității respective.”

ION MARIAN DOLDUREA, OM DE AFACERI, FILANTROP:

Toți strămoșii noștri se trag de aici, din zona asta a Romanațiului

„Ideea aceasta cu Olt-Romanați este foarte veche. Numai că, în ultima perioadă, ea a căpătat mai mult contur. Cu toții ne dorim asta! Și eu am foarte mulți prieteni la Slatina, mulți, foarte mulți prieteni, am și afaceri în foarte multe localități din județ. Sunt prietenii noștri, sunt frații noștri, dar trebuie să înțelegeți că ne dorim asta din tot sufletul. Ne dorim adăugarea cuvântului Romanați la cuvântul Olt, ca o răsplată pe care trebuie s-o dăm celor care au fost înaintea noastră.

Bunica, atunci când m-a învățat rugăciunea, îmi spunea că e din Romanați. Toți strămoșii noștri se trag de aici, din zona asta a Romanațiului. Fiecare avem rude la Rotunda, la Grădinile, la Drăghiceni peste tot… Peste tot sunt străbunii noștri care s-au numit romanațeni.

Cele două județe, Olt și Romanați, au fost aproape siameze, în oglindă. Decât Oltul ne despărțea. Dacă puneai harta României și o închideai pe Olt, cele două județe aproape se suprapuneau. Nu vrem nimic decât această recunoaștere. Totul va rămâne așa cum este. Reședința noastră este Slatina, frații noștri din Olt sunt frații noștri… Nu vrem altceva decât această recunoaștere legată de numele județului Romanați. Nu vrem decât o reabilitare sentimentală și sufletească. Asta este dorința noastră.

Aș vrea presa să scoată în evidență exact aceste lucruri!”

SIMINICA MIREA, SENATOR DE OLT:

Este o reparație istorică, morală, sentimentală

„Este o inițiativă bună. O inițiativă care, într-adevăr, trebuie să facă această reparație istorică, morală, sentimentală. Îmi dau seama că nu va fi foarte ușor, pentru că locuitorii din nordul județului, cei care sunt la granița cu Argeș, cu Vâlcea, vor trebui să fie convinși. Cred că trebuie să găsim cei mai buni comunicatori, cred că trebuie să le explicăm că județul Olt este o familie. Suntem și olteni și romanațeni și am format o familie. Cred că ar trebuie să avem cele două nume, pentru că așa este într-o familie. Putem avea aceste două nume. Totul este ca noi să reușim să le explicăm celor din nordul județului, care trebuie să recunoaștem, vor fi un pic reticenți, că este spre binele nostru. Pentru că acest lucru nu va face decât să ne unească și mai mult.

Oricum, vom avea o misiune delicată și totul va ține de presă și cei care vor comunica în teritoriu acest mesaj. Eu susțin această inițiativă și veți avea tot sprijinul meu.” 

RENICĂ DIACONESCU:

Trebuie să ajutăm caracalenii să-și recâștige demnitatea

„Am ascultat cu foarte mare atenție dezbaterile și îmi amintesc de un episod de la începutul căsniciei mele, așa cum a zis d-na Mirea, când socrul meu m-a rugat ca să purtăm și numele soției, să ne numim Diaconescu și Cernea. Și absolut că n-am fost de acord! Mi s-a părut că fac un pas în înapoi, ca bărbat!

Aici lucrurile stau cu totul altfel. Contează că am și sufletul aici. Copilul meu a crescut aici în Caracal! Le-am spus unde plec astăzi și s-au bucurat. Și socrul meu, care a fost comandant aici la Caracal, un om cunoscut de toată lumea, își dorea ca județul să poarte numele de Romanați.

Eu am simțit în acești ani de zile patriotismul local al celor din zona Romanațiului. Va fi un pic delicat, dar este o reperație istorică și trebuie să ajutăm caracalenii să-și recâștige demnitatea.”

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/olt-romanati-un-prim-pas-spre-o-reparatie-morala-a-istoriei/

1 comment

  1. Un om de la Pont Euxin

    ADEVARATA REPARATIE MORALA A ISTORIEI TREBUIE SA INCEAPA CU FORMA DE GUVERNAMANT,LA CEA CARE NE-A CONSACRAT CA NATIUNE DEMNA SI SUVERANA,RESPRCTIV LA MONARHIA CONSTITUTIONALA,DEOARECE DE FAPT SI DE DREPT,ROMANIA ESTE O MONARHIE CONSTITUTIONALA SI MAJESTATEA SA REGELE MIHAI I ESTE SUVERANUL ROMANIEI.

Comments have been disabled.