Print this Post


PAGINI PLINE DE IUBIRE PENTRU SLATINA

Trecutul Slatinei este o sursă inepuizabilă pentru cunoașterea de către tânăra generație a tot ce a reprezentat și reprezintă orașul nostru secular, în simfonia vremurilor. Iar proiectul ANOTIMPURILE SLATINEI, care va apărea la sfârșitul acestui an, cu sprijinul Primăriei Slatina, vă pune în față, dragi cititori, gândurile celor mai importante personalități ale culturii, cu privire la luminile și umbrele Slatinei noastre seculare, orașul care a dat țării și lumii oameni cu mare greutate spirituală din domenii diferite: artă, literatură, medicină, muzică, politică, industrie, economie etc.

caracostea li netUna dintre familiile de intelectuali cu care Slatina se poate mândri este familia Caracostea. Iar cel mai reprezentativ membru al acesteia este, fără îndoială, Dumitru Caracostea, „una dintre cele mai însemnate personalități ale vieții literare și culturale din spațiul românesc”. (Nicolae Scurtu)

La îndemnul „unui slătinean” care-i ceruse să colaboreze „la o inițiativă culturală în orașul natal”, Dumitru Caracostea „va așterne” pe hârtie amintirile sale despre Slatina, în volumul „Oltul se întoarce la matcă” sau „Anii studenției mele”. Va întrerupe astfel un capitol ce se dorea „un sondaj în forme de viață trecută, pentru a dura construcții destinate zilei de mâine.”

Și nu-l va relua până ce „după răspasul unei nopți”, nu va așterne rândurile și gândurile sale despre Slatina. Și, minunându-se și el de ceea ce va realiza, se întreba cum a fost posibil. „Să fie, oare, atât de actual tâlcul din trilogia slătineană a anilor studenției; lupta pentru întoarcerea Oltului la matca lui?”

Și, în felul acesta, Caracostea ne face să conștientizăm că fiecare dintre noi simțim nevoia să ne întoarcem în locul în care ne-am născut, am copilărit sau am petrecut o parte a vieții. Să retrăim amintirile pe care le avem despre Slatina și care sunt cele mai frumoase și cele mai de preț. Știut fiind că poți cumpăra orice pe lume, dar nu poți cumpăra amintirile…

Și Dumitru Caracostea, cel care avea să ajungă unul dintre cei mai mari critici și istorici literari ai României și care „legase mari planuri literare” de orașul din care a purces, păstrează „unele pagini pline de iubire pentru Slatina.” Ca de exemplu „o compoziție făcută sub formă de carte”, pe care o înmânase profesorului său de geografie din clasa a IV-a de liceu. Pentru că „probabil n-ați văzut Slatina sau dacă ați văzut-o n-ați privit-o cu ochii mei:” Dar, oare ce au văzut ochii lui, ce a păstrat memoria sufletului său despre Slatina? În primul rând, că „era înconjurată de aparente dealuri, de fapt, povârnișuri prăvălite din șesul Munteniei spre Olt.” Astfel că, Slatina, în vechea ei așezare, e un oraș-amfiteatru.

Dar ce-ar fi Slatina, fără Olt și fără Grădiște? Probabil, o așezare anostă, banală. Ori așa, zice Caracostea „de nicăieri nu i se vede pitorescul mai bine decât de pe platoul Grădiștei, care se ridică asemenea unei insule masive de la nord la sud, între valea principală a orașului și albia Oltului.” Cât privește Grădiștea „pare o cetate străveche. Ca un semn către care se îndreptau călătorii din șesul Olteniei, spre Vadul Oltului, către Muntenia.”

Și tot Grădiștea face ca „Slatina dealurilor” să pară „ca un ochi deschis către imensitatea câmpului oltean” și, ”în toată configurația ei, să pară o sinteză între forma rotunjit-închisă dinspre răsărit și zările nemărginite de dincolo de sclipirile Oltului.”

Toate acestea îl fac pe scriitor să conchidă că nicăieri nu mai văzuse o așezare la fel ca Slatina. Deși străbătuse multe meleaguri. Cum de păstrase această imagine, această minunată priveliște a Slatinei, cu cele două elemente care-i subliniau frumusețea, Grădiștea și Oltul? Simplu: „casa veche părintească stătea pe dealul opus Grădiștei.” Și așa i-a rămas în suflet „icoana Slatinei, cu povârnișurile multiple de amfiteatru, cu Podișul Grădiștei. Și cu acea nemărginire plină de taină a Luncii Oltului, dincolo de care ochiul se pierde în zăvoaie, lanuri și zarea jucăușă.”

În copilăria sa, despre care zice că fusese departe de a fi fost fericită, în acele vremuri de sfârșit de secol IX, „farmecul Slatinei” stătea, mai ales, „în prezența continuă a Oltului care atuncea trecea exact pe la marginea orașului și înfățișa o oglindă abruptului de nisip al Grădiștei.”

Copilul de atunci era fascinat „de luciul apei, care venea înțelept pe largul vadului străvechi, iar viața ei, pline de taine și de zvonuri, cu măreții la mijloc de matcă și în dreptul adâncurilor, cu grații și surâsuri pe marginile primitoare ale nisipurilor și pietrișurilor” îi vor umple sufletul „de o încântată uimire mereu reînnoită” (…), „iar zăvoaiele care străjuiau malurile și se plecau asupra apei erau ispititoare.”

În tinerețe, toate cele înfățișate acum la maturitate nu le văzuse întocmai. Ele îi pătrunseseră în suflet, pe o altă cale dominată de farmec. Două lucruri i se întipăriseră atunci puternic în minte: „Nemărginirea înstelată deasupra acestui peisaj(…) și uimirea stăruită, uneori, când soarele asfințea într-o glorie de culori.”

Dacă cineva, mai spune Caracostea, va ajunge la Slatina, spre scăpătat, este rugat să spună „dacă a văzut pe lume apusuri de soare mai largi și mai mărețe decât cele pe care le poate privi de pe dealurile care străjuiesc orașul.”

Prof. Elena SÂRGHIE

Fragment din volumul în curs de apariție ANOTIMPURILE SLATINEI (POVEȘTI ȘI POVESTIRI SLĂTINENE) – Proiect editorial dedicat Centenarului Unirii, finanțat de Primăria Municipiului Slatina

Permanent link to this article: http://linia1.ro/pagini-pline-de-iubire-pentru-slatina/