Print this Post


Palatul Parlamentului, Clubul Parlamentarilor Români „Ion Rațiu” – Lansarea cărții „ÎN ORDINEA IUBIRII”, de Dumitru Sârghie

Ziua de 12 martie a.c., poezia de dragoste a lui Dumitru Sârghie a intrat pe poarta principală, în Palatul Parlamentului României și s-a oprit în Salonul Artelor al Clubului Parlamentarilor Români „Ion Rațiu”. Aici, sub patronajul Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă, prezidat de deputatul liberal Gigel Știrbu, fost ministru al Culturii, a avut loc lansarea volumului de poezie „În ordinea iubirii”, sub semnătura cunoscutului ziarist și scriitor Dumitru Sârghie.

net lansare carte sirghie parlament 12 mar 2019 7Cuvântul de început l-a rostit deputatul Gigel Știrbu, acesta reliefând bogata activitate culturală și jurnalistică a luii Dumitru Sârghie, precum și rolul său în comunitatea spiritual-culturală a județului Olt și nu numai… Gigel Știrbu le-a vorbit celor prezenți despre talentul jurnalistic și literar al lui Dumitru Sârghie, „talent care a depășit demult granițele județului Olt.” Șeful Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă a transmis, de asemenea, celor prezenți salutul grupurilor parlamentare ale PNL și l-a felicitat pe autor, încurajând, astfel, actul de cultură în sine și spunând că, „prin cultură ne putem dobândi mai lesne libertatea.”

net lansare carte sirghie parlament 12 mar 2019 6

net lansare carte sirghie parlament 12 mar 2019 3net lansare carte sirghie parlament 12 mar 2019 5

Au luat, apoi, cuvântul Camelia Radulian, scriitor, critic de artă, colaborator al revistei „Literatura de azi”, condusă de criticul Daniel Cristea Enache, apoi scriitorul și criticul literar Silviu Guga, de la Sibiu și, bineînțeles, autorul, care nu a uitat faptul că e ziarist, făcând un apel către politicienii României să nu lase această țară de izbeliște, să pună „capăt mitocăniei”, să taie „calea inculturii”, să oprească „otrăvirea sufletelor copiilor noștri” și să nu mai lase „impostura să facă din țara asta frumoasă o vale a plângerii și din acest popor o victimă sau un călău”, parafrazându-l, astfel, pe Toma Caragiu, cu remarcabilul său rol, din filmul „Actorul și sălbaticii”.

Au fost prezenți la această manifestare de suflet parlamentari liberali, scriitori, funcționari ai Parlamentului României, alți iubitori de poezie, precum deputatul de Olt Mihai Niță (ALDE), dar și cunoscutul actor vâlcean, Cristian Alexandrescu, de la Teatrul Anton Pann, din Rm. Vâlcea, care a recitat, cu maxim talent, poeme din volumul „În ordinea iubirii”. Printre admiratorii poetului s-au mai aflat și poeții bucureșteni Cristi Velicu și Forin Mitel, dar și cunoscutul poet craiovean Augustin Jianu, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Dumitru Sârghie. O prezență cu totul și cu totul onorantă pentru poetul „lansator” a fost cea a lui Laurențiu Guțică, doctor în istorie și director al Muzeului Județean Olt, cel care a vorbit despre rolul culturii în viața de zi cu zi, despre cultura veche a județului Olt, dar și despre Dumitru Sârghie, ca ziarist și scriitor.

Revelația acestei inedite lansări de carte a constituit-o rapsodul popular Ion Crețeanu, supranumit „Ion al Cobzei” sau „Dacul coborât de pe Columnă”, cel care i-a încântat pe toți cei prezenți în frumosul Salon al Artelor, cu cântecele străvechi din vatra satului oltenesc: „Unde-ai plecat, dorule”, „Balada lui Brâncoveanu”, „Sergentul Jan”, „Cântecul lui Mihai Viteazul”, „Nu-i singur Iuda vinovat”, „La ușa oborului”.

A fost o zi specială, atât în viața ziaristului și poetului Dumitru Sârghie, cât și a celor care au participat. Felicitări”

Prezentăm, în continuare, discursurile criticilor Camelia Radulian și Silviu Guga, dar și discursul autorului…

net lansare carte sirghie parlament 12 mar 2019 1Camelia RADULIAN: „În ordinea iubirii” – un demers din care vei ieși copleșit de iubire

«• „În ordinea iubirii”, volumul de poezie al lui Dumitru Sârghie – Mitif,  explorează formele unui univers feminin care refuză să se fixeze, în pofida tendințelor expresive ale zilelor de azi, într-un limbaj minimalist,  frigid, voit auster semantic.   Cu un pronunțat curaj al  vicierii tranzitivului și impersonalului, dublat de voluptatea observației detaliate, Dumitru Sârghie-Mitif cultivă o poezie opulentă, suculentă și provocatoare, pe care cititorul e invitat să o savureze într-o notă de intimism complice,  atras de  îmbibația  și proximitatea unui erotism – deși stilat- impetuos, organic, iar uneori orgiastic.

• Poezia lui Dumitru Sârghie-Mitif propune  imagini palimpsestice, în care, dintre zecile de portrete feminine se desprinde femeia-concept,  femeia universală, în egală măsură văzută ca muză, obiect de adorație, stare de grație și revelator al propriului lăuntru uman și poetic al autorului, generatoarea, de fapt, a unei superbe alchimii sacro-profane căreia i se închină  mărturisiri și senzații, cel mai adesea viguros sau pasional exprimate, adiacente iubirii, admirației, contemplației, dorului, erotismului, jinduirii.

• Identificarea cu rezonanța și cu sensul cuvintelor e  atributul de bază al  acestei  poetici care mizează pe omogenitate stilistică, inteligență componistică, prospețime, sonoritate, imagistică, slalom verbal și impresie. Torentul de extazieri și ipostaze admirative sunt exemplar strunite semantic și dirijate cu matură măiestrie, deși impetuozitatea simțirii poetului are preponderent trufia, zvâcnetul și textura tinereții adolescentine.

• Poezia aceasta carnală, extatică, repetând în oglindă  perfecțiunea curbelor feminine, fie ele trupești sau sufletești, are  și o nuanță de o stranie serafică, ajunsă uneori aură, icoană. Joc paradoxal cu unghiurile, cu forțele subterane ale iubirii, cu toate nuanțele ei, stare în care cititorul e invitat să facă o imersie inițiatică, din care  va pleca probabil contaminat de energia forței vitale sau cu impresia că despre iubire nu trebuie să se știe niciodată destul, pentru că iubirea e o perpetuă zidire a sinelui, dar și a universului.

„Fată verde, cu părul de mură,
Cu trup de sirenă, cu buze-răsură,
Mă apără, te rog, de vidul trăirii,
De golul din suflet, de stingerea firii,
Căci, mă ispitesc presimțiri de extaz,
Când tu-nflorești ca mușcata-n pervaz…
Pune capăt tăcerii sângelui meu
Și ridică-mi iubirea în vast apogeu’’
(Timpul zidirii)

• Contemporaneitatea tinde să instituie o zonă de reciclare a ideii de dragoste și să cenzureze până la amputare poetica declarativă, extatică.  Femeia modernă ia, în lirica actuală, forma tuturor obsesiilor, dar e conturată din ce în ce mai des ca o împrăștiere de forme asupra cărora se revarsă pofta convulsivă sau adorația timidă a bărbatului, însă rareori asupra ei  se mai proiectează, ca în volumul de față, imagini scanate de ochiul îndrăgostitului de tip truver, cavaler, arta de a tempera până la suav brutalitatea devoratoare a instinctului, generozitatea de a investi femeia cu puteri creatoare definitorii și definitive, de a crede cu sinceritate că ea ține în mână destinul bucuriei întregului univers și întregului mers  al vieții.

Deseori, versurile lui Dumitru Sârghie-Mitif coboară dintr-un spațiu medieval, dacă nu cumva se prelungesc într-un timp mitic, spre care are mereu nostalgia întoarcerii, de mână cu iubita, pentru a da amplitudine și a proiecta în universalitate și etern mici gesturi culese din banalul oricărei iubiri, ori din cotidian.

„Și-apoi, să mergem la un castru
Datând din vremurile vechi,
Să-ți pun cireșe la urechi
Și să îți scriu cu sânge-albastru”
(Poeme roz cu rime dulci)

„Iar dacă simți înveșnicirea clipei,
făcând elogiul infinit risipei
semințelor de dragoste-aruncate,
furându-i fetei dragi din frăgezime,
din afunzime,-apoi din netezime,
ieși din delir și-njură, în… Cetate,
De Metafizică și de… Angelitate!”
(De metafizică și de angelitate)

Există o pregnanță a imaginilor interpretate în chiar momentul în care se lipesc epidermic de pagină. Cititorul simte încolăcirea lor, le percepe savoarea fatală. Toate stările pleacă din iubire, prind forme, trăiesc asemenea unor personaje, își procură un soi de autonomie creativă, se transformă în obiect al unei transanalize. Uneori, aceasta se face cu pigmentări cețoase și tușante de nostalgie, durere, privire amar  retrospectivă, meditație tristă.

„Am plâns bărbătește când ai plecat…
cu inima,
și am mâncat cartofi dulci, fierți în coajă…
Astăzi, mi-e dor de tine, pasăre a ploii,
mi-e dor de tine, Arden,
de felul în care tu îmi vorbeai despre
primăvară,
de parfumul pulberii cu care îți pudram
trupul fusiform…
Întoarce-te, Arden, din Constelația Pleiadelor,
dă-ți demisia din Societatea Secretă a Oamenilor
cu Pene de Cocor Albastru,
scoate-mă din prizonieratul propriului meu vis”
(Prizonierul unui vis)

 • Mai mult, poetul e uneori heideggerian până la metafizic, cu o subtilitate uimitoare a conexiunilor între lucruri. („Înaintează, Doamne,-o Ordonanță, / Dezleagă integral frâul dorinței, / Acea dorință plină de substanță, / Care ne schimbă sângele ființei!’’.

•  Poezia lui e un corpus universalis nesățios de iubire, plămădit dintr-un lut fierbinte și dumnezeiesc, care iese din budoar, după o noapte de beție trupească și oferă cu evlavie pâine  aburindă trecătorilor, la poarta unei mănăstiri. E atâta firesc în firesc, în această poezie, o perpetuă nevoie de părăsire a zonei de împovărare sufletească, o nevoie de ieșire în orbitoarea lumină, cea care transgresează banalul, efemerul și carnalul, având puteri catarhice.

• E poezia cu ochiul întors cu încredere spre sine, care nu-și cenzurează bucuria de a fi. Citind-o cu sufletul, îi descoperim și așteptăm  transferul de materie energetică, frapanta ei structură antinomică a realității, transcrierea ei până la momentul crispării, când totul se va reduce, știm, la neputință.

• Dumitru Sârghie Mitif construiește, în acest volum, o odă femeii și feminității, o cetate inexpugnabilă în care femeia e regina, risipită până și în aerul care o cântă, o răsfață și o repetă, dar și o capsulă semantică, un nod al introspecției care scurtcircuitează  lava stilistică, instaurând uneori acea nevoia înfrigurată de însingurare, de autoexil, de contemplativă reacție la curgerea timpului, în numele iubirii:

„Timpu-mi coborâse în sânge și-n oase,
Mă-ntorsesem, în gând, la femei genuine…
Venisem la…timp…dar, ah!, timpul plecase,
La curve-n bordeluri ori, poate, la balerine,
Și-atuncea, m-am întors pe urme străine,
În Turnul de Fildeș, în care, cu iriși plouase…”
(Rondel în picaj)

„În ordinea iubirii” reușește o tumultuoasă și surprinzător de parfumată metafizică a simplului, camuflat sub forma unor desene uneori epifanice, în care voluptatea elanului amoros se suprapune peste aluzii relativizant-religioase, aflate în deplină armonie cu ludicul, ghidușia și fina ironie.

„Și ne iubeam pi dungă și pi cant,
Mi-e dor și-acum de ochii ei căprui,
Și îi citeam din Rilke și din Kant…
Adu-mi-o, Doamne, azi, de unde nu-i,
Să fiu cu ea amabil și galant,
Să redeschidem drum… trecutului’’
(SONET PENTRU „TONTONEL”)

Citind, surâzi uneori complice, tragi aer adânc în piept, te trezești că oftezi a drag ori a  nostalgie. Înțelegi că faci parte organică din carnea acestei poezii, că e a ta, că unele stări și fulgurații de  aici sunt o prelungire firească a ființei tale, te regăsești ușor în secvențe, deși toate au contur    puternic personal, pentru că poezia aceasta  reușește ceea ce e greu de reușit, sublimarea intimistă și proiectarea în universalitate a experiențelor personale.

Lectura acestei cărți, un univers, un demers din care vei ieși copleșit de iubire, conștient de miracolul sevelor ei,  năuc de viață și de fericirea, chiar dacă efemeră, de a fi.»

net lansare carte sirghie parlament 12 mar 2019 2Silviu GUGA: EROTICA ÎNTRE TELURIC ȘI SERAFIC

 «Pe Dumitru Sârghie, când încă nu semna și Mitif, l-am cunoscut, mai întâi, ca un virtuos publicist și apoi ca poet. Primele versuri pe care i le-am citit aveau o anumită solemnitate, erau versuri cu o tonalitate lirică gravă; îmi amintesc de o poezie dedicată mamei. Apariția unui volum de poezii erotice, semnat Dumitru Sârghie, nu mi s-a părut imprevizibilă, pentru că mi-a rămas în memorie, pentru felul în care a exprimat-o, mărturisirea sa făcută mai demult: „Am descifrat absolutul și sensul unic al acestuia, pândiți de iubire”. Cu volumul „În ordinea iubirii”, se dedică în exclusivitate liricii erotice, dar apariția lui schimbă registrul liric al poetului. Poemele sale, în marea lor majoritate, sunt scrise acum în maniera așa zisei „poezii minore”. Predecesorii săi sunt poeții „minori” George Topârceanu, Ion Minulescu, Marin Sorescu, Emil Brumaru și, mai recentul, Walter Johrend.

Versurile scrise cu dezinvoltură, într-un limbaj fără prejudecăți, dar care respectă regulile decenței și care transpun imagini care nu sunt deloc imunde, așază erotica între teluric și serafic. Lirismul regenerează după ce pare să eșueze în locuri comune și, cu voia sau fără voia autorului, își păstrează sorgintea romantică.  La performanță poetică se ajunge și cu o astfel de poezie în care vetustitatea se omogenizează cu modernitatea, persiflarea cu gravitatea, umorul cu dramaticul și în care eu liric e și un Don Juan și un Don Quijote. Iubirea e privită în toate ipostazele posibile: „Blestem, delicatețe și crimă e iubirea,\ Ea îți înfige, surdă, cuțitul pân’ la os,\ Îți amărăște, viața, te-ncearcă dureros,\ Îți tulbură lăuntrul, întunecându-ți firea”. Dar predicția este respinsă pentru că voluptatea devine dominantă și eul liric nu știe cui să dea întâietate, „Celui-De-Sus-Sublim-Neîntinat, \ Întruchipat în sfântă zeitate, \ Ori diavolului ultra-ncopitat?” Iubirea este văzută și ca un refugiu în care să trăiești în doi angoasa, o retragere de relele lumii, de sfâșierile singurătății, de „cântecul de lebădă al umanității”, de vicisitudinile timpului cu care e într-o permanentă confruntare. „Numai dragostea poate sfida surâsul amar al timpului, \ Uneori, învins, timpul îngenunchează și plânge.”

Ființa iubită are zeci de nume de la  Miss, Violette și  Eleanor, la Maria, Ana și Rodica, dar fiecare reprezintă un detaliu al femeii, în general. E, dacă vreți, o viziune fractalică sui-generis. Numele nu contează, ci „suma” lor prin care se face elogiul iubirii și portretul integral al farmecelor feminine. Formele trupului iubitei stârnesc patimi telurice, dar și gânduri serafice: „Pe coapsele-ți obraznice, vârlave,\ Sculptate, parcă, de un demiurg,\ Îți scriu, solemn, poeme și iznoave…\ Femeie, sunt al tău taumaturg… Sânu-ți drept înfloare – floare de cais”  sau „Pe trupul tău creat de zei,\ Pe sânii tăi ca două pere…  Sfârcurile-ți, dude coapte”.  „vor înflori Sânii-ți precum cheia sol.”…„Ah!, Mariselle, ce forme unduioase, Ce curbe îngerești și genuine”.  Între iubire și poezie e o relație de coabitare: „Vino, Miss, în versu-mi, nu mai sta,\ Să-mpărțim povara ființării”. Ale exemple, mai „explicite” într-o epică a erosului, în sprijinul acestei constatări: „A fost odată, cum n-a fost vreodată,\ Printre fuioare verzi și lungi de ceață,\ A fost o noapte albă și fără dimineață,\ Când te-ai lăsat, Michelle, contaminată,\ De duhu-mi cald, de rima-mperecheată,\ Din poezia-mi dulce, ca para mălăiață,\ Când celebram schimbarea mea la față,\ Când tu, natură pură, nici nu erai machiată” sau „visul tău s-a împlinit,\ Când am rescris pe coapsa ta de lapte,\ Poema despre vid și infinit”.

Retorica euforică a eului îndrăgostit este rareori estompată de cea a temorii:  „O să dispar, precum Villon, în dulce neant, unde-o să-mi pierd, Doamne, eul din eu”… Pierderea sinelui aduce melancolia: „Trăim plutind ușor, în versul alb al vieții,\ În dogme hrănitoare și utopii duioase,\ Cu dragostea în sânge și, implicit, în oase,\ Nefericiți cum suntem, iubito, noi, poeții” și chiar gânduri pesimiste: „Iubito, ne-mprejmuie răul \ Și viața ne trage zăvorul”.

Iubita, indiferent ce nume poartă, în poemele lui Dumitru Sârghie Mitif, este nu doar „obiectul” generator de ispite telurice și de desfătări vizuale, pentru că are ochii căprui sau verzi și părul lung, dar mai ales că e cu „genunchii prețioși”, „cu nuri duioși,\ cu coapse dulci și sâni ambițioși”, „care zvâcnesc măreț” sau „cu țâțe mari și pielea fină”, iubita este confesoarea spirituală a poetului cu care citește „din Rilke și din Kant” sau din  „Les Fleurs du mal!” și discută despre Platon, Socrate și Diogene, Aristotel, Toma D’Aquino, Freud…

E necesar să mai adăugăm că, deși majoritatea poemelor din „În ordinea iubirii” sunt scrise cu mare iscusință prozodică „în dulcele stil clasic” și „dezbat” vechea  temă poetică a iubirii, versurile autorului nu lasă impresia anacronicului. De asemenea, trebuie spus că  Dumitru Sârghie Mitif e capabil să-și schimbe oricând registru liric și să scrie „altfel”. În acest sens, poemul „Remember” (pag. 160) e un „avertisment” pentru viitorii cititori ai săi.»

net lansare carte sirghie parlament 12 mar 2019 4Dumitru SÂRGHIE-MITIF: Existența nu-i suportabilă decât făcând un echilibru între poezie și viață

 «Dragi prieteni, trăim într-o țară care cheltuiește sume importante de bani, pe care nu le are, pe lucruri de care nu avem nevoie. Poporul stă închis în libertatea lui provizorie, înstrăinat înlăuntru, și suferă sau aplaudă, după caz.

Între timp, țara pe care trebuie s-o apărăm de proprii ei conducători se năruiește, fără nicio împotrivire. Să fie adevărat, oare, că am epuizat toate mijloacele de a ne apăra de ridicol, de minciună, de falsitate, de sălbăticie și de prostie? Eu aș zice că nu, având în vedere că – iată – noi putem organiza un astfel de eveniment , sub deviza „Femeia este primăvara lumii”, cum spunea prof. Dumitru Constantin Dulcan și lansând cartea „În ordinea iubirii”.

Poezia, arta în general, e o stare de grație, o stare permanentă, când de nuntire romantică și domoală, când cu tunete și fulgere, în sânge și carne, când artă pentru artă, cu gânduri și rostiri angajante, politice și sociale, în lupta pentru salvarea unei nații.

Asta îmi aduce în minte filmul „Actorul și sălbaticii” care, deși este ușor controversat, ne lasă, prin Toma Caragiu, un strigăt înfiorător, un strigăt pe care îmi permit să-l parafrazez.

„Oameni buni, puneți capăt mitocăniei, tăiați calea inculturii, opriți otrăvirea sufletelor copiilor noștri. Nu lăsați impostura să facă din țara asta frumoasă o vale a plângerii și din acest popor o victimă sau un călău. Asta, dacă vreți să vă bucurați, dacă vreți să râdeți, dacă vreți să rămâneți oameni.”

Așadar, dragi prieteni, hai să ducem acest obicei al poeziei „până în pânzele albe ale capătului”, cum ar spune Nichita Stănescu, fiindcă existența nu-i suportabilă decât făcând un echilibru între poezie și viață!

Se cuvine, deci, să-i mulțumesc d-lui deputat Gigel Știrbu, președintele Comisiei pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă,  pentru sprijinul moral acord în realizarea acestui eveniment de suflet, să vă mulțumesc dvs. tuturor celor prezenți, dar și d-lui Corneliu Ciontu, un vechi amic, căruia, într-o emisiunea televizată i-am spus: „În istorie există Corneliu Zelea Codreanu, Corneliu Vadim Tudor, Corneliu Ciontu, Corneliu Bichineț dar, mai presus de toți, există Corneliu Coposu.” Așa cum există Ion Rațiu, lordul politicii românești, care iată a dat numele acestei săli în care respirăm noi astăzi.

Mulțumesc, de asemenea, criticului de artă și scriitorului Camelia Radulian, dar și scriitorului și criticului literar Silviu Guga, de la Sibiu. Mulțumesc d-nei Odilia Roșianu – redactor-șef al Literaturii de Azi, rapsodului popular Ion Crețeanu, supranumit Ion al Cobzei, un dac coborât de pe columnă, doctorului în istorie Laurențiu Guțică – directorul Muzeului Județean Olt, actorului Cristi Alexandrescu, de la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, poetei Simona Petrișor, studentă la litere, poeților Florin Mitel și Gabriela Nicolescu, dar și excelentului poet craiovean Augustin Jianu. Salutăm prezența d-lui deputat ALDE Olt Mihai Niță, cu care am organizat recent, la Slatina, lansarea cărții „Statuia Comandorului”,  a lui Varujan Vosganian.

Dragi prieteni, într-o țară în care unii politicieni sunt în stare să scoată pistolul când aud cuvântul cultură, ceea ce facem noi aici e un act de patriotism. De aceea, dați-mi voie să acord o diplomă din partea ziarului LINIA ÎNTÂI, un Certificat de Român, cum ar zice Petre Țuțea, d-lui Gigel Știrbu și colegilor săi liberali, din Comisia pentru Cultură, Arte, Mijloace de Informare în Masă. Mulțumesc!»

Simona Maria Petrișor, studentă la Litere

Permanent link to this article: http://linia1.ro/palatul-parlamentului-clubul-parlamentarilor-romani-ion-ratiu-lansarea-cartii-in-ordinea-iubirii-de-dumitru-sarghie/