Print this Post


Paul Stănescu, președinte PSD Olt: Mulțumesc electoratului oltean pentru încrederea acordată și în acest tur de scrutin

Paul Stănescu, președinte PSD Olt, a emis un comunicat de presă, cu privire la rezultatele obținute de partidul din care face parte, la alegerile europarlamentare, din acest sfârșit de săptămână.

Astfel conform celor declarate, echipa PSD Olt mulțumește tuturor oltenilor pentru mobilizarea exemplară de care au dat dovadă și care, în proporție de 44,85%, au ales să voteze Partidul Social Democrat. Cu o prezență semnificativă, câștigând în peste 90% din localitățile județului, oltenii au ales să crediteze PSD cu votul de încredere, reușind astfel să situeze partidul pe locul al doilea în ierarhia internă a organizațiilor Partidului Social Democrat.

paul stanescu linia intai 761„Mulțumesc electoratului oltean pentru încrederea acordată și în acest tur de scrutin. A fost un vot mult peste media națională, cu o prezență masivă, un vot care ne onorează și ne demonstrează că stilul de campanie cu  care ne-am obișnuit electoratul, o campanie corectă, bazată pe fapte, pe discuții din poartă în poartă cu fiecare alegător, fără agresivitatea pe care am văzut-o la alți competitori, este cel care i-a convins și de această dată pe cei peste 50% dintre alegătorii din Olt, care s-au prezentat la urne, să iasă la vot.

Mulțumesc, de asemenea, presei locale pentru obiectivitatea afișată în prezentarea realizărilor guvernării noastre și pentru felul profesionist cu care a ales să-și facă datoria.

Votul național, însă, a fost un semnal de alarmă pe care trebuie să-l luam foarte atent în seamă și să ne concentrăm pe un management serios în dezbaterea tuturor temelor naționale. Avem însă puterea de a reveni în topul preferințelor electoratului, pentru că PSD este un partid puternic”, a declarat Paul Stănescu.

LINIA ÎNTÂI

Permanent link to this article: http://linia1.ro/paul-stanescu-presedinte-psd-olt-multumesc-electoratului-oltean-pentru-increderea-acordata-si-in-acest-tur-de-scrutin/