Print this Post


Paul Stănescu, senator PSD de Olt: „DA” pentru Olt-Romanați, „DA” pentru istoria mândră a oltenilor!

Paul Stănescu, senator PSD de Olt, a transmis, printr-un comunicat de presă, părerea sa cu privire la referendumul local, prin care se dorește ca județul Olt să se numească Olt-Romanați. Denumirea istorică Romanați va fi alipită actualului nume al județului, în cazul validării referendumului, devenind Olt-Romanați.

„În această toamnă, toți oltenii sunt așteptați la urne, în cadrul referendumului local stabilit în vară prin hotărâre a Consiliului Județean. Denumirea istorică Romanați va fi alipită actualului nume al județului, în cazul validării consultării, devenind Olt-Romanați. Este pentru prima dată când există o astfel de inițiativă de completare a numelui unui județ din considerente istorice și culturale. Până acum, referendumurile au urmărit doar interese politice și/sau economice.

paul stanescu olt olt romanatiPentru toți oltenii mândri de istoria și cultura lor locală, participarea la referendum va fi un test civic, prin care vor putea arăta că nu sunt cu nimic mai prejos decât alte județe care au făcut din istoria lor o carte de vizită. Alba, Timișoara sau Iași pun tot timpul accentul pe importanța lor istorică. Însă și Oltul are la fel de multe motive pentru a pune pe masă propria sa carte de vizită. Dacă vor spune „DA” la acest referendum, oltenii vor putea scoate la lumină istoria locală care este, de fapt, istorie națională. Nu multă lume știe, de exemplu, că, în Romanațiul de altă dată, la Islaz, s-a semnat proclamația care a pornit Revoluția de la 1848, fiind citită de Popa Șapcă din Celei, membru al Guvernului Provizoriu”, a declarat Paul Stănescu.

De asemenea, senatorul PSD de Olt este de părere că referendumul nu are o miză politică partizană, întrucât decizia de a mobiliza cetățenii pentru a susține această inițiativă a fost luată, de fapt, de către un grup de inițiativă format din parlamentari din toate partidele, din reprezentanți ai instituțiilor, primari, viceprimari, episcopul Slatinei și Romanaților. Membrii acestui grup ad-hoc, care s-au întâlnit anul acesta, pe 22 aprilie, la Caracal, în fața tuturor reprezentanților mass-media, au susținut că această inițiativă reprezintă o reparație morală și istorică față de toți cetățenii județului Olt.

„Creșterea prestigiului local ar trebui să fie o miză destul de importantă pentru o participare puternică la vot. În fond, nicio comunitate nu poate să nu țină cont de istoria sa, iar județul Olt are nevoie de un astfel de proiect, pentru a arăta că este mai mult decât o unitate administrativ teritorială. Este un județ cu greutate istorică, ce merită promovată și cunoscută mai bine de către toți românii.

În ceea ce privește «problemele» administrative, acestea nu există. Autoritățile au anunțat deja că documentele oficiale nu vor trebui schimbate, deci nu vor fi nici costuri și nici eforturi administrative care să-i împovăreze pe olteni”, se încheie declarația lui Paul Stănescu.

Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/paul-stanescu-senator-psd-de-olt-da-pentru-olt-romanati-da-pentru-istoria-mandra-a-oltenilor/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *