Print this Post


Pentru mine, dansul popular înseamnă TOTUL! – interviu cu maestrul coregraf Costică BĂLĂRĂU

Maestrul coregraf Costică Bălărău este unul dintre cei mai cunoscuți profesioniști ai dansului popular și recunoscut ca atare nu doar în județul Olt și în țară, dar și în plan internațional.

Cu o carieră prestigioasă, are „în picioare” peste 50 de ani de dans popular, dintre care peste 25 de instructor și apoi maestru coregraf profesionist. A îndrumat pașii a zeci de generații, mii de copii, mulți dintre ei fiind acum dansatori profesioniști sau instructori de dans.

Costică Bălărău are de 19 ani o colaborare de succes cu o personalitate marcantă a culturii românești – marele actor, regizor și filozof Dan Puric.

Despre toate acestea, maestrul a avut amabilitatea să ne vorbească în interviul de mai jos.

costica balarau li 2Maestre, vă aflați în apogeul unei prestigioase cariere artistice. Spuneți-ne cum ați început și dacă talentul dvs. este o moștenire din neam?

Dansez de când mă știu… Cred că pe la 7-8 ani am urcat prima dată pe o scenă și de atunci folclorul, în general, și cel coregrafic, în special, mi-au fost, cum se zice, și casă și masă. Cât despre talentul și pasiunea pentru dans, veți fi surprinși: nu le moștenesc din familie! M-am născut și am crescut într-o familie de lăutari celebri din Drăgănești-Olt, unchiul meu fiind inegalabilul rapsod popular Lică Militaru. Am copilărit într-o casă plină cu instrumente populare: vioară, acordeon, țambal, trompetă.

Din curiozitate, mă jucam cu instrumentele, spre bucuria alor mei, care sperau că le voi moșteni vocația. Nu s-a lipit niciunul de mine, eram atras, ca un magnet, de dansul popular.

După ce m-a văzut dansând într-un spectacol, l-am întrebat pe unchiul Lică Militaru dacă i-a plăcut. Și el mi-a răspuns, cu un amestec de bucurie și regret, în același timp: „De, măi nepoate, mi-a plăcut, dar tot mai bine era dacă te făceai lăutar!”

Mult mai târziu le-am înțeles orgoliul și dezamăgirea, pentru că, la rândul meu, mi-am dorit ca toate cele patru fete ale mele să-mi moștenească vocația pentru dans. Doar de una „s-a lipit” această artă – de Luminița Bălărău Dumitru, acum dansatoare profesionistă și instructor de dans, asistentă și locțiitoarea mea la ansamblurile de copii pe care le coordonez.

Vă rog să faceți o paralelă între modul cum susținea cultura, în general, și dansul popular, în special, regimul comunist, în raport cu actualul regim! Cum erau atunci turneele și cum sunt acum?

Cultura de masă, promovată și susținută de regimul comunist, prin Cântarea României, a avut și o latură benefică pentru că, prin acest fenomen de masă, au fost descoperite și propulsate, spre profesionalism, multe valori ale folclorului muzical și coregrafic.

O parte dintre ansamblurile profesioniste și de amatori, existente astăzi, se datorează tot „Cântării României”, pentru că, atunci, de voie sau de nevoie, era obligatorie înființarea de ansambluri, iar multe dintre ele au continuat și după Revoluție…

Cu turneele, în special cele din afară, era mai greu. Destul de restrictiv… Și se pleca doar după o selecție draconică, cu aprobări peste aprobări, cu repertoriu impus și avizat, începând de la partid și până la Ministerul Culturii și, desigur, doar în țările socialiste. Valoarea artistică era pe locul doi în selecție. Primordial era dosarul pentru obținerea vizei. Cunosc multe cazuri de dansatori extrem de valoroși care nu primeau viză pentru că nu știu cine din neamul lor nu ar fi îmbrățișat politica partidului sau, chipurile, a furat o traistă de porumb de la CAP.

Acum, deși există libertate totală în alegerea repertoriului, a concursurilor, a festivalurilor și turneelor, folclorul post-decembrist se lovește de o altfel de viză: lipsa finanțării ori subfinanțarea! Costumele sunt foarte scumpe, deplasările în țară și în străinătate, de asemenea și, cu toată implicarea Consiliului Județean, în acordarea unei cote din buget pentru cultură, puțini primari reușesc să susțină ansamblurile folclorice, uneori prin contribuții personale și ale părinților copiilor.

Din acest punct de vedere, apreciez implicarea primarilor din localitățile în care eu coregrafiez valoroase ansambluri de copii: Curtișoara (primar Gheorghe Gănescu), Teslui (primar Mihăiță Lăzărescu), Mărunței (primar Alexandru Becheanu), Dăneasa (primar Nicolae Soare), Radomirești (primar Nicușor Sâia).

A mai fost și ansamblul hora din Drăgănești-Olt care, după 27 de ani de activitate prestigioasă, nu mai este susținut din rațiuni pe care numai primar actual le știe.

costica balarau li 1Am cunoscut două nume de referință în domeniu: pe profesorul Nicolae Fulga (fie-i țărâna ușoară!) și pe Nichita Dragomira, care este încă plină efervescență artistică… Ce ne puteți spune despre colaborarea pe care ați avut-o cu acești doi oameni reprezentativi pentru cultura județului Olt?

Nicolae Fulga a fost un pătimaș care a ars pentru păstrarea și promovarea culturii tradiționale, în special cultura din zona etno-folclorică a Câmpiei Boianului. Îi datorăm multe dintre dansurile autentice culese de el și transmise, apoi preluate și perpetuate de noi următoarelor generații.

În acea perioadă, eram mai mic, dar – ulterior – am învățat de la el multe lucruri, pentru care îi voi rămâne recunoscător toată viața.

Cu Nichita Dragomira, însă, am avut și am o relație mult mai apropiată, profesional și personal. Împreună cu el, am atins culmea carierei mele artistice. El a dat identitatea coregrafică a județului Olt, odată cu înființarea Ansamblului Plaiurile Oltului, pe atunci al Casei de Cultură a Sindicatelor, unde a adunat toată spuma dansatorilor de pe platforma industrială a Slatinei.

Pe lângă el, ne-am afirmat în coregrafie eu, Iliuță Brăileanu, Sandu Rizea și Constantin Cioară. Împreună, am avut, începând cu 1979, cea mai prolifică activitate națională și internațională, cu câștigarea de trofee memorabile la festivaluri internaționale, în țările socialiste, dar și în țările occidentale, ca ambasadori ai culturii Oltului și ai României.

costica balarau li 3În sfârșit maestre, să lămurim cele legătură are dansul popular cu teatrul, în contextul colaborării dvs. cu celebrul actor Dan Puric!

Dan Puric nu este doar un geniu în arta teatrală și regizorală, el este și un bun dansator și un român deplin care, în spectacolele sale de teatru, creează special breșe în scenariu, pentru a face loc promovării dansului popular autentic din toate zonele etno-folclorice ale țării noastre.

Ne-am cunoscut în 1999, la Slatina, când a fost invitat special la „Oltenii și restu’… lumii”. A văzut un spectacol coregrafiat de mine și mi-a propus colaborarea la spectacolul lui „Made în România”, cu un colaj de cinci minute, cu dansuri din toate zonele țării, dansatorii fiind actorii trupei sale Passe-Partout Dan Puric.

A urmat colaborarea cu actorii Teatrului Național București, în care mi-a cerut să creez un tablou coregrafic, care să evoce luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, alegând ca zonă dansul oșenesc, pe muzica lui Dumitru Fărcașu.

În piesa „Don Quijote”, mi-a cerut să pun în valoare călușul românesc, în fața dansului de step. El dansa step și, în replică, actorii dansau călușul.

Apoi, în alt spectacol al lui Dan Puric – „Suflet românesc”, tot în execuția actorilor, am montat „Brâul muntenesc”, pe muzica lui Gheorghe Zamfir.

Cel mai mare spectacol realizat în colaborare cu Dan Puric a fost „Înșir-te mărgărite!”, cu actori de la teatrul Național București și cu trupa Passe-Partout Dan Puric, într-un tablou coregrafic intitulat „Nunta la români”, cu jocuri din toate zonele țării, pe muzica lui Gheorghe Zamfir.

Ultimul spectacol, în colaborare cu Dan Puric, a fost chiar anul acesta în luna martie, intitulat „Acești români fantastici”, un spectacol marca Dan Puric, în care el a îmbinat genial pantomima cu „Tropotita din Maramureș”, dans coregrafiat de mine, pe muzica fraților Petreuș.

Următorul proiect comun este în fază de creație, urmând a fi susținut în acest an.

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/pentru-mine-dansul-popular-inseamna-totul-interviu-cu-maestrul-coregraf-costica-balarau/