Print this Post


PNL OLT – LEPĂDAREA DE SATANA!

Lepădarea de liberalii noștri alutani, aflați în solda PSD Olt, a constituit un exercițiu democratic necesar ca oxigenul, pentru viitorul PNL Olt, și a fost executat cu sânge rece de actualul președinte Liviu Voiculescu. E ca și cum s-ar fi lepădat de Satana…

De la nașterea sa post-decembristă și până în clipa despre care vorbim, mulți dintre liberalii plaiurilor noastre sudice (includ aici și pe unii papagali de la PNL Dolj) au jucat rolul lui Yanus Bifrons, acela de a dansa după două melodii deodată, de a avea două fețe (una de buletin și alta de pașaport) și, mai ales, de a se vinde pe sine și de a-și vinde colegii și partidul. Unii pe stipendii și sinecuri importante, alții pe te miri ce…

ludovic orban si liviu voiculescu liTrădătorii din PNL Olt, ca și ceilalți trădători de la alte formațiuni, sunt de mai multe feluri. Am să amintesc aici doar felul 1, felul 2, felul 3 și… desertul. Așadar, sunt trădători de prim rang, aflați la vârful conducerii partidului, care se vând și își vând partidul pe bani mulți, negociindu-și cu adversarul doar rămânerea lor în…cărți; trădători de rangul doi, primari și consilieri PNL, care-și oferă serviciile pentru interese personale, de neam și familie, dar invocând, adeseori pe bună dreptate, și interesul financiar al comunității pe care o păstoresc, argumentul fiind unul clasic: ne ducem în brațele partidului de la putere, că aici sunt banii. Un astfel de primar ex-liberal este și cel de la Osica de Jos, care a participat la manifestațiile PSD, aplaudându-l pe Dragnea și pe acoliții acestuia. Acesta n-a fost exclus. Nu înțeleg din ce rațiuni…Alt fariseu de manual este și ex-primarul comunei Izbiceni, prof. Gulie, care și-a dat cinstea pe rușine, aruncându-se în brațele PSD, după ce a avut, la adresa acestui partid, discursuri furibunde. Sunt și alții, dar mă rezum la aceștia, deoarece (și aici pot să vă dovedesc cu interviurile din Linia Întâi), ei păreau a fi unii dintre cei mai aprigi antipesediști dintre candidații liberali rurali, din județul nostru roșu.

Mai există o categorie de liberali informatori și sifonari, care se vând pe mai puțin decât cei din primele categorii, dar nu atât de puțin, ca să renunțe a-și mai trăda partidul și conștiința. Aceștia au neveste și odrasle  prin învățământ, care numără până la zece cu ajutorul familiei, dar care ocupă, grație PSD, posturi importante. Mai au și niște firme care, culmea, câștigă licitații organizate de PSD, bașca niște feciori, nepoți și veri, care au diplome de licență, la mare distanță de învățătură, dar trebuie și ei angajați, pe ici, pe colo, prin punctele esențiale. Pe aceștia îi vezi zilnic la raport pe la divanele pesediste. Ceilalți trădători liberali, din primele două categorii, sunt mai sofisticați, lucrează subliminal, au tehnici insurecționale, prin care lasă de înțeles că ei chiar sunt adversarii PSD. Dimpotrivă, liderii PSD, băieți deștepți și unși cu toate alifiile, le scriu acestora până și textele de discurs anti PSD, atât cât cred ei că nu afectează partidul… E penibil…

O ultimă categorie de trădători liberali este aceea a celor care se vând pe doi lei și fac asta din obișnuință. N-au nicio cultură politică și niciun Dumnezeu. Au doar carnet de liberal, ei bucurându-se că sunt băgați în seamă de mai-marii PSD. Deși par de neluat în seamă, aceștia sunt foarte toxici pentru PNL, deoarece n-au niciun scrupul. Ei reprezintă plevușca liberală, care ciugulește firimiturile rămase de la primele trei categorii de trădători liberali. Aceștia sunt câtă frunză și iarbă, întregesc numărul liberalilor de la Olt, dar sunt în slujba PSD și au o mare influență în pătura socială cea mai de jos, săracă, alcoolizată și analfabetă, care își vinde votul și cu zece lei… Așadar, Liviu Voiculescu, alături de cei doi vicepreședinți ai săi, Daniel Tudor și Marian Vasile, dar și de întregul Birou Județean al PNL Olt, trebuie să continue curățenia de vară… N-o să scape niciodată de trădători, dar poate că le vine și lor rândul să se folosească de trădătorii PSD, care, atunci când miroase a schimbare, își schimbă și ei comandamentele. Că doar sunt și ei oameni, nu-i așa?

Un alt fenomen intern  care trebuie stăpânit în PNL Olt este strădania unor liberali din prima categorie de trădători, care încearcă să-i dezbine pe cei trei amintiți mai sus: Voiculescu, Tudor și Vasile. Că unul a scos un scor mai mare la „europarlamentare”, că altul l-a vorbit pe la spate pe celălalt, că unul e mai apropiat de liderii PSD decât altul etc. Acesta este un mahalagism de genul celui care există, în aceste momente, la vârful PSD. Un mahalagism otrăvitor, ce poate întoarce din drum ascensiunea PNL Olt, filială care, sub conducerea lui Voiculescu, Tudor și Vasile, a prins ceva aripi. Nu de alta, dar trezit din buimăceală, PSD poate iar să le cânte cum dorește mușchii lui, iar liberalii să joace călușul, zdrăngănindu-și falusul de lemn a pagubă și vituperând pesedește: Hălăi-șa!

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/pnl-olt-lepadarea-de-satana/