Print this Post


Poemele mele, cenușa sufletului – de Delia Camelia Ghiță

Fertilizată de „muguri, holde și flori”, poet născut și nu făcut, Delia Camelia Ghiță deschide fereastra și respiră îngeri. Ea își lasă gura absorbită de visare și, îmbătată de iubire, se agață, în amurg, de o dorință, pe care o ține strânsă la piept, ca pe o „crizantemă de dor”.

Parfumul de femeie, cu „patimi, jale și dorinți”, inundă amirosul cititorului, iar niște „moși cu bărbi și aureole boreale” tulbură – deseori – visul acestei doamne, căreia-i place să doarmă cu Zburătorul într-un conac, împăcați, în întuneric și cu mai toți genunchii „juliți” de dragoste acerbă.

delia camelia ghita

Delia Camelia Ghiță

Trupul ei exultă și exaltă, primind în el râsul iubitului care – la rându-i – „frunzărește fierbințeli” și i se încolăcește în sânge.

„Nimeni nu visează… dorm toți; ursul n-are răsuflare…”, ne spune Delia Camelia Ghiță, preferând, din când în când, tăcerea și singurătatea. Apoi, din nou, se îmbărbătează cu o gură și reintră „în miezul nebuniei”, parfumându-se cu aroma unui bărbat care – în sfârșit – se pare că i-a pus capac Năbădăioasei…

Delia Camelia Ghiță este un poet privilegiat. În acest vremuri materialist-dialectice, ea are tot timpul din lume să se rătăcească printre vise, să se joace cu „mingiuca”, să iubească misterul și să aducă omagii stiharului „că doar el, se zice, că-i maestru în durere”.

carte camelia ghitaTestamente și himere, disecții metaforice pe trupuri de bărbați și pe sâni semeți – iată arealul stilistic al unei năluci înzestrate cu har, împătimite de noi orizonturi poetice. Delia Camelia Ghiță respiră poezie, căutându-și un „om-carcasă” ca să-l îngenuncheze și să-l transforme în demon, făcându-i transfuzie cu sângele ei, invocând apoi măreția măslinului, ca simbol al fertilității. Uneori se îmbracă grăbită cu o manta (o fi mantaua lui Gogol?), apoi are ce are cu poziția „în genunchi”, împrietenindu-se cu câinii, cărora le zvârle ciolane tari.

Colorează amurguri, pictează inimi, mângâieri și visări, se lasă adulmecată de crai imaginari, cărora le reproșează că încă nu au brațe capabile s-o strivească. Se rupe alene de ea și adoarme în maidanul cu vise al dragostei, trezindu-se apoi cu câte un bărbat în pântec, pe care-l încătușează cu lanțuri de iubire.

Trec anotimpurile prin trupul ei, trec clipele „ca fulgii iernii”, poeta e „vlăguită, slăbită, amețită”, lăsându-se unsă cu amăgire și apoi rumegată și arsă definitiv de iubire.

Delia Camelia Ghiță este un poet flămând. Flămând de iubire, de reflexie, de îmbrățișare caldă, de fiori, de metamorfoze, de lună, de desfătare și de seară, de jăratecul trupului, de fantasmele dragostei, de vibrațiile cărnii.

Citiți „Poemele mele – cenușa sufletului…”, de Delia Camelia Ghiță, și vă veți încălzi în mantaua ei ca în Sânul lui Avraam.

Dumitru Sârghie 

Permanent link to this article: http://linia1.ro/poemele-mele-cenusa-sufletului-de-delia-camelia-ghita/