Print this Post


Poetul Cristi Velicu e de meserie român și prieten!

Pe Cristi Velicu l-am întâlnit la manifestările culturale de rafinament ale poetei Camelia Radulian, manifestări intitulate generic „Oglinzi”… L-am aprofundat ca om și poet al Cetății la evenimentele culturale pe care eu însumi le-am organizat și de la care el n-a lipsit niciodată, în ciuda distanței dintre București și Craiova sau București și Rm. Vâlcea.

Mi-am zis, în sinea mea… „Iată un poet cu dublă calificare: „Român” și „Prieten”! Meseria de „Român”, în astfel de vremuri internaționaliste, nu e ușoară și tinde să devină o infracțiune. Cea de „Prieten” e și mai rară. Cine își mai permite azi să fie prieten, când trădarea e ridicată la rang de virtute națională?

Mai târziu, am aflat că, de fapt, Cristi Velicu a fost ofițer în Ministerul de Interne. M-am mirat profund cum poate să încapă atâta candoare și poezie în sufletul unui fost „curcan”, care, iată, azi, își poartă povara „libertății de opinie” (așa cum spune poeta Maria Oprea), ca pe un crin alb la butonieră…

cristi velicu si sirghie netCalitatea lui de poet nu e o meserie, ci un har nativ care se manifestă atunci când îi vine, parafrazând, astfel, o zicere a lui Borges din „Cărțile și noaptea”… „Poezia îți vine sau nu”! Iar lui Cristi Velicu îi vine cam des…

Am în față volumul lui de versuri „Virgula dintre secunde”, volum care trebuia lansat înainte de… Ciumă, cu peste două luni în urmă. N-a fost să fie… Vom recupera, sper, această… nelansare „cristiană”, în toamna ce va să vie, căci lacrima poetului plutește, undeva, prin aer. În fapt, virgula pe care o invocă protagonistul acestor curate gânduri, pe care le aștern eu aici, este o lacrimă care joacă rol dublu, în poezia sa: unul de bucurie și efuziune sufletească, în fața splendorilor vieții, și altul de melancolie și tristețe, atunci când viața îi joacă omului feste.

Sub această lacrimă duală, curge poezia lui Cristi Velicu, poezie al cărei caracter personal și, deci profund subiectiv, cum îi stă bine oricărei poezii care se respectă, se salvează prin cultul prieteniei pe care autorul îl afișează fără nicio rezervă, dar și prin tenta amoroasă și chiar aventurist-erotică jucăușă, care ne face cu ochiul, parcurgând, pas cu pas, acest volum reconfortant. „Am mers pe căile iubirii, / Purtând povara amintirii,/ Sub false măști nu m-am ascuns, / Am spus ce am avut de spus. // Nu i-am pus inimii vreo normă. / Iubind avid sub orice formă, / Iubind cu bune și cu rele, / Cu toate patimile mele. // Ode am închinat femeii, / Sfidând și preoții și-ateii, / Femeia: Drum spre paradis, / Femeia: Calea spre abis./ De-aceea, încă voi mai scrie, / Cât timp există poezie, / Cinstind iubirile profunde / Și-n virgula dintre secunde.” (Virgula dintre secunde)

Dar Cristi Velicu nu e un aventurier în sensul clasic al cuvântului. El doar se plimbă prin „alaiul sângelui” propriu și al doamnelor sale din vis sau reale, după caz, fiind un sentimental incurabil și un visător fără leac. Exercițiile sale erotice sunt ale unui poet șugubăț și veșnic pus pe glume. Scrie idealist și în culori simpatice, obsedat de fiecare senzație și fărâmă de gând. „Te iubesc adormind pe tăceri, / Te iubesc ascultând din psaltiri, / Te iubesc asaltat de poveri, / Te iubesc arogant din priviri. // Te iubesc scormonind prin zăpezi / Te iubesc protestând indecent, / Te iubesc odihnind prin livezi, / Te iubesc convulsiv și ardent . // (…) Te iubesc chiar de cerberi se-asmut, / Te iubesc ilegal și prudent, / Te-am iubit concesiv la trecut, / Te iubesc excesiv la prezent.” (Iubire pluriformă). „Ilegalitățile” în iubire ale lui Cristi Velicu sunt dublate de declarațiile de dragoste față de prietenii săi, scriitori, cântăreți, actori etc.: Raul Cârstea, Corina di Vreari, Irina Binder, Dan Pantiș, Ion Brad etc.

Cristi Velicu este inimă largă, încăpătoare, suflet înflăcărat și păunescian până-n prăsele. Dar, deși aflat sub influența puternică a bardului de la Bârca, poezia sa este un fruct al liberei fantezii și al propriei sensibilități. Influența păunesciană nu i-a înăbușit lui Cristi personalitatea, ci, dimpotrivă, i-a stimulat-o, i-a maturizat-o și i-a fecundat-o. El și-a păstrat în artă independența intelectuală și atitudinea proprie. Vis și realitate, adevăr și multă, multă fantezie veți găsi în poezia lui Cristi… Crâmpeiele de poezie socială și politică oglindesc tipul cetățeanului care trebuie să se dezvolte în libertate, conform naturii umane, la adăpost de mizeriile vieții și societății. Cristi se închină inimii și sufletului. „Prin țară haosul guvernează, / Se produc crevase fratricide, / Demnitatea este o emfază, / Agramații azi sunt în partide, / Limba noastră-i scoasă din decor, / Dau noi înțelesuri la cuvinte, / Este-o luptă contra tuturor.” (Acrostih) Sau. „N-am bariere inimii să-i pun, / Nici noaptea n-o pot preschimba în zi, / Voi deveni probabil un nebun / Sau arlechin în teatrul de copii. // (…) Când lupii-ncearcă să-și arate colții, / Le sar instantaneu la beregată, / Sfidez oricare vitregia-a sorții, / Mușcând din ei ca dintr-o pâine caldă. / Să te iubesc deja am început, / Contrar prejudecăților sordide, / Preacredinciosul tău argonaut, / Pe valurile acestei vieți acide. ” (Argonaut pe valurile vieții) Autorul cărții călătorește liric prin „serpentinele toamnei”, când „ Strugurii-și cântă patima-n surdină, / Cu lacrimi colorate plâng sub teasc, / Prin focuri cu miros de lună plină, / Își geme neputința câte-un vreasc.” (Călător pe serpentinele toamnei), ori administrându-și iubita în tâmple, utilizând o seringă din inventarul vieții: (…) „Curgeau din mine energii fecunde, / Tu continuai să umbli clandestin, / Ardeau târzii stamine muribunde, În decadența ultimului crin. // (…) Prin contagioase tribunale, / Hotărau, cu gesturi amorțite, / Sentințe pentru simțurile tale, / Judecători în robe scorojite. // Înverșunat de-acest verdict primar, / Privind potirul vremii cum se umple, / Cu o seringă de pe inventar, / Atunci mi te-am administrat în tâmple. ” (Injecție cu tine)

Dragi prieteni, poezia lui Cristi Velicu este una învăluită de infinit și de romantism, într-o vreme în care lirica la modă este glacială, voit încifrată și castrată de tandrețe și rafinamente clasice. Cristi nu este un poet care să ne demonstreze atotputernicia versului alb și nici forța filosofică a vreunei idei doctrinare sau a unui principiu eminamente social. El scrie artă pentru artă și nu artă cu nu știu ce fel de tendințe ideologice, deși, ca orice poet al Cetății, înjură guvernele efemere și oblojește, liric, rănile celor cărora politrucii vremii le confiscă visele. El scrie în ideea că, fără poezie, omul e pierdut și că poezia e ultimul spațiu paradisiac în care ne putem ascunde la vremuri de cumpănă… „Din așchii ale timpului zevzec, / Am construit o nouă catedrală, / În care noi doi suntem un întreg, / Înaintând pe linia fatală. ” (Dimineți cețoase). Închei cu un catren pe care i l-am închinat lui Cristi Velicu, inspirat fiind de această carte:

– Ce-i omul, în această viață?
Cristi Velicu ne răspunde:
– O frunză licărind prin ceață
Și virgula dintre secunde!

Felicitări, Cristi Velicu!

Dumitru Sârghie-Mitif

Permanent link to this article: http://linia1.ro/poetul-cristi-velicu-e-de-meserie-roman-si-prieten/