Din studiul patografic efectuat de doctorul OVIDIU VUIA rezultă că marele nostru poet MIHAI EMINESCU a murit intoxicat cu mercur. Mercurul (argintul viu) cunoscut și sub denumirea științifică de hidrargir este singurul metal lichid, este alb, strălucitor, toxic pentru organismele vii, emite vapori toxici chiar la temperatură normală.
În cartea intitulată „Despre boala și moartea lui Mihai Eminescu” tipărită la Editura Făt-Frumos (București – 1997), autorul nominalizat anterior scrie că, pe la sfârșitul lunii iunie 1883, poetul este internat în sanatoriul bucureștean al doctorului Șuțu (Sutzo) cu diagnosticul inițial de manie acută. Obosit, epuizat și depresiv, cu o stare de agitație în devenire continuă, bolnavul intră în criză când „dă impresia că ar delira și că n-ar cunoaște persoanele din jur”. Fiindcă mania acută devine delirantă, atunci doctorul Șuțu trimite pacientul la o clinică din Viena (la dr. Obersteiner). Aici „are o revenire impresionantă” cu recomandarea evitării oricărui exces. A rămas însă cu mici probleme psihice, care se accentuau după consumul unui modest pahar cu vin. În anul 1886, poetul se afla găzduit pentru recuperare la Mănăstirea Neamțului. În același an, 1886, dr. Iulian Bogdan îi atribuie diagnosticul de „alienație mentală produsă probabil de gome sifilitice pe creier și exacerbate de alcool”. Mult mai târziu, într-o altă carte, dr. Ion Nica, contestă acest diagnostic pe care-l consideră „pompos și aberant”.
Sub povara sentinței medicale, pentru a se feri de ochii lumii, Mihai Eminescu se retrage la Botoșani. Supravegheat de sora sa infirmă Harieta, face un sindrom depresiv și-n același timp i se redeschid rănile de la picioare. Medicul curant al poetului, dr. Iszak, greșit începe să creadă că dacă există răni pe picioare înseamnă că sunt și gome sifilitice pe creier. Ca urmare „începe cura de fricțiuni mercuriale” (frecții cu mercur) efectuate personal de dr. Iszak și chiar de Harieta. Frecțiile hidrargice făceau parte din posibilitățile timpului respectiv utilizate pentru tratamentul sifilisului în stadii neavansate.
La Iași, o comisie de medici îi recomandă lui Mihai Eminescu o cură balneară la Halle, unde pleacă însoțit de dr. Focșa. În drum spre Halle, face o escală la Viena. Ultimul consult vienez scoate în evidență certitudinea că Eminescu nu avea nici-o formă de sifilis cerebral ci o psihoză maniaco-depresivă. De la Halle, Eminescu se reîntoarce „total reconfortat și psihic restabilit”.
În februarie 1889, sub acuzația de tulburător al ordinei publice, Eminescu, prin forțare, este internat mai întâi la ospiciul Mărcuța și apoi la Institutul condus de același dr. Șuțu. Aici este primit de dr. Vineș, care își amintește că „la internare poetul era gânditor, vorbea puțin și recunoștea atât institutul unde a mai fost internat cât și unele persoane de-atunci”. În martie 1889, scriitorul Al. Vlahuță îl vizitează pe poet și îl găsește obosit, profund chinuit de „un plan al său de organizare a lumii… ce-l muncea dându-i nopți de insomnie și dureri de cap ucigătoare”.
După frecțiile cu mercur făcute la Botoșani, acum urmează ca ultimă soluție medicala efectuarea unor injecții cu mercur. După aceste injecții doctorul Vineș consemnează că „apare o ușoară încordare a membrelor superioare și tremurături ale degetelor, ale buzelor și limbii… Umbla toată ziua, adunând tot felul de lucruri de pe jos, fără cea mai mică oboseală”. Poetul Mihai Eminescu moare în noaptea de 15 spre 16 iunie 1889.
În post-fața cărții scrise de dr. Ovidiu Vuia, autorul neuropatolog, concluzionează că „Eminescu n-a avut sifilis și n-a fost alcoolic. Poetul nostru a suferit de o psihoză endogenă, maniaco-depresivă, fără substrat organic. Sfârșitul i-a fost provocat de sincopa cardiacă survenită în urma tratamentului cu injecții de mercur, administrate în sanatoriul doctorului Șuțu din București”.
Prof. Teodor Nedelea, Slatina
A fost ucis pt. că spunea adevărul despre casta poltică a vremii!,,Nu vreau să afle posteritatea că am murit de foame din cauza contemporanilor mei !” ,spunea M Eminescu la un moment dat.Aşa cum au fost ucişi toţi cei care s-au răsculat împotriva bolşevismulu.Astăzi ar avea ce spune despre criptocomuniştii din România,despre hoţiile lor.Dar dacă ar trăi ar putea scrie, poate, doar la Linia Întâi pt. că aici se atacă liberalii, cum erau şi atunci atacaţi de el. Pe pesedişti nu i-a cunoscut răposatul iar dacă ar trăi cu siguranţă ar scrie numai de …….bine, pentru că astfel va fi făcut din nou nebun şi-cum spun aceştia despre alţii- nimeni nu-l va mai lua în seamă! În mod cert ar muri tot de foame!Contemporanii săi nu l-au ajutat şi nici nu l-au luat în seamă ,iar posteriotatea de acum/ clasa politică valorifică doar un prilej pt. a ieşi în evidenţă, dar lor li s-ar potrivit mai toate acuzaţiile aduse atunci clasei politice..Discursul lor de acum este o demagogie.
Nu a avut boala sifilis ci a fost ucis !
Nu a avut boala sifilis a fost sifilitic,asa se zice in popor.
Da a fost intoxicat cu mercur administrat pentru tratarea sifilisului.