Print this Post


Poporul s-a trezit

ion anuta li

Ion Anuța

Pamflet

Ion Anuța este un poet al Cetății, un patriot și un anticomunist care nu poate sta cu mâinile în sân, atunci când vede cum țara se prăbușește, sub privirile indiferente și lacome ale puternicilor zilei.
După volumul «Lacrimi pentru neam și țară», volum bine primit de suflarea anticomunistă a județului Olt, Seniorul Ion Anuța «recidivează», pregătind un al doilea volum, din care astăzi reproducem un poem pe deplin grăitor…

Un sfert de veac s-a împlinit demult,
De când martirii țării au căzut,
Pe străzi loviți de plumb, în Capitală,
De trădătorii neamului de țară.

Atunci, în iarn’-a fost răpusă fiara,
Ce patruzeci de ani robit-a țara,
Și s-a crezut că fiara comunistă,
Prin jertfa celor mulți, a fost învinsă.

Iluzie, deșertăciuni, sfidare –
De-această ciumă n-am avut scăpare,
Din lupi, schimbându-și blana, eșalonul doi
Și-a îmbrăcat, în taină, toți, blănile de oi.

Și-au apărut la față, de-acuma, deghizați,
Pozând acești vampiri în vajnici democrați,
Prin fraze lustruite, de-atâția zeci de ani,
A amăgit poporul o gașcă de tirani.

Încrezător poporul, naiv, i-a tot votat
Și liniștit, în pace, s-a dus și s-a culcat,
Șireți, cum le e firea, ca vulpea din pădure,
Această haită, grabnic, s-a apucat să fure.

Gazele, petrolul și codrii au vândut,
Averea țării toată, chiar cea de sub pământ,
Floarea țării noastre, tineretul ei,
Slugărește-afară, pentru câțiva lei
Iar aceste loaze huzuresc în țară
Și-ascund de zor banii-n bănci, pe-afară.

Au distrus uzine, fabrici, combinate
Și-au lăsat pe drumuri guri înfometate,
N-au avut rușine, teamă, demnitate,
De cei sărăciți, de-ntregul popor,
Au crezut că țara e moșia lor.

De-aproape trei decenii, într-una ne-au furat
Și nimenea din țară pe ei nu i-a-ntrebat,
Cum de-și permit bandiții să fure-ntreaga țară
Și nimănui, ce jalnic, să nu dea socoteală?!

Trezită din visare, Justiția și ea,
Probabil că dormise cu noi alăturea,
S-a apucat, în grabă, pe șmecheri să-i adune
Și, culmea, să nu-i lase din țară să mai fure.

De la un cap la celălalt de țară,
Cu dubele, mascații, încătușați, îi cară:
Din Parlament, Guverne, Ministere,
Din Primării, Consilii Județene.
Și culmea, recunosc cât au furat,
De la o vreme chiar s-au speriat,
Că nu mai au acces la cașcaval
Și vor schimbarea Codului Penal,
Iar legea să prevadă, însăși ea –
O sumă limită cât pot fura,
Salvându-și gașca lor de hoți de țară
Și-n liniște să poată fura iară.

Și-nfumurați de vot, veniți pe val,
Cu-n dictator în frunte, șef la cașcaval,
Sfidând poporul, cu rânjetu-i de fiară,
A strâns guvernul țării într-o seară.

Tot invocând nedreapta-i condamnare,
În stilul său tacit de răzbunare,
Cu-alura sa – încruntată, de cowboy,
A declarat Justiției război.

I-a ordonat ministrului «Moș Teacă»,
Pe loc, o lege-n grabă ca să-i facă,
S-arate găștii lui cât e de tare
Și cât de repede-i salvează de-nchisoare.

Și-acest ministru, alias «Moș Teacă»,
A transpirat, lucrând o noapte-ntreagă,
Și-a cârpocit un fel de Ordonanță,
Punându-i-o jupânului în față.

El a supus-o-n grabă, spre votare,
Dar, ce surpriză… ce jalnică-ntâmplare…
De-această dată n-au mai reușit,
Din somnul lui adânc, poporul s-a trezit.

Văzând c-această Ordonanță e-o hoție
Și-un atentat macabru la Democrație,
S-a revărsat, din nou, mulțimea-n stradă,
Așa cum a făcut-o și-altădată.

De-atuncea-i bulversată-ntreaga țară
Și ne făcură iarăși de ocară,
Acest guvern de oameni, trădători,
Care ne-au înșelat de-atâtea ori.

Zilnic, întreaga țară clocotește
Și freamătul mulțimii nu mai contenește,
Se strigă: «Jos Guvernul!», «Jos Hoția!»,
«E-a noastră, nu a voastră România»

Și flutură mulțimea tricolorul
Când se scandează: «Noi suntem poporul!»,
Se intonează imnul, se vântură pancarte
Și-n marș, mulțimea pornește mai departe,
Iar piețele sunt pline de mulțime,
În valuri tot mai multă lume vine,
Către Guvern se-ndreaptă tumultos,
Strigând la unison: «Guvernul jos!».

Bătrâni, tineri scandând, femei, bărbați
Se deplasează-ncet încolonați,
Iar, în văzduh, un vuiet se destramă,
Învăluind întreaga panoramă.

Voi toți aleșii țării, avizii de putere
Ce-așteptați ca struții, ascunși după perdele?
Ieșiți la dialog, poporu-i supărat,
Doar el v-a dat mandatul și tot el v-a votat,
Prea l-ați mințit întru-una, prea mult v-a suportat,
Voi coborâți urgent din sferele astrale,
Poporul vă așteaptă, lui cereți-i iertare!

Lăsați-vă năravul urât de-navuțire,
Nu cârpociți la legi, ce dau în nesimțire!
Din adormirea sa, poporul s-a sculat
Și-i hotărât să-nchidă sezonul la furat.

De-atâtea zile-n ger, v-așteaptă cu răbdare,
De-ntârziați prea mult, nu mai aveți scăpare!
Poporul v-a ales, poporul vă dă jos,
Nu vreți să înțelegeți că nu e loc de-ntors?
Vedeți ce vrea poporul, cu grijă l-ascultați
Și faceți ce vă spune și nu fiți îngâmfați!

Post Scriptum

Dar, prin guverne, nu sunt numai hoți,
Găsești, câteodată, și oameni patrioți,
De-această dată, doar unul s-a săltat,
Din jilțul său ce «guru» i l-a dat
Și-n față-a spus-o demn și răspicat:
– Conștiința nu mă lasă, sunt român
Eu în acest guvern nu mai rămân,
Urăsc minciuna, am un copil și nu doresc
Să nu mai pot în față să-l privesc!

Iar cei de față îl priveau mirați
– Să nu-ndrăzniți! N-aveți căderea să mă judecați!
Și nu e locul meu printre pirați!

Ion Anuța

Permanent link to this article: http://linia1.ro/poporul-s-a-trezit/

1 comment

  1. Mihai Cioaca

    Foarte frumos d.le Anuta! Felicitari!

Comments have been disabled.