Print this Post

În spatele zidurilor

Povești și povestiri slătinene

Vin… femeie și cântec

• continuare din numărul trecut

Într-o parte a acestui imobil a locuit Dumitru Marinescu, ce deținea la parter un Magazin Universal. Fiica sa, Viorica, se va căsători cu farmacistul Tiberiu Dumitrescu și vor locui în cealaltă parte imobilului.

Tiberiu Dumitrescu a absolvit Liceul de Băieți „Radu Greceanu”. De la el ne-au rămas câteva pagini de emoționante amintiri, pe care le continuăm din numărul trecut…

casa lipscani 26 slatina

Lipscani nr. 26, 1890, Stil Neoromânesc 1900

 «Profesorul cu teancul de caiete așezate cu grijă strângându-le ca pe o captură prețioasă, între mâna stângă și catalogul mare și cartonat sprijinit pe șold – a ieșit pe ușă… O privire pe coridor – o amenințare cu degetul – o legănare grăbită  de cap – a fost destul ca elevul delincvent de pe coridor să capituleze jenat și plin de respect. „Ticălosule!”… În urma acestui cuvânt, zâmbetul de pe buzele directorului lua aerul celor părintești.

…În fine, acestea au fost pe atunci… dar acum eram la săptămână… Același unison gălăgios în clasă – exaltat prin diversiunea dintre „Pațacă” și „Chiț” bâlbâit… Totuși băieții sunt stăpâniți de o emoție atât de firească la vârsta aceea… știind că profesorul Biju aduce la timp tezele – nu ca alții să întârzie până într-atâta – încât căldura figurilor dintre cele două momente răcindu-se, să devină fără efect și banală…

În capul scării principale  din piatră – largă și curată, pândeam cu capul aplecat în jos apariția profesorului. Austeră și liniștită – oarecum misterioasă  și înfricoșătoare  era această deschidere largă dintre etaje . Prin ea se răspândeau dascălii în toate colțurile vastului edificiu …Un scârțâit de ușe… Nu e el, e Bragadiru, înroșit tot deasupra gulerului, Tache Ionescu bucălat la obraji cu mustața-n furculiță… Nu a urcat nici o treaptă ci a luat-o la dreapta pe coridorul  cu mozaic cu capul în jos și bagheta nouă pe catelog… pe cea veche o rupsese cu o zi înainte în capul lui Marinescu – Burtea – altistul liceului și răsfățatul lui Marinescu St. Ion de pe Dealul Viilor , mai târziu gazetar , acum nu mai știu ce este … Alt scârțiit de ușă – alți pași – alte emoții… nu este nici acesta… e Câcă cu ochelarii pince nez, grav privind drept înainte – își măsura cu grijă pașii și-și forța ținuta – conștient fiind că atitudinea demnă impune – fiindcă peste câteva minute va apărea în sala de ședințe, unde, cu tot rolul pe care-l va juca de magister, va avea să înfrunte dublul rol al celor din fața lui și anume, de acuzați și acuzatori.

Nici o umbră de bănuială – nu trebui să apară pe suprafața creerului micilor acuzatori – spre a le da posibilitatea de a ajunge la încheerea gravă că în seara precedentă se lăsase cu chef până în zorii zilei… Se opri brusc – își netezi cu dreapta ținuta neagră – suflă în batistă restul de funingine adunată în nări – puse batista la buzunărel cu colțurile curate și apretate afară-aruncă savant privirea spre zarea închisă de closetul profesorilor și cu pași de pasăre de pradă – porni ca o eminență pe urmele lui Bragadiru… O odoare de parfum volatil și spirt denaturat gazefiat rămase persistent în urma lui și se urcă până la nasul meu… Iar a făcut-o Câcă monsieur…

Urmă Mirodot, cu capul între umerii ridicați, deșirat și adus de spate – cu sprâncenele ridicate, mirat și bănuitor de atâta varietate în istorie, ori nebunia creatorilor ei. Adulmecă odoarea celui care-l precedase și nu putu să-și explice  cum de-și pierde tineretul acesta nopțile fără rost… Ce găsește mai mieros la băutura de noapte față de aceea consumată la lumina zilei… vorbită ori tăinuită – în fața tejghelei lui Invalidu sau Mărinică Oanță!… Ridicând sprânceana stângă  și mai sus și lăsând capul între cei doi umerii ridicați – a inexplicabil – își zise totuși în sinea lui mișcând aproape imperceptibil din buze: pătimașii. Tuși cu ticul obișnuit și puse piciorul pe prima treaptă cu gândul să pună un trei… Tiptil, tiptil, m-am făcut nevăzut până a trecut colțul spre coridorul cel lung. Se auzi un troncănit de zeci de picioare – iar ușa închise în cuprinsul clasei a VI-a ca într-o capcană, tinerețea clocotitoare și maturitatea severă… O combinație fericită?!… ?! …

profesori greceanu 1938

Corpul profesoral al Liceului “Radu Greceanu” – 1938 , rândul de jos:  Ilie Rădulescu (Mister) – al doilea, Traian Biju – al treilea, Mirodot – al cincilea

Am revenit cu prudență la locul de pândă ca nu cumva să mă lovesc piept în piept cu cineva… Se auzi un fredonat ușor neînțeles – apoi  șuieratul printre buze  al Zarazei. În liniștea singurătății nevăzute și neauzit de nimeni Mister – cu capul fluturător – catalogul ținut de un colț – maleabil și legănător vru s-o apuce la dreapta – apoi urcă trei trepte deodată și oprindu-se ca un actor antic în plină declamațiune: a 3-a B… a 3-a B… aha… în fund… tot sus în fund pe coridor… fredonă în continuare – urcă alte trei trepte – apoi altele… Ca imobilizat de cineva  am rămas doi pași înapoi cu ochii la el…

– Ei… ce este d-le elev…așteptați vreo domnișoară?

– Nu domnule profesor… Frângându-și trupul și svârlind capul pe spate, trecu ca un vânt colțul și intră pe coridorul cel mare – urmărind tăblițele albe de email de pe ușile sălilor, cu indicațiile claselor ce le ocupau… În urma lui, odoarea de parfum și de vin explica veselia exprimată prin fredonarea Zarazei ca și reflecția atât de calmă și de naturală cu… domnișoară… inspirată la vederea  surprinzătoare a mea … Vin…    femeie și cântec…

Dl. director întârzia. Îl reținea o chestiune în legătură cu bunul mers al școalei ori… aducea tezele și le trecea în catalog ori mai corectează… Ușa de la cancelaria secretariatului în fundul căreia era cabinetul directorului se deschide. O cunoșteam după scârțiitul care nu semăna cu acela al ușei de la cancelaria profesorilor. O emoție mai puternică și măsuri pentru a fugi – un picior pe o treaptă mai sus – o aplecare de cap mai prudentă – o atenție încordată. Udrescu!?

Și Udrescu apăru în ușa secretariatului mic îndesat cu tocul în mână și cu vârfurile pantofilor – pine –  mult îndepărtate între ele… “Am spus odată și o repet pentru ultima oară – să se repare această barbarie de pe lamperie – nu suntem țigani… Acest liceu doresc să fie chintezența curățeniei materiale și morale… dovediți pușlamalele și afară cu ei!”

Vine necăjit gândii eu… și teza de săptămâna trecută… mai bine nu le-ar aduce azi… deși e foc de paie… dar teza… teza strică totul…

Cu piciorul pe prima treaptă și cu privirea către Udrescu strânse buze, ochi, pomeții obrajilor și tot trupul într-o încordare caracteristică inimosității lui – atunci când vroia să transmită celui cu care vorbea, ceva din energia ambițioasă  a ființei lui. Își trecu degetele prin smocul de păr care-i acoperea chelia  întrevăzătoare – descoperindu-și fruntea  bombată. Urca scara treaptă cu treaptă – ținând strâns lipite de catalog, teancul de caețele. Mă retrag  calculat în timp și spațiu  și intru în clasă – care amuțise la deschiderea ușii. Gestul că sunt urmat îi  menținea în tăcere și le adaug: cu tezele… o clipă de rumoare și  ușa se deschide larg – apoi închisă cu grijă examinând în treacăt, însă cu competență uzura clanței – Purta exact în același loc și la fel documentele, ca pe niște acte de acuzațiuni pe al căror colț stâng sus sentințele erau scrise cu cifre și litere albastre . – Un „B” mare și culcat – format din mai multe cerculețe sub fiecare – dovedea prin conformație – tendința către infinit a aceluia care îl făcuse…

Nu știu ce emoții aveau ceilalți – dar fiecare și le știa pe ale lui. Doamne! Simt că mă destram în mii de bucățele de atâta tremurătură. Tocmai la acest profesor să mi se întâmple mie așa ceva…»

Elena Sîrghie – Fragment din volumul în curs de apariție
“În spatele zidurilor” (Povești și povestiri slătinene)

CONTINUARE ÎN NUMĂRUL VIITOR

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Slatina și al Consiliului Local Slatina

Permanent link to this article: http://linia1.ro/povesti-si-povestiri-slatinene-5/