Print this Post


Povești și Povestiri Slătinene: Școala de Băieți nr. 1, Str. Ionașcu nr. 38, 1899 – Pe măsura înaintării învățăturii

Dacă ne-am întreba ce a însemnat  această școală pentru orașul nostru, ar trebui să răspundem că a fost izvorul de lumină și înțelepciune, fără de care o comunitate nu poate progresa. De asta a fost conștient, cu siguranță, Ionașcu Cupețul, atunci când și-a lăsat averea pentru a se înființa în oraș: o școală, un spital, o biserică și a se întreține cișmelele din oraș. Primul local al școlii vor fi chiliile de pe lângă Biserica Ionașcu. Apoi, Petrache Poenaru, directorul Eforiei Școalelor, a proiectat o clădire specială pentru școală, lângă Biserica Ionașcu, terminată în 1836. În 1838, Petrache Poenaru ținea o cuvântare în fața domnitorului Ghica în care îl anunța că școala are o clădire nouă, că s-a angajat al doilea profesor pentru cls. a  III-a și că se va putea adăuga și al treilea „pe măsura înaintării învățăturii”.

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERAÎn urma cutremurului din 1838, însă, și acest local va avea de suferit, așa că se va dărâma și va începe ridicarea acestui imobil, terminat în 1899. Localul nou ridicat la intersecția străzilor, de atunci, Solomon cu Periețeanu, va costa 120.000 lei. Deși localul era ridicat din fondurile statului, școala va purta în continuare numele Ionașcu. Corpul profesoral cu care va începe să funcționeze era alcătuit din: G. Poboran, director, Paraschiv Rădulescu, Stoenescu și Stoica, institutori. În 1924, va ajunge să funcționeze cu patru clase și cu un număr de 218 elevi, iar pentru anul următor erau înscriși 235. Cât privește Corpul profesoral, George Poboran era, în continuare, director iar ca institutori: Sp. Pretorian, St. Dobrinescu și Pr. C. Marinescu. În perioada interbelică, în această clădire, au mai funcționat și alte școli, ca Școala de  Ucenici Industriali sau Școala de Cântăreți Bisericești.

Din 1921, Școala de Ucenici Industriali primește aprobare de la Ministerul Instrucțiunii Publice să  funcționeze în aceeași clădire, cu condiția „să se îngrijească de întreținerea localului și încălzit și cu program de la 6.30 la 8.30 sau după ora 18.00”. Școala de cântăreți bisericești a avut, inițial, aprobarea Ministerului Instrucțiunii Publice  în 1923.

În 1927, directorul Școlii Ionașcu trimitea o adresă Școlii de cântăreți bisericești în care avertiza că, pentru anul școlar 1927-1928, va trebui să plătească 4.000 lei pentru întreținerea mobilierului și pentru reparații. MIP însă, prin Direcția Generală a Învățământului Primar, nu mai admite funcționarea acestei școli în localul „Ionașcu”, deoarece aici mai funcționa Școala de Fete nr. 1. Această școală înființată în 1846 nu avea încă local propriu.

În 1935, Comitetul Școlar Comunal din care făceau parte: Ana Mihalcea, Ana Teodorescu, Dionisie Popescu, I .Cercel, Th. Nicolescu, Gh. Diaconescu și preotul Dumitru Popa se întrunea în localul Primăriei, având de rezolvat: aprobarea bugetului Comitetului  Școlar Comunal, atribuirea fondurilor pentru „întreținerea școalelor” și votarea bugetului Comitetului Școlar al Școlii de Fete nr. 1. Școala va obține locul I la  disciplina practică, în cadrul expoziției județene. În 1938, institutoarele P. Roșu și M. Bratu au organizat un muzeu al școlii pentru „a reține momentele importante din evoluția învățământului românesc”. Și fetele de la Școala nr. 1 făceau parte din Straja Țării. În 1939, Falanga  Străjerelor Ținutului Olt trimitea o adresă către Stolul Școalei Primare de Fete nr. 1, potrivit căreia: „vă înaintăm aprobat un exemplar din bugetul anului 1938-1939 ce ați trimis Legiunii Străjere de Olt”.

vedere slatina ionascuNu lipseau nici serbările organizate de Școala de Fete nr. 1. O astfel de serbare era ținută în Sala Martinescu, cu bilete la intrare, fondurile strânse fiind destinate bibliotecii școlare și „unei bine meritate excursii”. Școala Ionașcu beneficia și de fondul lăsat în 1866 de către Ion Varipatti. Varipatti era marele moșier ce își lăsase școlilor slătinene „toată averea mișcătoare”. Școala Ionașcu, ca și celelalte școli, de altfel, era preocupată de strângerea propriilor fonduri. Cea mai la îndemână formă de acumulare de fonduri erau serbările școlare cu public. Astfel de     serbări erau organizate de  Ziua Eroilor, de 10 Mai, Ziua Regelui, de Ziua Unirii, 24 Ianuarie sau de 1 Decembrie. Au avut loc serbări cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand, ca Rege al României Mari, 15-17 octombrie 1922, dezvelirii monumentului ridicat în cinstea eroilor, 1923 sau la dezvelirea monumentului Ecaterina Teodoroiu. Și a vizitei Regina Maria cu această ocazie, în 1925.

Serbări se țineau și la sfârșitul fiecărui an școlar, când se premiau elevii merituoși și se organizau expoziții cu obiecte confecționate de elevi, în timpul anului școlar. Cele mai frumoase obiecte erau premiate de către școală sau Primărie, răsplătind munca depusă și, totodată, făcând și o educație de orientare  a elevilor spre o eventuală profesie. Elevii Școlii Ionașcu beneficiau, în acest sens, de experiența profesorului G. Poboran, care făcuse studii de specialitate. După ce a urmat Școala Normală din București, absolvită în 1892, în același an, Ministerul Instrucțiunii Publice, datorită stăruinței deputatului I. Hagi Popp, îi acordă o bursă de 400 de lei pentru a învăța lucrul manual la Sibiu.  Timp de o lună de zile, își va însuși „îndemnurile necesare în sculptură geometrică în lemn, cu traforagiul și cartonagiul, cu legatul cărților”. Fondurile strânse de la astfel de expoziții și serbări erau folosite pentru ajutorarea elevilor cu posibilități materiale reduse sau pentru sporirea bibliotecii.

Încă din 1860, Biblioteca Școlii Ionașcu era și Biblioteca publică a orașului. Inventarul cărților, făcut în acest an, începea cu „Doppia Scripturae” de D. Iarcu, și se încheia la nr. 64 cu șase hărți noi. Găsim pe această listă de inventar titluri  precum: Istoria Universală de M. Demetriu Ghica, Istoria Țării Românești de Aaron, Băgări de seamă asupra  canoanelor gramaticale, Poezii de Boliac, Oarecări învățări pentru căutarea boalelor sau Cursul dreptului civil roman, în broșuri. În localul Școlii Ionașcu, se vor desfășura și frumoase activități culturale.

Societatea  muzicală și sportivă „Ciprian Porumbescu din Slatina” invita domnișoarele din acest oraș pentru înscrieri, repetiții și alegerea conducerii: „Onorată domnișoară, grăia invitația din 13 aprilie1912, înființându-se în acest oraș Societatea Muzicală Și Sportivă «Ciprian Porumbescu», cu scopul de a cultiva și răspândi  muzica națională în popor și conform cuvântului dat, nădăjduim că veți lua parte și dv., în acest caz, vă rugăm, să binevoiți a veni azi la orele 6 la Școala primară de băieți Ionașcu pentru a începe repetițiile.”. În anii 1927-1928, își afla sediul aici și Cercul Cultural  Slatina nr. 1, condus de către Dionisie Popescu, din care făceau parte Școlile de băieți nr. 1 și 2 și cele de fete, de asemenea, nr. 1 și 2, cât și „Grădinile” de copii, de exemplu „Grădina Principele Mircea”.

Din activitatea Școlii făceau parte și  acțiunile de îngrijire a urbei, în special a parcurilor, dezvoltându-se astfel spiritul civic al elevilor. Misiunea Școlii era însă mult mai înaltă. În raportul școlii către Revizoratul Școlar al județul Olt, în care se exprima adeziunea la actul Unirii din 1918, directorul școlii, vorbind în numele întregului corp profesoral, îl asigura că va face din școală „instituția cea mai democratică, acomodând principiile pedagogice cu firea «sui generis» a Românului, dându-i adevărata îndrumare spre viața practică, spre a face din săteanul nostru, din lucrătorul necăjit un element conștient și bun gospodar și din femeile noastre, bune muncitoare, bune gospodine și bune mame de copii”.

Activitatea școlii va fi coordonată din 1919 de un Comitet Școlar care gestiona fondurile și îi sporea veniturile. În anul următor, apărea și Regulamentul școlar, potrivit căruia Comitetul Școlar ajuta întreținere materială a școlilor, stabilea o legătură mai strânsă între școală, familie și societate, totul în „interesul instrucției și educației elevilor”. Comitetul avea șapte membri aleși pe patru ani, patru aleși de adunarea generală din rândul părinților, foștilor elevi, persoane care se interesau de școală.

Președinte putea fi directorul școlii. Comisia de cenzori cuprindea trei membri, între care se afla și un delegat al Ministerului Instrucțiunii Publice numit de către Casa Școalelor din rândul profesorilor, un delegat al școlii și unul străin de școală.

Printre atribuțiile Comitetului Școlar erau: întreținerea localului de școală, ajutarea elevilor săraci, înființarea de clase extrabugetare, organizarea de serbări școlare conferințe sau excursii.  Veniturile Comitetului Școlar proveneau din taxele plătite de elevi (taxe de frecvență, taxe pentru extra bugetari, pentru elevii particulari care susțineau examene aici), din cotizațiile lunare ale membrilor adunării generale, cotizații benevole ale autorităților și unor instituții, beneficii rezultate din serbări școlare. Comitetele Școlare erau coordonate de un Comitet Școlar Județean din care, în 1924, de exemplu, făceau parte Vasile Alimăneșteanu, prefectul județului, președinte, N.E. Căpățână revizor școlar, secretar, și ca membri: preotul Gabriel Dumitrescu, protoiereu, pr. Gr. Stoichicescu, V. Predescu, G. Dobruneanu, M. Gh. Popescu și Gh. Constantinescu, delegați ai Camerei de Comerț și Industrie Olt și învățătorii Al. Toma, I. Bărăscu, S. Cârjan.

Școala Ionașcu a dat oameni valoroși pentru societate, ca de exemplu: Th. Burcă, Th. Dobrescu, D. D. Polihron, C.T. Dragomir, Mihăiescu Florin sau D. Popovici. Theodor Burcă a fost  un celebru sculptor. Copilărise aproape de școală, în casele moștenite de la poetul Barbu Paris Mumuleanu, aflate în strada Solomon, azi Ionașcu, în fața  Bisericii Ionașcu. Printre creațiile sale se numără: Monumentul Eroilor Companiei a II-a Sanitară, din București, Monumentul Eroilor din Turnu Severin, Odobești, Slobozia Călărași, Monumentul Grănicerului din Fălticeni, Statuia lui Tudor Vladimirescu  din Piața „Precupeții Vechi”, din București, Statuia lui Vasile Alecsandri din „Rondoul Personalităților” din Parcul Cișmigiu. Theodor Dobrescu a fost inginer aeronautic. A proiectat, în 1908, un „miniplan” numit „aparat de zbor”, brevetat de Oficiul de Invenții București. Dumitrescu Dumitru Polihron, general, profesor la Școala Superioară de Război. Caius Traian Dragomir, scriitor, cercetător științific, doctor în științe medicale, ambasador al României la Paris. Mihăilescu Florin, doctor în filologie, critic literar, conferențiar la Facultatea de Limba și Literatura română – București,  profesor la Facultatea de Litere din Cluj, lector la catedra de Limba și Literatura Română a Universității Sorbona din Paris.

După o scurtă perioadă, când a servit drept internat pentru băieții de la „Radu Greceanu”, în perioada comunistă, aici a funcționat Inspectoratul Școlar Județean. Și astăzi, acest frumos imobil servește tot învățământului, tot aici funcționând Casa Corpului Didactic.

Elena Sîrghie , Fragment din volumul „În spatele zidurilor. Povești și povestiri slătinene”, parte a Proiectului CENTRUL ISTORIC AL SLATINEI – VIAȚĂ FĂRĂ SFÂRȘIT, proiect finanțat de Primăria Municipiului Slatina

Permanent link to this article: http://linia1.ro/povesti-si-povestiri-slatinene-scoala-de-baieti-nr-1-str-ionascu-nr-38-1899-pe-masura-inaintarii-invataturii/