Recent, conducerea partidului ProRomânia a avut prima întâlnire cu echipele de coordonare din județele regiunii Oltenia, cu scopul de a stabili principalele direcții strategice și linii de acțiune la nivel local și regional ale partidului.
Din partea conducerii centrale, alături de copreședinții Victor Ponta și Daniel Constantin, au fost prezenți deputatul Nicolae Bănicioiu, Ioana Petrescu – fostul ministru al Finanțelor – și deputatul Alin Văcaru – secretarul general al partidului.
La întâlnirea regională, a participat și echipa de coordonare ProRomânia Olt formată din 14 membri.
„În cadrul întâlnirii, a fost stabilită ca prioritate, pentru perioada imediat următoare, definitivarea structurilor locale, cu reprezentanți în secțiile de votare și a organizațiilor speciale (seniori, femei, tineret și oameni de afaceri), până la primul Congres al ProRomânia, ce va avea loc în perioada 20-21 octombrie, la București, atunci când va fi aleasă conducerea partidului.
De asemenea, ProRomânia își propune să inițieze o dezbatere organizată la care să participe mediul de afaceri, societatea civilă, structurile sindicale și mediul universitar, pentru realizarea și producerea unui set de măsuri socio-economice urgente care se impun pentru a evita dezastrul spre care România se îndreaptă din cauza iresponsabilității lui Liviu Dragnea și a incompetenței Guvernului României condus de primul-ministru Viorica Dancilă.
Toate aceste proiecte vor fi reunite sub forma unei Agende de Bună Conviețuire”, a declarat Marius Silvian Dan, coordonator județean ProRomânia Olt.
LINIA ÎNTÂI