Print this Post


Remember! Prof Aurel Tinca: Nicolae Stan – un Om care înseamnă pentru mine mai mult decât toate cărțile pe care le-am citit

Suntem la vârsta rememorării. Pe dinainte ne trece imaginea drumului vieții, cam prea lung, destul de accidentat, năpădit de prea mulți spini și presărat cu prea puține flori. Vorba lui Emil Cioran – un om pe care eu nu-l pot suferi: „inconvenientul de a te fi născut”. Ne scormonim gândurile și sufletul scrutându-l (asemenea lui Montaigne), pentru a înțelege cine suntem. Ne întrebăm care au fost întâmplările importante care ne-au marcat viața, în bine sau în rău.

Ca un om trăit (din nefericire!) mai mult printre cărți, decât printre oameni, mă gândesc, în primul rând, la acele lecturi care au avut o importanță mai mare asupra mea.

Anton Dumitriu – care, într-un interviu, ne învață că „Omul încă viu intelectual crește tot timpul, ceilalți îmbătrânesc doar” –, constată în „Cuvânt înainte” la „Cartea întâlnirilor admirabile”: „Citim cărți. De fapt, ne întâlnim cu cărți, cu personaje din ele, cu ideile expuse în cuprinsul lor și, în felul acesta, cu autorii lor. Unele scrieri nu înseamnă decât foarte puțin sau chiar nimic pentru noi; altele înseamnă foarte mult; dar unele sunt cu adevărat admirabile, atunci când au găsit un răsunet adânc în conștiința și în inima noastră”. Da, am citit multe cărți foarte bune, care îți formează caracterul și te fac să te închini unui sistem bine articulat de valori.

Și totuși… Și totuși, după o viață pe care bibliofilia și bibliomania (în sensul larg al cuvântului) și-au pus o pecete (destul de dureroasă și de amară) asupra mea, pot afirma, cu toată certitudinea: mai presus decât cărțile admirabile pe care le întâlnești, stau oamenii admirabili, vii, în carne și oase, cu care se intersectează existența ta.

nicolae stan bula colonesti liUnul dintre aceștia – cel mai important, pentru mine – este d-l Nicolae Stan actual primar al comunei Colonești și fost deputat în Parlamentul României.

Timp de aproape un sfert de veac, am fost profesor în comuna domniei-sale, comună pe care eu, acum, o consider și comuna mea.

Parcă îl văd și acum, tânăr, subțirel, clocotind de viață, sever cu oamenii dar mai ales cu sine, cu capul plin de proiecte și cu inima plină de iubire, venit de pe băncile școlii să sfințească locul în satul său.

Și chiar l-a sfințit.

Apoi, datorită marilor sale calități administrative (de manager, cum s-ar spune astăzi), ajunge președinte de CAP. Ager la minte, cu o perseverență neobosită, intransigent, pasionat de muncă și împătimit pentru lucrul bine făcut, înzestrat cu o energie și cu  un dinamism, pe care eu nu le-am mai întâlnit la altcineva, tânărul președinte Stan Nicolae a făcut ca – într-un timp record – unitatea sa agricolă să ajungă în primele locuri din județ.

În timp ce președinții celorlalte CAP-uri raportau cifre umflate, mincinoase, Nicolae Stan punea pe masa mai marilor județului cifre adevărate. Și încă ceva foarte important (și inedit, pentru vremurile acelea): îndrăznea să înfrunte nu numai pe toți activiștii și secretarii de partid care-i stăteau în cale, ci și pe primul secretar, chiar dacă acesta era cumnatul șefului de stat.

Poate doar Tudose, de la Stoicănești, își mai permitea să fie neînfricat în fața șefilor, așa cum făcea tânărul Nicolae Stan. Și aceasta, de dragul consătenilor săi, lucrători la CAP.

Pe când ceilalți președinți de CAP stăteau smirnă și executau orbește porunca primului secretar de a plăti cât mai puțin ziua-muncă, în beneficiul hulpavului fond de stat, Nicolae Stan spunea verde în fața satrapilor județului: „Nu, eu nu pot face aceasta. Eu dau seama, în primul rând, în fața consătenilor mei, cu care lucrez și cărora trebuie să le dau ce li se cuvine. Îi iubesc și-i prețuiesc foarte mult și niciodată nu o să-i mint sau să-i nedreptățesc.” Și, în cele din urmă, primul secretar ceda și rămânea așa cum voia Stan Nicolae.

Da, Nicolae Stan și-a permis și a îndrăznit să-și pună, de prea multe ori, pielea în saramură, de dragul consătenilor săi, de dragul nostru al tuturor. Nimeni nu avea ce-i face, pentru că, prin capacitatea sa, era de neînlocuit.

Cadrele didactice erau iubite și apreciate de președintele Nicolae Stan care, totdeauna, a știut să prețuiască valorile – acolo unde le întâlnea – și a avut o slăbiciune aparte pentru omul de (cu) carte pe care nu îngăduia nimănui să-l umilească. Îi ocrotea, mai ales – cu mari riscuri pentru sine – pe acei intelectuali care erau „altfel”. Un „altfel” eram și eu, care am și intrat în conflict cu Elena Bărbulescu și, mai cu seamă, cu slugile ei prea supuse.

Era în octombrie 1987. Elena Bărbulescu și cu păpușa ei umflată Mateescu „m-au vizitat” la ora de limba română, la clasa a VIII-a. Predam „Etimologia și componența etimologică a vocabularului limbii române”, lecție care era în programa școlară, dar nu era și-n manualul școlar. La intrarea în clasă a Elenei Bărbulescu, nimeni (nici eu, nici copiii) nu a salutat, pentru că nici ea nu ne-a învrednicit cu vreun salut. Nici nu m-am repezit să-i pup mâna, considerând că aceasta este de „competența” directorilor (investiți pe criterii politice, ca și în vremurile de astăzi). Și a început un dialog al surzilor. Eu ziceam una, ea înțelegea alta. Și viceversa. Puțin îi păsa ei de semantică. Și nici de etimologie. Fapt este că mi-a strigat: „Ieși afară criminalule!” Copiii mei (cărora le eram și diriginte) au început să plângă. Incidentul acesta m-a zguduit profund. Nu înțelegeam să m ai fiu educator în condițiile acestea. Și a început zbuciumul. Ce să fac? Să rămân pe drumuri sau mă sinucid? Atunci, i-am scris o scrisoare lungă D-lui Nicolae Stan, președintele CAP, în care înfieram pe Elena Bărbulescu, pe directorul școlii și comunismul, analizând tarele învățământului, plângându-mă de greutățile care mi se fac și susținând că timpul îmi va da dreptate. L-am pus într-o situație foarte periculoasă pe Nicolae Stan, atunci, care se întreba dacă, înainte de a-i expedia scrisoarea aceasta, i-am arătat-o și altcuiva. Și în loc să mă dea mâna Securității – cum ar fi făcut atâția zelatori și delatori, ca să fie promovați –, Nicolae Stan a venit în curtea mea, la Negreni, m-a sărutat pe obrajii plini de lacrimi (cum a făcut Cuza cu moș Ion Roată) și m-a rugat să revin la școală.

Domnul Nicolae Stan m-a apărat tot timpul, în toate situațiile limită, care nu au fost prea puține.

Când a aflat că mă internez la Spitalul Fundeni, mi-a trimis mașina ca să merg la Stâna de la CAP să iau, gratis, de acolo, pentru doctori, câte kilograme de brânză doresc. Mi-a dat, în trei rânduri, tot gratis, câte 30 de bonuri de pâine, pentru că aflase că nu aveam cartelă. Așa făcea cu noi toți, fiindcă ținea la noi, ne prețuia munca și ne iubea.

Era deja primar al comunei, când, în mai-iunie 1990, eu, cu capul plin de himerele libertății și democrației, mergeam în Piața Universității, unde am și vorbit, din balconul Facultății de Geologie, pe data de 15 mai. Drept urmare, la d-l primar Nicolae Stan s-a prezentat un ofițer de la SRI, cerându-i să-i dea voie să mă ancheteze. Înfruntându-l și pe acesta, Nicolae Stan i-a spus răspicat: „Știu că d-l profesor merge în Piața Universității și este dreptul lui s-o facă. Dar mai știu și că nu lipsește niciodată de la ore. Apăi, dacă nu l-am dat pe mâna Securității pe vremea comunismului, să-l dau pe mâna SRI-ului, acum, după Revoluție?! Plecați și să nici nu știe că l-ați urmărit și l-ați căutat!”

La câțiva ani, când nici nu mai eram în comuna dânsului, d-l primar mi-a dat pe directorul Căminului Cultural să mergem împreună prin comuna Colonești ca să strângem semnături pe „Lista Constantin Ticu Dumitrescu”. A semnat și dânsul.

Așadar, d-l Nicolae Stan a rămas același om, neavând ce să schimbe în mentalitatea și comportamentul dânsului, deoarece și în comunism, și după Revoluție, a iubit și a respectat omul, căruia i-a apărat drepturile.

A făcut, apoi, din comuna Colonești, una dintre cele mai înfloritoare localități din județ. Dacă măcar 5% din primarii localităților rurale ar fi la fel ca dânsul, atunci s-ar schimba fața țării și am deveni mai europeni.

Marea sa inteligență se îngemănează cu bunul simț țărănesc, cu dragostea și respectul față de oameni și cu credința în Dumnezeu. Toate acestea – și mai ales omenia, care îi este atât de caracteristică –, le-a moștenit de la mama sa, o femeie pioasă, cu suflet bun, harnică și curată. A fost ajutat și de soția sa, o Doamnă cu suflet mare și frumos.

La alegerile parlamentare din 2008, locuitorii din nordul județului l-au ales pe Nicolae Stan deputat, în speranța că va face și pentru localitățile lor ce a făcut pentru comuna Colonești, oamenii ignorând faptul că un parlamentar nu poate suplini pe primarii din localitățile circumscripției electorale și că el, parlamentarul, are rolul să facă legi. Cu toate acestea, d-l deputat Nicolae Stan, printr-un efort foarte mare, a antamat lucrări edilitare care ar fi trebuit făcute de primari. Niciodată, locuitorii din comunele care luau apă de băut din șanțuri și eleșteie sau aduceau de la mari distanțe n-au sperat ca această problemă vitală pentru ei să fie rezolvată. D-l Nicolae Stan i-a găsit soluția.

Deși nu mai este așa de tânăr, deputatul, fostul primar, fostul președinte de CAP, fostul șef de secție, actual primar al Coloneștiului, este la fel de clocotitor, la fel de inimos, cu aceeași prospețime sufletească. Este la fel de ocrotitor cu dezmoșteniții soartei. Așa se explică gestul său de la moțiunea de cenzură, când a votat împotriva propriului guvern, pentru ca bătrânii să fie apărați și cinstiți, după cum se cuvine. Nu i-a fost frică, așa cum nu i-a fost frică niciodată decât de Dumnezeu, punându-se totdeauna chezaș pentru cei nedrepți.

„Soarta ajută pe cei îndrăzneți” („Audaces fortuna juvat”) – spune poetul latin Virgilius, în Eneida.

Dumnezeu l-a ajutat pe Nicolae Stan, pentru că a îndrăznit.

Fie ca Dumnezeu să-l ajute și de aici înainte și să-i dăruiască sănătate deplină, vârstă matusalemică, multe bucurii și împliniri spre folosul și bucuria oamenilor, alături de cei pe care îi iubește!

Îi iubim, îl prețuim și îi suntem recunoscători, fiindcă se cuvine ca binefacerea să se întâlnească – din când în când – și cu recunoștința. La mulți ani!

Prof. Aurel Tinca, Negreni, Olt

Permanent link to this article: http://linia1.ro/remember-prof-aurel-tinca-nicolae-stan-un-om-care-inseamna-pentru-mine-mai-mult-decat-toate-cartile-pe-care-le-am-citit/

1 comment

  1. .

    rusinos

Comments have been disabled.