Print this Post


REMUS IORDACHE – O SPERANȚĂ A TEATRULUI SLĂTINEAN

Să joci Mrózec și Moliere, la Slatina, presupune un act temerar și de-a dreptul nonconformist, pe care doar tânărul profesor de religie, Remus Iordache, se încumetă să-l comită. E drept că domnia sa nu e singur. Are alături și alți „infractori” întru spirit, frumoși la gând, la trup și la faptă, precum Corina Monea, Gelu Nicolae, Milică Marian Costea, Coca Filofteia Ene, Edi Stancu și Mimi Băcilă.

Adăstând, cu curăția gândului, la piesa „Zi de vară”, a marelui dramaturg și prozator polonez Stawomir Mrózec (ale cărui creații sunt asociate teatrului absurd), piesă pusă în scenă, la Slatina, de Remus Iordache, mi-aș permite să spun câteva cuvinte.

remus iordache teatru slatina 1În Slatina lui Eugen Ionescu, părintele mondial al absurdului, nici nu se putea pune în scenă ceva mai potrivit decât „Zi de vară” a lui Mrózec. Iar tânărul actor și regizor n-a ezitat nicio clipă să abordeze o temă oarecum încifrată, care nu este pe înțelesul maselor largi populare. Trebuie să recunoaștem, dragi cititori, că astfel de evadări de la morala proletcultistă și conformistă a târgului nostru bântuit încă de artiștii și scriitorii „Epocii de aur”, astfel de teme, care te obligă să mai și gândești, nu sunt la îndemâna oricui.

remus iordache teatru slatina 3Remus Iordache și-a asumat acest risc major, dorind nespus să spargă tiparele în teatrul nostru provincial, înfruntând riscul de a nu fi înțeles de…poporul slătinean, dar având și alternativa de a alimenta speranța elitelor culturale ale târgului nostru secular (atâtea câte au mai rămas, după o epocă crunt protocronistă), demonstrând – iată – că și în Slatina se poate face cultură distilată, adică trecută prin ciurul și dârmonul unui regizor „trăznit”, pe care eu l-am asemuit, cândva, cu Anicet, unul dintre personajele lui Mircea Eliade, din romanul „Huliganii”.

Revenind la spectacolul „Zi de vară” a celebrului scriitor polonez, dizidentul Stawomir Mrózec, pot spune că Iordache a împlinit cu îndestulare comicul și tragicul gândite de autor, cele două personaje, Izbut (Gelu Nicolae) și Neizbut (Remus Iordache) strunind cu talent un text tragicomic, absurd și îndeajuns de realist, încifrat, dar și clar, pe alocuri, ca apa de izvor, existențialist și morbid totodată, oportun și inoportun, în același timp, un text care frizează simultan izbânda și eșecul…

A fost o punere în scenă izbutită, având în vedere și faptul că Iordache, în postura lui de regizor, a avut de lucrat doar cu trei personaje și, deci, a putut controla și finisa transpunerea scenariului mult mai ușor decât dacă ar fi avut de lucru cu mai multe personaje, cum s-a întâmplat în cazul pretențioasei piese de comedie „Soțul Înșelat sau George Dandin” , de Moliere.

„Zi de vară” a fost un spectacol reușit, care ne-a vorbit lămuritor, cu cinism și cruzime, frust și sarcastic, dar și cu un umor bine asezonat, despre relațiile dintre oameni, despre aproapele și departele nostru, despre moarte și supraviețuire, despre omul realizat, dar și despre omul ratat, între care pot fi asemănări nebănuite.

În cazul nostru, Neizbut (Remus Iordache) și Izbut (Gelu Nicolae), își dispută cu o fervoare dramatică și comică, în același timp, sinuciderea, Asta, până apare… Femeia. Dama (Corina Monea) care le deturnează intențiile, scenariul devenind, din acest moment, până la final, un absurd, dar și un uman „Cherchez la femme”. Naturalețea și firescul cu care Dama, poeta Corina Monea, joacă în acest spectacol reușit, mă duc cu gândul (păstrând, desigur, proporțiile) la marea poetă și actriță Ioana Crăciunescu, care a reușit în ambele ipostaze.

Mă întreb, însă, dacă poeta Corina Monea (bine apreciată de critica actuală) poate să țină steagul sus în ambele sfere ale artei. Spun asta, pentru că am văzut-o și în alte distribuiri, una dintre ele fiind și „Soțul înșelat sau George Dandin”, unde nu am mai întâlnit acea naturalețe și acel firesc, de care aminteam mai sus. Ei îi stau bine rolurile profunde, de meditație și de filosofie, de rafinament stilistic și mai puțin cele de comedie, după opinia mea. Bunăoară, în „Vindecătorul de proști”, după un scenariu și o regie semnate de Nicolaie Dincă, rolul Marioarei lui Rebegitu nu i-a stat de loc în carne, în oase și-n sânge… Mărturisesc, însă, că această părere e un punct de vedere al privitorului și nu al specialistului. S-ar putea să mă înșel…

Desigur, nu poți să atingi sublimul oricând și în orice rol… Spun asta, pentru că și în piesa lui Moliere, o piesă care  s-a jucat ani și ani de-a rândul cu actori de primă mărime, trebuie distribuit, ca în orice piesă serios de umoristică, actorul potrivit la rolul potrivit. Ori în acest sens au fost anumite neconcordanțe între rolul pe care l-au jucat unele personaje și capacitatea actorilor de a intra în pielea acestora.

Însă, una peste alta, dragi iubitori de teatru, Remus Iordache, face și în „Soțul păcălit…” o figură bună, într-o comedie spumoasă, cu tot felul de manevre și dedesubturi amoroase, cărora actorii trupei lui le țin, în general, în frâu, reușind să primească aplauze de la o sală arhiplină și din partea unui public slătinean din ce în ce mai stilat…

Protagonistul acestei capodopere a lui Moliere este însuși George Dandin (Remus Iordache), care și-a găsit ceea ce a căutat: o nevastă cu sânge nobil, pe Angelica (Corina Monea), a cărei tinerețe o îndeamnă la acte de-o cruntă infidelitate, față de bietul Geoge Dandin. Cel care pătimește mult, în urma aventurilor soției sale care îl înșală dezinvolt, având și tupeul să spună: „Doamne… plină mai e lumea de răutate. Să mă bănuiești tocmai pe mine, nevinovăția în carne și oase?”

Așadar, actorul și regizorul Remus Iordache, cel care are pregătirea teoretică necesară pentru a intra în rafinamentele artei teatrale, are puterea intelectuală și talentul să abordeze, prin spectacolele sale de artă dramatică, întâlniri cu neantul, tangouri cu moartea, abordând, astfel, temele majore ale existenței și respirând copios aerul libertății de a ieși din platitudinea actoricească locală, care ni s-a servit pe tavă ani de-a rândul. Îl felicit și îmi permit, cu oarece umilință, să-i recomand ca să-și aleagă cu mai multă grijă actorii, în distribuirea unor roluri pretențioase, pe care el însuși le selectează, din operele de referință ale marilor creatori români și străini. La piese de referință, trebuie actori talentați, fie ei și amatori… Știu, însă, că actori de talent nu găsești pe toate drumurile. Și mai știu că Remus Iordache este dominat de ideea de a căuta, găsi și pregăti tineri cu talent în acest sens…

Linia Întâi îi urează din toată inima Asociației Culturale IORDACHE ART Sărbători fericite și un sincer La mulți ani!

Cu respect, Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/remus-iordache-o-speranta-a-teatrului-slatinean/