Print this Post


S-a prelungit termenul de distribuire a Tichetelor Sociale

Printr-un comunicat de presă, Primăria Municipiului Slatina anunță prelungirea termenului până la care persoanele care nu au fost găsite la domiciliu de către factorii poștali ce au distribuit Tichete Sociale aveau posibilitatea de a intra în posesia acestora de la sediul poștei unde sunt arondați – noul termen limită este acum data de 25 aprilie. Dacă și de această dată vor rămâne tichete sociale neridicate, atunci beneficiarii mai au o ultimă șansă pentru a intra în posesia lor în ultima săptămână a acestei luni după data de 26 aprilie inclusiv, când vor fi așteptați la sediul Direcției Protecție și Asistență Socială (lângă piața Frații Buzești) din cadrul Primăriei Slatina.

tichete sociale slatina„Reamintim că acțiunea de depunere a cererilor pentru Tichetele Sociale de Paște s-a derulat în perioada 16 ianuarie – 28 februarie, interval în care cca. 6.100 persoane care îndeplineau condițiile pentru a se număra printre beneficiari (persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu un venit lunar net de maximum 1.000 lei) au depus cereri în sensul anterior menționat; în final au fost validate 5.964 de cereri, dintre care au rămas nedistribuite până la ora actuală aproximativ 100 de Tichete Sociale.

Tichetele sociale, în valoare cumulată de 100 lei/beneficiar, vor putea fi utilizate până la finele acestui an pentru achiziționarea de produse alimentare, produse de curățenie și igienă corporală sau a locuinței, produse farmaceutice, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte”, se precizează în comunicatul de presă.

Beneficiarii pot valorifica tichetele sociale în cadrul unui număr de 122 de unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale poate fi consultată online și pe siteul Primăriei Municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica „Informații de interes public”

Ionuț DUMITRESCU

Permanent link to this article: http://linia1.ro/s-a-prelungit-termenul-de-distribuire-a-tichetelor-sociale/