Print this Post


Salve Magister! După zece ani…

Sfârșitul anului 2006 a găsit cvasitotalitatea populației României într-o stare de frenezie, dar și de blazare. Priveam ca la Sfintele Moaște spre ceasul cel mare care marca scurgerea timpului până la momentul zero. Și a fost momentul zero și românii așteptau încă să se producă minunea și nu înțelegeau că aceasta o putem realiza numai noi. Încă mai avem aceasta în structura noastră, indusă de anii în care nu prea trebuia să gândim: ne mirăm că  nu se dă. Și de atunci au trecut zece ani.

Faptul că am devenit cetățeni europeni, că facem parte dintr-o Europă unită ne obligă să aducem și învățământul la nivel European, să ameliorăm calitatea învățăturii, asfel încât să ajungem la standardele de performanță ale Uniunii Europene, ca să ne putem dezvolta în acest mediu. Ce am reușit să facem în cei 10 ani care s-au scurs? Aproape nimic. (în mod deosebit în învățământ).

Pornind de la definiția: „Reforma este o transformare politică, economică, socială”, apreciem ca procesul de reformă a învățământului trebuie învățat, înțeles și asimilat, dar și asortat și acceptat. Fiecare ministru al învățământului a făcut „reforma” lui, fiecare a schimbat aproape complet, ce a făcut predecesorul. De ce?

Pentru a iniția schimbări inițiale în învățământ, trebuie să facem o analiză profundă, corectă, deschisă a stării sale actuale, să-i descoperim problemele și cauzele care le-au determinat.

1 dumitru nica li 700

Dumitru Nica

Să aflăm, de exemplu:

– De ce unii dascăli și-au pierdut pasiunea pentru profesie?

– De ce mulți elevi gândesc că nu necesită să depui eforturi ca să te „clădești”, dacă tot nu poți trăi civilizat?

– De ce a crescut interesul pentru diplomă și a scăzut cel pentru cunoștințe?

– De ce sunt așa de multe schimbări în învățământ?

Din cauza prea deselor schimbări, există la noi o reținere față de schimbare, față de nou, dar această poziție poate fi modificată dacă se acționează organizat. Managerii de la orice nivel pot explica măsurile de schimbare pănă acolo încât oamenii să creadă că este inițiativa lor, nu numai “ceva venit de sus”. Să se încurajeze astfel, reforma, de „jos în sus”, cea propusă de cadrele didactice, pentru că are mai mulți sorți de izbândă.

Înainte de a implementa decizia, oamenii abilitați înlătură orice teamă de necunoscut și explică temeinic, cu argumente puternice, scopul schimbării și avantajele acesteia. În acest proces nu se neglijează cei prea mulțumiți de situația existentă, cei care nu vor să se schimbe nimic, cei care nu vor să depună eforturi suplimentare.   Un exemplu de „cum nu trebuie facut” ne arată actualul ministru al învățământului, dar și al muncii.

– De ce se spune că lipsește viziunea, că nu există un raport corespunzător între pregătire și cerințele pieței muncii, că pregătirea practică este slabă sau nepotivită cu realitățile din economie?

– De ce nu există comunicare între unele cadre didactice și elevi?

– De ce nu există întotdeauna o colaborare perfectă între școală și comunitate?

– De ce obiectivul principal al unor participanți la cursurile de formare este obținerea adeverinței, nu formarea de cunoștiințe?

– De ce elevul nu este încă în centrul procesului?

Din reflex sau din orgoliu, în continuare vrem să ne demonstrăm nouă înșine că avem cel mai bun sistem de învățământ din lume. În continuare, scoatem în față elitele școlare și nu vrem să admitem că trebuie să facem un învățământ de masa pentru elevii cu IQ mediu și să pregătim acești copii pentru viața reală.

Elevii care termină o școală de arte și meserii sau tinerii care termină o facultate să aibă o meserie sau profesie pe care să o poată practica imediat, și să nu spună, când e întrebat ce știe să facă, am la bază liceul sau o facultate.

– De ce profesorul a rămas tot cel care știe să spună tot (în invățământul superior este ca acum 50 de ani) și elevul nu este folosit în transmiterea noilor cunoștințe?

– De ce nu știu școlile să proiecteze programe pentru atragerea fondurilor?

– De ce nu există la noi “o cultură a evaluării”?

– De ce „Educația” este considerată o artă abstractă?

– De ce lipsește din învățământul românesc „educația pentru cultura păcii”?

– De ce criza educației? De ce criza de oameni?

Pe fondul crizei generale (dar nu neapărat din cauza acesteia), criza educației se accentuează în loc să fie atenuată. învățământul autohton, frustat de adevărata schimbare care îl ocolește cu obstinație, devine, pe zi ce trece – în ciuda așteptărilor optimiste de până acum – un spațiu tot mai bulversat, sub stigmatul contradicției, al tatonărilor și încercărilor, un vast camp al experimentelor. Până când această situație?

Înainte de a promova măsuri, factorii responsabili ar trebui să aibă suportul unor proiecte, bazate pe analize și soluții temeinice, realizate de experți autentici în educație, dezbătute intens cu reprezentanții școlii, nu așa cum procedează actuala conducere a învățământului national.

Criza de oameni în România nu este numai numerică, dar și calitativă.

Ne plângem că avem de a face cu funcționari incompetenți, cu directori nepricepuți, cu parlamentari care dorm în scaune etc.

Este o criză nu atât de oameni, cât o criză a modului în care sunt selectați și promovați oamenii în cele mai importante funcții în stat.

Șansa de a ieși din această “criză” este creșterea unor generații competente.

Dar sunt două impedimente: – primul – durează; al doilea – nu are cine s-o facă.

De ce evaluarea cadrelor didactice cu criterii concepute de Ministerul Învățămânului de către elevi, părinți și comunitate?

Ministerul a lansat cândva ideea, dar cadrele didactice au lehamite de a mai discuta și a face propuneri, pentru că nimeni nu-Ie ia în seamă. Această idee provoacă indignare în întregul sistem de învățământ.

Dascălimea este o clasă umilită, batjocorită, sfidată. Până când?

După ce criterii vor evalua pe dascăli elevii, părinții, comunitățile? Vor putea fi ei imparțiali? Cum poate evalua obiectiv un elev cu 5 la matematică? Dar un părinte al elevului X corigent la română? Iată cum apare arbitrariul. De la arbitrariul la haos mai este un pas. Nu trebuie lăsat dascălul la mâna elevului, a părinților, a oricui din comunitate. Cine îi evaluează pe cei care stabilesc regulile evaluării?

Și multe altele. De ce?-uri putem așeza în această listă.

Considerăm că integrarea în Uniunea Europeană precum și activitatea noastră în cadrul Uniunii până azi, puțina experiență acumulată în cei 10 ani care s-au scurs, sunt cel mai bun prilej pentru finalizarea implementării, într-un cadru concurențial, a sistemului de asigurare a calității în învățământ și pentru formarea competențelor care privesc o participare de success a românului la societatea europeană, printre care amintim:

– Buna comunicare în primul rând în limba maternă

– Buna comunicare în cât mai multe limbi străine

– Competențe în discipline fundamentale (matematica, științe, tehnologii)

– Limbajul și comunicarea societății informatizate

– Competențe de comunicare și relații interpersonale și civism

– Spirit întreprinzător

– Cutură generală

Poate de aceea avem nevoie să găsim problemele actuale și să schimbăm școala în sensul în care societatea actuală avansează.

Prof. D-tru C. Nica, Slatina

Permanent link to this article: http://linia1.ro/salve-magister-dupa-zece-ani/