Print this Post


Săptămâna educației juridice la Colegiul Economic ,,Petre S. Aurelian” Slatina

În perioada 5-9 martie 2018, s-a derulat Proiectul Săptămâna educației juridice în școli, eveniment organizat de Ministerul Justiției, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii și Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza Protocolului de colaborare privind educația juridică în școli, la care au aderat uniunile profesionale din domeniul juridic și reprezentanți ai societății civile. Colegiul Economic ,,Petre S. Aurelian” Slatina a acordat o importanță deosebită acestui eveniment, derulând activități în colaborare cu alți parteneri, judecători, reprezentanți ai CJRAE, în cadrul cărora,  într-o maniera atractivă, elevii au aflat informații  relevante despre sistemul judiciar din România, adaptate la realitățile cu care se confruntă elevii zi de zi. Activitățile derulate în cadrul școlii s-au desfășurat în cadrul Punctului de Informare înființat în cadrul colegiului, în Programul educativ ,,Școli ambasador ale Parlamentului European”, cu implicarea activă a ambasadorilor seniori și juniori, membrii ai echipei de proiect.

colegiul ps aurelian tribunal 1Astfel, miercuri, 7 martie, elevii au participat la o dezbatere liberă pe tema drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, aspecte cu caracter general privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, formele răspunderii juridice ale copiilor.

Joi, 8 martie, elevii din cadrul Programul educativ ,,Școli ambasador ale Parlamentului European” în care colegiul este implicat, alături de alți elevi de clasa a XI a, însoțiți de doamnele profesor Dorina Dorcioman și Florina Diaconescu au vizitat Tribunalul Olt, unde s-a desfășurat activitatea de educație juridică ,,Sistemul Judiciar din Romania”. Doamna președinte Liliana Oprea și doamna judecător Mihaela Cincă le-au prezentat elevilor activitatea care se desfășoară în cadrul Tribunalului Olt, urmărind drumul unei cereri în instanță, aspecte cu caracter general privind organizarea și funcționarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil și penal, formele răspunderii juridice.

colegiul ps aurelian tribunal 2În aceeași zi, potrivit Acordului de parteneriat dintre ISJ Olt, CJRAE, Judecătoria Slatina și Colegiul Economic ,,Petre S. Aurelian, în cadrul Punctului de informare din cadrul colegiului, s-a desfășurat activitatea de educație juridică ,,Comunicarea în spațiul public virtual. Care sunt pericolele internetului?”. Domnul judecător Cosmin Ungureanu, președinte al Secției civile din cadrul Judecătoriei Slatina le-a vorbit elevilor din clasele a IX a și a X a, ambasadorilor juniori din cadrul proiectului ,,Școli ambasador ale Parlamentului European”, reprezentanți ai Consiliului Elevilor, despre pericolele utilizării internetului, comunicării în spațiul virtual,  despre comportamentele inadecvate din mediul online, care sunt modalitățile de protejare a datelor personale, despre  modalitățile de manifestare a fenomenului bullying în mediul virtual.

Pe parcursul acestei săptămâni, elevii au aflat care este rolul procurorului, dar și al judecătorului, care e diferența între cauze penale și cauze civile, au învățat că mărturia mincinoasă se pedepsește și ce li se poate întâmpla minorilor care încalcă legea. La tribunal, elevii au ocupat un loc într-o sală de judecată, unde au văzut ce înseamnă să fii judecător, care e rolul procurorului, ce înseamnă un avocat. Li s-au explicat câteva reguli privind respectarea Codului Penal și cum se desfășoară un proces. Au fost foarte interesați să afle consecințele încălcării anumitor reguli și au aflat că, din momentul în care primesc buletinul, ei sunt obligați să respecte anumite reguli, pentru că altfel riscă o sancțiune aplicată de judecători. S-a insistat pe faptul că trebuie să respecte regulile chiar dacă nu îi vede nimeni, iar dacă sunt victime trebuie să știe ca există organe ale statului care îi protejează”.

Prof. Florina Diaconescu, 

Ambasador senior în cadrul  Programului ,,Școli ambasador ale Parlamentului European”

Permanent link to this article: http://linia1.ro/saptamana-educatiei-juridice-la-colegiul-economic-petre-s-aurelian-slatina/