Un moment sublim de poezie și simțire românească s-a petrecut cu aproximativ o lună în urmă, la RM. Vâlcea. E vorba, dragi cititori, despre Salonul de Literatură și Artă „Rotonda plopilor aprinși”, manifestare de înaltă ținută patriotică și spirituală, în cadrul căreia au fost premiați, printre alții și doi slătineni cunoscuți, anume actorul și poetul Nicolaie Dincă, precum și ziaristul și poetul Dumitru Sârghie. Un alt mare artist născut pe plaiurile noastre oltenești, dar trăitor, de decenii, în infernalul București, scriitorul plurivalent Ion Andreiță, nominalizat la premiu, cu această ocazie, a fost așteptat la eveniment, de către cunoscutul scriitor Ion Barbu, inițiatorul și amfitrionul „ROTONDEI…”, precum pâinea caldă. Din motive obiective, conjudețeanul nostru nu a putut veni, însă a trimis o scrisoare, care a fost citită la fața locului de către unul dintre organizatori, o scrisoare în posesia căreia am intrat și noi cei Linia Întâi, aflându-ne în grațiile Maestrului, care ne-a pus-o, cu drag, la dispoziție. Iat-o!
– În atenția Președintelui-fondator, scriitorul Ioan Barbu –
Stimați confrați, dragi prieteni,
iubitori de cultură, artă și limbă românească, participanți la această a IX-a Ediție a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, aflat sub auspiciile vrednicului de pomenire, Mitropolitul-filozof Bartolomeu Valeriu Anania, fiu al plaiului vâlcean, dar și, prin firească extindere, ale „sfântului fără mormânt” Antim Ivireanul, de la a cărui asasinare s-au împlinit, nu demult, 300 de ani, precum și ale „finului Pepelei, cel isteț ca un proverb”, Anton Pann, de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 165 de ani.
Beteșuguri ale vârstei și nechibzuinței mă determină să nu pot fi astăzi alături de dumneavoastră, dar gândul și sufletul meu vă însoțesc cu bucurie în aceste momente de înaltă trăire spirituală, în care vă veți prezenta noile cărți scrise între timp, vă veți confrunta în „Agora revistelor” împărtășind opinii și idei pentru mai buna înfățișare a acestor publicații cultural-patriotice, veți inaugura expoziții de artă plastică, veți discuta despre marile probleme ale culturii și ființei naționale, amenințate tot mai agresiv de către tăvălugul uniformizării mondiale.
Și, desigur, veți închina un pocal cu vin de Crâmpoșie, această străveche licoare dacică, scăpată de sub blestemul marelui preot Deceneu, spre a ne îmbărbăta cu virtuțile tragi-vitale ale strămoșilor.
…Dar să ne imaginăm c-aș fi alături de domniile voastre. Iată, trec pragul fastuosului hol al Bibliotecii Județene, însoțit de către universitarul Remus Grigorescu, directorul valorosului așezământ. Pășim în vasta Sală de festivități în care, prin tradiție, au loc întâlnirile noastre. Îl văd, la măsuța ce ține loc de tribună moderatoare, pe fratele/confratele Ioan Barbu, ușor uimit de apariția mea. Remus, ca o gazdă desăvârșită, ține să mă prezinte după toate regulile politeții. Deși n-ar fi cazul. Privindu-ne, ne dăm seama că, de fapt, noi ne cunoaștem: uneori direct; alteori prin ce-am citit fiecare câte ceva din ce-a scris celălalt, iar acum nu facem decât să alăturăm chipul de scriere, într-o complice deconspirare.
Aud că la actuala ediție a Salonului vor fi omagiați unii participanți – scriitori, artiști, personalități ale culturii și științei – care împlinesc în acest an o vârstă rotundă. Mi se spune că printre ei mă număr și eu, care bat, în apropiatul Iunie-Cireșar („cap de vară”) niturile mâncate de rugină în cel de-al 80-lea cerc. Mulțumesc acelora care au hotărât această recunoaștere – în mod deosebit lui Ioan Barbu – pe care nădăjduiesc c-o onorez, cât de cât, prin greutatea specifică a plumbului tipografic din cei 55 de ani de pălmaș cu condeiul.
…Iar, acum, aș vrea să mă scuzați : simt nevoia să mă retrag. Îl rog pe Remus să mă conducă spre același hol, din care mă voi catapulta la masa mea de scris – de unde vă urez succes, în continuare, la frumoasa lucrare în hotarele Limbii Române, în nestinsă iubire de România.
La bună vedere!
LINIA ÎNTÂI
