Print this Post


SCURTE ÎNSEMNĂRI DESPRE „STATUIA COMANDORULUI”, NUVELA LUI VARUJAN VOSGANIAN, SCRISĂ SUB „PUMNUL ȘI PALMA” CENZURII COMUNISTE

Varujan Vosganian și „literatura de sertar”

Pentru deputatul ALDE, Mihai Niță, a devenit un obicei nobil faptul de a sprijini și încuraja diferite evenimente culturale, legate de aniversarea unor mari scriitori români sau de lansarea unor scriitori locali, dar și a altora, cu ceva mai mult ștaif, cum ar fi autorul „Cărții șoaptelor”, celebrul scriitor Varujan Vosganian, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.

De data aceasta, Varujan Vosganian a venit la Slatina cu o carte de nuvele, intitulată „Statuia comandorului”, carte interzisă în epoca de aur și, iată, scoasă la lumină în aceste vremuri pseudo-democratice.

La eveniment au participat activul politic al ALDE Olt, în frunte cu deputatul Mihai Niță, subprefectul Radu Ioniță, vicepreședintele CJ Olt Ioan Ciugulea, președinta femeilor ALDE Olt – Elena Iotu, dar și oameni liberi, slătineni, care iubesc literatura.

Prezentăm, în continuare, cronica făcută respectivei cărți și prezentată, cu această ocazie de scriitorul Dumitru Sârghie.

LINIA ÎNTÂI 

vosganian alde slatina 1Varujan Vosganian este un fel de Raskolnikov contemporan condus în scrierile sale remarcabile ante și post-decembriste, de legea morală a omenirii, acea lege  care nu poate fi aplicată și în politică, așa cum e aplicată în literatură, fiindcă,  nu-i așa?, politica e arta compromisului… Iar omul modern, precum spunea Camus, este obligat să facă politică, însărcinare de care n-a scăpat nici prietenul nostru Varujan Vosganian. Tocmai acest dualism al scriitorului și politicianului Varujan Vosganian îi conferă acestuia natura sa umană și morală, în cartea „Statuia comandorului” și, mai ales, în nuvela cu același nume. O carte care reprezintă ceea ce s-a numit după Revoluție, literatură de sertar, interzisă, firesc, de cenzura comunistă.

         Mentorul  său întru literatură, celebrul Mircea Ciobanu, editor în acea vreme la Cartea Românească, deci prin anul 1988, i-a spus tânărului autor că e riscant să-i publice aceste patru nuvele, având în vedere  „pumnul și palma” lui Ion Popescu Dumnezeu, arhitectul cultului lui Ceaușescu, cenzorul Epocii de aur. De altfel, tot Mircea Ciobanu a spus, în acele vremuri, că aceste proze au fost făcute tocmai pentru a nu fi publicate.

         Îmi aduc aminte că, în acele timpuri, am citit la Cenaclul „Metafora” din  Slatina o proză curajoasă…Ochii părintelui Ștefan. Șeful cenaclului era un scriitor comunist, unul Dumitrescu, care a mâncat și mănâncă și azi pâine bună pentru elogiile aduse conducătorilor iubiți. Mi-a zis atunci: „Băi, unde dracului lucrezi tu, de-ți permiți să scrii despre dogme, metafizică, transcendent, iluminare, Dumnezeu?” Aveam 24 de ani și eram șef de depozit la CET ENERGOMONTAJ Slatina. N-am avut curajul să-l înfrunt. Am lăsat privirea în jos și am fugit acasă, fără să mă uit în urma mea… Bănuiesc că nici lui Varujan nu i-a fost ușor să scrie Statuia comandorului, deși era încă de pe atunci în grațiile unor mari scriitori, care-și permiteau să mai încalce, pe ici pe colo, linia exactă a partidului, profitând, uneori, de incultura cenzorilor lui Ceaușescu.

         Nuvelă cu mare încărcătură psihologică „Statuia comandorului” îmi aduce aminte de scrierile lui Kafka, de absurdul social și politic al lui Urmuz, de avangarda scriitoricească a unor vremuri aparent apuse, dar mereu prezente în sângele și în mentalitatea noastră. O proză subtilă, cu mesaje și parabole ușor codificate, dar nu atât de codificate ca să nu-ți dai seama despre sistemul concentraționar în care trăiau muncitorii, țăranii, intelectualii, comercianții și copiii, în comunism. Stilistica lui Varujan Vosganian ne dă posibilitatea să traducem și să definim mai bine leagănul acesta al respirației anevoioase, cum ar zice Herta Muller, un leagăn care se cheamă România, din anii tinereții lui Varujan și din România înserării acestui important scriitor contemporan.

      vosganian alde slatina 2   Matias, unul dintre personajele principale ale nuvelei „Statuia comandorului”, „se cuibărea într-un colț, moțăind. Era semnul că s-a trezit și că ajunsese la o concluzie”. Ce stare de beatitudine are omul când ajunge la o concluzie! Concluzia e ca un diagnostic, pe care, după ce-l stabilești, te apuci de… treabă, fiindcă, nu-așa?, „prostia orientată spre un scop, poate fi un act spontan de cunoaștere”, spune Matias, care își ducea veacul, într-o prăvălie de stat. Alături de el se afla tot timpul un tovarăș care lustruia ventile, un colecționar de brichete, care visa anumite simboluri falice, adică robinete. În proximitatea prăvăliei lor, se mai exista un personaj, „o gânditoare”, în fapt, o sinucigașă, care stătea mereu să se arunce de pe balustradă și pe care cei doi o salvau cu „cârâitoarea” la momentul potrivit. Doamna respectivă avea o altfel de concepție despre moarte… O femeie aplecată peste balustradă, o Gânditoare care are „ ceea ce se cheamă un sens dincolo de lume.” De fapt, ideea de moarte, așa cum o înțelegem noi muritorii de rând, îi era străină. „Probabil că, pentru ea, moartea era un impuls vital, la fel ca multe altele”, căci, nu-i așa?, „Moartea e o mirare. Nedumerirea se preschimbă în mirare.” Și „Nu e de mirare că viața pare de aici măruntă și nedemnă de interes”, așa cum gândeam noi, „cei mulți și proști”, în acele vremuri imbecile.

         La un moment dat, lustruitorul de ventile sesizează dispariția unei statui din scuar… „Poate că statuia nu mai era demult acolo. Poate că n-a fost niciodată”, a răspuns Matias, care era însuși colecționarul de statui, dar și păzitorul lor, totodată.  Și tot el îi spune camaradului său de angoasă. „ În fond, de ce te miri? Asta înseamnă că ești fericit. Un nevinovat, adică. Nu remarci detaliile. Adam și Eva, mușcând din măr, au băgat de seamă, deodată, că sunt goi și s-au rușinat. Era un detaliu, nu-i așa. Cred că și statuia aia avea dreptul să-și ia, la un moment dat, tălpășița. N-avea grijă că se întoarce ea.”

         Povestea capătă contururi din ce în ce mai bizare, ca și comportamentele anormale ale celor doi supraviețuitori ai unui fel de gulag…În fapt, prăvălia la care  vindeau și în care nu aveau niciodată marfa cerută de clienți, era un fel de gulag, din care, din când în când, cei doi evadau, afundându-se „pe niște străduțe înguste și întortocheate” și intrând în salonul statuilor pe care Matias le colecționase de-a lungul anilor. Asta, după ce Matias îl acuzase pe tovarășul său de furt la cântar, când acesta ar fi vândut niște cuie. Și odată prins în fapt, el trebuia să urmeze obligatoriu ordinele și cerințele lui Matias, să facă ce-i spune el. „Prin  pâcla albăstruie, statuile păreau să se miște.” Nu lipsea de acolo nici statuia celebrului poet, prozator, traducător și gazetar, Traian Demetrescu, semn că Varujan Vosganian, trăitor și prin Craiova, cunoștea bine leagănul spiritual al bătrânului burg al Băniei. Statuia lui Demetrescu era decapitată… Păi, cum altfel ar fi putut fi statuia unei personalități atât de proeminente, în ochii regimului comunist? Căci, „Toate statuile cu nume de om ar trebui să dispară… Și de asemenea, oamenii cu nume de statui.” Parcă îmi sună în minte versurile lui Demetrescu, din poezia „Corbii”: „Pe plopii ninși, / Coboară corbii-n pâlc de doliu, / Cernesc al iernii alb lințoliu / Și triști de foame, par învinși…”

          „Ai  grijă să nu ștergi găinații de pe statuie. Sunt autentici”, îl sfătuia Matias pe visătorul de simboluri falice.. „Ce păcat că oamenii au învățat să scrie. Odată cu asta, au învățat să uite.” Atmosfera nuvelei este dominată de comportamentul nefiresc al celor doi supraviețuitori ai gulagului spiritual din acele timpuri, dar și de comportamentul încifrat al sinucigașei din blocul alăturat. „În fond, ea se juca mereu cu voluptatea de a-și curma viața. Și cel puțin asta trebuia plătit.” Personaje precum cel al sinucigașei întâlnim și azi, în angoasa politică, în care ne bălăcim și, figurativ, statuile lui Iosif Vissarionovici Stalin, „se găsesc pe toate drumurile, culcate printre bălării” Dar să colecționezi pe Stalin înainte de moarte, era chiar un act de mare curaj din partea lui Matias. Statuia marelui dictator se afla și ea, deci, în salonul secret al lui Matias, rânjind lugubru, a moarte, și tocmai de aceea hoțul și păzitorul de statui a decis să scoată toate statuile de acolo. Să le elibereze… Pe întuneric…Noaptea ca hoții… Normal, primul evacuat trebuia să fie Iosif Vissarionovici Stalin. Cântărea vreo două tone…

         „Am ținut. Jur că am ținut. Dar statuia parcă s-a smucit din brațele noastre, spune plângând, lustruitorul de ventile. Matias ar fi putut să se ferească, dar, în loc să facă ceea ce oricărui om cu mintea întreagă i-ar fi trecut prin cap, desfăcu larg brațele, de parcă ar fi vrut  s-o îmbrățișeze și cei doi buni prieteni, Matias și Iosif Vissarionovici, se prăbușesc pe podea. Icnetul omenesc se topi sub zguduitura monstrului de bronz. „ În agonia morții, Matias a apucat să îi spună lui Stalin. „Nu trebuia să-mi faci una ca asta, Iosif Vissarionovici… Eu te-am scăpat de rușine acum treizeci și…dracu mai știe câți ani… Fără mine, ai fi zăcut și azi în mărăcinișuri, cu brațul înfundat în țărână…” Ucis de propriul lui ideal…Matias „zăcea nemișcat și, cu ochii larg deschiși, în timp ce din colțul buzelor i se prelingea un firicel de sânge…” Asta a fost ultima imagine pe care lustruitorul de ventile  a văzut-o, înainte ca ușa istoriei să se închidă automat, iar din lăuntru să se audă un hohot sinistru de râs… Cel al statuii lui Iosif Vissarion Stalin!

         Dragi prieteni… Deși scrisă înainte de Revoluție, această nuvelă a lui Vosganian a fost cu bătaie lungă. Fantoma lui Stalin ne bântuie și azi, circulă nestingherită prin Parlamentul României, mai mult, are o corespondență fructuoasă cu Bruxelles-ul și cu marile cancelarii ale Europei…Și asta, pentru că noi, ca și Matias, am luat-o din mărăcinișuri, am șters-o de praf și ne-am închinat la ea 24 de ore din 24… Adio, Europa!

         Mă opresc aici, cu promisiunea că voi reciti, cu atenția mărită, această carte și voi aprofunda, cu mai multă acuitate, mesajele și simbolurile ei, mesaje și simboluri care dau greutate, alături de celelalte cărți ale Varujan, literaturii române contemporane. Mulțumesc!

Dumitru Sârghie

vosganian iotu alde slatina 3

Permanent link to this article: http://linia1.ro/scurte-insemnari-despre-statuia-comandorului-nuvela-lui-varujan-vosganian-scrisa-sub-pumnul-si-palma-cenzurii-comuniste/

1 comment

  1. Marin TULUS

    ce dracu mai elogiati astazi cand toti acestia de langa tine, măi Mitica, sunt ateii postdecembristi,profetii/actionarii noii ordini nationale si mondiale de starpire a moralei , de perversiune si profit?!M/ar fi interesat Vosganian doar din postura de scriitor nu si de politician!Dar și din această ultimă postură- mi/as fi dorit (evident cu regret!!!!)să vină cu un proiect de lege despre-in mod explicabil- cum să trăiască ei bine si poporul…… pe invers, că așa le place lor să spună!!!!@! ce păcat că astfel de evenimente nu se fac si pt. a scoate in evidență cu adevărat valorile și reperele morale ale societății!!!

Comments have been disabled.