Print this Post

Ioana Gherghiță, ex-președintele PNL Corabia:

Se încearcă înlăturarea unor oameni deveniți incomozi, prin neafilierea la linia USL-istă a partidului!

Stimată doamnă, recent, Biroul Politic al PNL Olt a luat hotărârea să desființeze organizația PNL Corabia. Ce a stat la baza legală și statutară a acestei decizii, care, practic, v-a scos în afara jocului politic, dvs. fiind președintele acestei organizații?

Nu am primit o notificare oficială în acest sens, așa cum ar fi fost normal, de altfel. Am aflat despre hotărârea de desființare a organizației PNL Corabia de pe o rețea de socializare, unde domnul Voiculescu (liderul PNL Olt – n.r.!) a ales să-l facă public și să-și asume demersul. Corect ar fi fost să mi se aducă la cunoștință argumentele care au stat la baza hotărârii de dizolvare a organizației PNL Corabia. Altfel, gestul riscă să fie de domeniul arbitrarului, nicicum un demers democratic.

gherghita ioana liMulți liberali adevărați sunt în asentimentul dvs., acela de a considera această decizie asumată de Liviu Voiculescu, un abuz cras și o ofensă adusă democrației și istoriei glorioase a acestui partid. Pe de alta parte, alții aplaudă decizia lui Voiculescu, spunând că trebuia ca, în sfârșit, cineva să ia o decizie radicală, având în vedere platitudinea și imobilismul PNL Corabia, prin reprezentanții săi… Care este adevărul?

Domnul Voiculescu a avut prea puțin timp la dispoziție și a folosit prea puține pârghii, ca să poată să facă o analiză corectă asupra platitudinii/neplatitudinii și imobilismului/mobilității PNL Corabia. Este mai degrabă o marotă politică prin care se încearcă înlăturarea unor oameni deveniți incomozi, prin neafilierea la linia USL-istă a partidului.

Doamna Gherghiță, nu mai este un secret pentru nimeni… Gigel Știrbu, unul dintre cei mai nerentabili președinți ai PNL Olt, de la Revolutie încoace, care n-a fost ales democratic niciodată în fruntea liberalilor din Olt, a condus partidul discreționar și la ordinele PSD, în scop personal și de gașcă. Se spune că ați fost în anturajul său și că n-ați luat niciodată măsuri împotriva abuzurilor pe care le-a săvârșit, ca președinte interimar, atâta amar de vreme… De ce tocmai acum răbufniți împotriva unei noi echipe, care spune că vrea sa reformeze partidul?

Numirea domnului Gigel Știrbu în funcția de președinte interimar a fost făcută de către forurile centrale ale PNL. La vremea ei, aceasta schimbare trebuia să aducă un suflu nou, să pună bazele unui PNL de tip nou, care să nu stea în siajul „marelui” PSD. Modul în care a condus ulterior partidul, îl pot aprecia eu, dumneavoastră, toți liberalii olteni. Ca membră a Biroului Județean al PNL Olt, în repetate rânduri, am atras atenția asupra unor atitudini insuficient de ferme, de poziționare pe dreapta eșichierului politic. Atitudinea de acum, pe care dvs. o numiți răbufnire, face, de fapt, parte dintr-un lung șir de mesaje politice pe care le-am transmis colegilor mei, tocmai în ideea de respectare a legalității și statului PNL.

Vi se mai reproșează și faptul ca ați avut o derută ideologică, anume ca ați trecut și pe la UNPR… Păi, ăla e partid, stimată doamnă?

Este o tactică să se reproșeze cuiva acțiuni din perioada de adolescență, copilărie, pruncie chiar… Cine folosește astfel de practici, le-a învățat la anumite școli… probabil. Să-i fie de bine… Ce să zic!?

Cum vedeți atitudinea Centrului, în privința degringoladei și abuzurilor conducerii PNL Olt, așa cum chiar dvs. ați semnalat, recent, pe rețelele de socializare?

Este o atitudine asumată a Biroului Județean al PNL Olt. Conducerea centrală a PNL are la dispoziție mijloacele necesare pentru a analiza activitatea fiecărei filiale. În mod sigur, le va folosi, având în vedere poziția publică a președintelui Ludovic Orban.

Știu că, prin ocupație și vocație profesională, sunteți un politician de dreapta… Ce veți face, în continuare, în caz că forurile centrale ale PNL aprobă atitudinea lui Liviu Voiculescu și a celor care-l înconjoară? Până la urmă, toți președinții de partid au câte-o camarilă…

Sunt un om de dreapta care nu acceptă să facă parte din nicio camarilă. Sunt un om de echipă și sper ca, într-o zi, să am șansa să lucrez într-o echipă articulată, formată din politicieni de dreapta ca și mine.

Care este mesajul dvs. față de liberalii adevărați ai acestui județ, daca mai sunt? Observ că politica PNL Olt de aservire față de PSD continuă în ritm alert. Iar „marele” Știrbu rămâne același jongleur, indiferent față de căderea partidului, pe el interesându-l doar funcția și poziția lui, din care își trage foloasele personale?

Sunt mulți liberali adevărați în acest județ, membri sau nemembri ai PNL. Îmi doresc ca ei, într-o formă sau alta, să participe direct la luarea de decizii în organizațiile locale sau județene, să se înscrie în partid (daca nu sunt membri deja) și cei mai buni dintre ei să fie aleși ca reprezentanți liberali. Partidul trebuie să aibă baze solide în teritoriu, care – prin mecanisme democratice, transparente – să genereze lideri de o calitate umană și intelectuală ireproșabilă.

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/se-incearca-inlaturarea-unor-oameni-deveniti-incomozi-prin-neafilierea-la-linia-usl-ista-a-partidului/