AcasăPoliticaSiminica Mirea, senator de Olt: Am nevoie de sprijinul și părerea dumneavoastră!

Siminica Mirea, senator de Olt: Am nevoie de sprijinul și părerea dumneavoastră!

Așa cum am subliniat de atâtea ori, doamna Siminica Mirea și-a respectat jurământul de credință față de misiunea sa parlamentară, nu prin vorbe, ci prin fapte. Acest lucru poate fi ilustrat prin multitudinea inițiativelor sale legislative, consemnate în presă, multe dintre ele atingându-și finalitatea și fiind puse în operă.

Trecerea domniei-sale la PSD nu i-a afectat în niciun fel voința de a lupta, în continuare, pentru a-i reprezentat cu aceeași onestitate pe cei care i-au încredințat mandatul.

Iată gândurile sale, acum în preajma începerii unei noi sesiuni parlamentare:

siminica mirea scrisoare„Dragii mei,

După o perioadă agitată, în care nu am comunicat în mediul online, astăzi simt nevoia să vă adresez câteva cuvinte. După cum știți, în urmă cu câteva luni, am luat decizia de a mă alătura Partidului Social Democrat. Au existat mai multe motive pentru care am făcut asta, dar cel mai important e că am făcut-o, gândindu-mă la oameni și la promisiunile făcute față de ei.

În ultimul an, am avut zeci de inițiative legislative, declarații politice, întrebări și interpelări. Am tras semnale de alarmă și am încercat să corectez problemele din sistem. Mi-a fost dificil, vă recunosc, iar barierele au apărut, de multe ori, chiar din partea vechilor colegi de partid. Am decis să nu abandonez lupta și să continui să fac politică, așa cum cred că ar trebui făcută de toți, adică în interesul cetățenilor. N-am fost niciodată o persoană conflictuală, orgolioasă și am considerat că e esențial să nu uităm, atât eu cât și colegii mei din Parlamentul României, că reprezentăm milioane de români care ne-au oferit încrederea prin vot.
Și, tocmai pentru că îi reprezentăm pe acești oameni, cred că ar trebui să fim mai deschiși, mai înțelegători. Am susținut mereu dreptul la opinie al fiecărei persoane și cred că dialogul este apanajul progresului. Vă invit să îmi comunicați orice problemă și, cât timp adresarea este civilizată, voi fi deschisă comunicării. Dincolo de proiectele pe care le-am inițiat, în următoarea perioadă, vor apărea și alte proiecte cu care vă voi ține la curent. Astfel, am nevoie de sprijinul și de părerea voastră, ori de câte ori va fi cazul.

Vă mulțumesc că v-ați rupt o bucățică din timp să îmi citiți mesajul! Să ne auzim cu bine!”

Dumitru Sârghie


RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

  1. Trecerea dvs. la PSD s-a produs în urma unui avantaj personal (ați fost cumpărată) fapt care va descalifica, asta dacă demersul nu se datorează nivelului scăzut de inteligenta.

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments