Din galeria marilor artiști populari ai județului Olt face parte, oameni buni, și olarul din Româna Balșului, Ștefan Trușcă. Nea Fane Trușcă, așa cum i se spune familiar, este, la rându-i, fiul unui alt mare artist popular, Marin Trușcă, olarul care a făcut parte din faimoasa triadă a celebrilor olari ai României: Ciungulescu-Răducanu-Trușcă.
ÎNCĂ DE LA 4-5 ANI, PĂRINȚII NOȘTRI NE-AU ÎNDEMNAT SĂ NE JUCĂM CU LUTUL!
Nea Fane Trușcă ne spune, cu oarece nostalgie și lacrimi în ochi, că această nobilă meserie, dar și artă, în același timp, a învățat-o de la părinții săi, Marin Și Teodora Trușcă:
«Încă de la 4-5 ani, ne-au îndemnat să ne jucăm cu lutul. Pe la 7 ani, deja făceam animăluțe din lut și diverse figurine… Apoi, am exersat la roată. Celebra roată a olarului… Eram patru frați și lucram, cu rândul, la roată. Începusem și școala și trebuia să mergem cu caprele, cu oile și cu vacile la pășune. Dintre toți cei patru frați, eu am rămas aici, în Româna, la roată. Ceilalți au plecat la muncă în Italia, deși erau deprinși cu meșteșugul olăritului.
Sunt instructor la Școala Populară de Arte și Meserii din Slatina, Secția Olărit Oboga-Româna. Am 24 de copii din Româna, Corbeni și Oboga, pe care îi învăț îndumnezeirea lutului. Dintre ei, câțiva vor prelua meșteșugul și-l vor duce mai departe, în istorie. Sunt fericit de această perspectivă!», a declarat, pentru Linia Întâi, Ștefan Trușcă.
OLĂRITUL ESTE ȘI MEȘTEȘUG DAR ȘI ARTĂ, DOAR ATUNCI CÂND LUCREZI CU INIMA!
La cei 63 de ani ai săi, nea Fane Trușcă lucrează și mai abitir cu sufletul. Plăsmuiește noi obiecte în miniatură și de la acestea ajunge până la Cloșca cu Puii de Aur. Face steluțe, cești, cofe, străchini mari și mici, ulcioare de nuntă și de toate genurile, Cocoși de Oboga, țărănci, Pomul Vieții, berze și alte păsări.
Aceste simboluri din lut sunt specifice zonei și, dacă stai strâmb dar judeci drept, o denumire mai potrivită pentru acest sat (devenit cartier al Balșului) nici că se putea: Româna! Sublim, nu-i așa!?
«Toate culorile cu care înflorăm obiectele din lut sunt naturale, făcute din pământ. De exemplu, rușala o luăm din deal, de la 6 metri adâncime. Albul este adus de la Medgidia… Facem combinații de culori. Negru este făcut din niște ghioci, care se iau de pe un deal de la Mâinești. Le ardem la 800 de grade Celsius, le pisăm, le strecurăm, facem din ele o pastă și ne străduim ca totul să fie curat, fără nisip, ca să putem înflora vasele.
Eu consider că olăritul este și meșteșug, dar și artă, atunci când lucrezi cu inima. Pomul Vieții, Cocoșul de Oboga, Țăranca îmbrăcată în port popular, dar și alte motive ancestrale sunt simboluri preluate din vremuri imemoriale», ne spune cu mândrie patriotică nea Fane Trușcă.
ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE ȘI MESERII NE TRIMITE LA DIFERITE CONCURSURI, TÂRGURI ȘI MANIFESTĂRI
Pe la începutul anilor ’70, nea Fane Trușcă a luat o diplomă, la Sarmisegetuza, alături de mult mai titratul său tată. De bucurie, el a înrămat-o și o ține și acum în partea de primăvară a inimii, dar și în casa bătrânească, rămasă de la părinții săi. Are diverse diplome de la toate târgurile și concursurile la care a participat. A luat locurile unu, doi și trei, premii speciale și de excelență. Nu a luat niciodată marele premiu:
«Acum nu se mai dă marele premiu, pe cinstite, ca pe vremea lui tata. Se fac tot felul de aranjamente subterane. Dar pe mine nu mă interesează aceste distincții, neapărat, care au devenit pur formale. Sunt bucuros că am ajuns la perfecțiunea pe care a avut-o tata ca olar și că particip cu inima deschisă, la toate manifestările unde este nevoie de experiența mea.
Merg la Pomul Vieții, la Balș, apoi la Horezu și la Trei Stejari, în prima duminică a lunii iunie. Urmează Copoul de la Iași, în preajma teiului lui Eminescu… Directorul Școlii Populare de Arte și Meserii Slatina, este un om deosebit și mă trimite peste tot. Și la Sibiu, și la Craiova, și – uneori – în străinătate. Lucrez bine cu Școala Populară de Arte și Meserii din Slatina. Am 18 ani vechime aici…
Avem pe Cococi la Vădastra, cu ceramică neagră, neolitică. O doamnă de la Cezieni cu țesăturile, pe d-l Liceanu cu cojoacele… Și apoi pe inegalabilul artist al culorilor, al cusăturilor populare, al costumelor din moși-strămoși, d-l Constantin Nițu de la Poboru, care s-a retras puțin din viața artistică, destul de tumultoasă.
Sunt bucuros că am o clasă de 24 de copii, care pot duce mai departe această îndeletnicire. Fetele se mărită și nu mai fac meserie, dar am cel puțin patru băieți care vor duce flacăra mai departe, ei sperând că, în timp, vor câștiga ceva mai bine din olărit. Fiindcă, n-aș vrea să mai plece ca alții în străinătate. Astăzi, se trăiește greu din olărit. Poate mâine va fi mai bine!», glăsuiește, cu tristețe, nea Fane Trușcă.
LA ARDERE, TREBUIE SĂ AI OCHIUL FORMAT
Artistul lucrează împreună cu soția sa. Are doi băieți și două fete care au învățat meserie de la el, dar care și-au luat zborul spre alte îndeletniciri. Băieții știu să lucreze pe roată, iar fete știu să picteze. Băieții au plecat în străinătate, pentru un trai mai bun, iar fetele au plecat după soții lor. Dar să-i dăm cuvântul lui Nea Fane!
«Am rămas singuri, eu și soția mea… Soția mă ajută la pictat. Normal, bărbatul lucrează la roată iar soția pictează, înflorează obiectele, cum se spune pe la noi. Ulcioarele de nuntă eu le înflorez, pentru că e o tehnică ceva mai rafinată.
Tehnică este și la arsul obiectelor. Le ardem două zile… Prima dată, le ardem pe cele roșii, le scoatem afară, le emailăm, iar a doua zi le ardem, încă o dată, la 1000 de grade Celsius. La ardere, trebuie să ai ochiul format, capul să-ți fie limpede, fără consum de băutură. Dacă nu arzi, din prima, obiectul cum trebuie, se crapă smalțul și cade. Obiectul nu mai este vandabil și rămâi în pierdere.»
IMPOSTORI, NEGUSTORI VEROȘI…
Nea Fane Trușcă este mâhnit că astăzi premiile din domeniul său se dau pe sub mână, neluându-se în seamă valoarea intrinsecă a meșterului.
«M-am certat cu unii pe la diferite întâlniri… Unii care sunt puși să decidă asupra ierarhiilor în arta olăritului. Păi, cum să dai premiile cele mai mari unora care intervin să influențeze comisiile de evaluare? De multe ori m-au marginalizat pe mine și i-au promovat pe alții, fără ca aceștia să aibă merite artistice. Pe vremea tatălui meu, a lui Ciungulescu și Răducanu, comisiile – deși eram în regimul comunist – erau mai drepte și analizau cu interes originalitatea și măiestria obiectelor din lut.
Și la Muzeul Satului, și la Muzeul Țăranului Român astăzi s-au schimbat multe și și-au făcut loc mulți neaveniți. Sunt promovați indivizi care cumpără obiecte de ceramică de la mine, de la altul consacrat, dar sărac, și le prezintă acolo ca și când el le-ar fi făcut. Aceștia sunt impostori, negustori veroși.»
CRED ÎN DUMNEZEU
La final, i-am mai pus o întrebare lui nea Fane Trușcă, anume dacă domnia-sa are legătură cu Dumnezeu. Răspunsul nu s-a lăsat așteptat:
«Când încep și când termin munca, mă închin lui Dumnezeu. Îi mulțumesc că m-a ajutat să fac obiectele din lut, care – uneori – îți vorbesc. Uitați-vă numai la culorile acestea, calde și luminoase, și veți constata că Dumnezeu există și ne apără de tâlhari…»
Dumitru Sârghie
