Print this Post

Noi întrebăm, guvernanții răspund

Teiu Păunescu, secretar de stat în Ministerul Muncii: Despre salarii, pensii, contribuții și alocații!

D-le secretar de stat, s-a tot vorbit, în ultimul timp, despre anumite modificări legislative care, în anul ce vine, vor avea un impact direct asupra nivelului nostru de trai. Despre ce este vorba?

S-a tot vorbit despre modificările ce vor avea loc, începând cu 1 ianuarie 2018, cu privire la salarii, pensii sau contribuții sociale. În continuare, vă prezentăm care vor fi aceste modificări aprobate de Guvernul României.

Începând cu 1 ianuarie 2018, salariul minim brut va crește de la 1450 lei la 1900 lei. Salariul minim net va fi de 1162 lei, cu deducerea personală de 510 lei. Acest salariu minim net este influențat de aceste deduceri, care se reduc sau cresc, în funcție de mărimea salariului brut și de numărul de persoane aflate în întreținerea angajatului, cum ar fi copii sau soție.

teiu paunescu linia intaiÎncepând cu prima zi a anului 2018, angajatorul va mai plăti, pentru angajat, numai 2,25% contribuția asigurărilor pentru muncă. Angajatul va plăti, prin intermediul angajatorului, 35%, prin stopaj la sursă. De asemenea, vor scădea de la 39,25% la 37,25% – contribuțiile sociale.

Vor fi modificări și pentru pensionari, începând cu luna iulie a anului viitor. Punctul de pensie va crește, de la 1000, la 1100, iar pensia minimă va crește de la 520 lei la 640 de lei. Totodată, contribuția la pensiile private obligatorii (pilonul II) va rămâne ca valoare aproximativ aceeași ca cea din acest an, dar procentul va scădea de la 5,1% din 1450, la 3,75% din 1900.

Ce reglementări vor fi, în ceea ce privește venitul minim garantat?

Cu referire la venitul minim garantat, acesta va fi influențat de numărul de persoane aflate în întreținere. Pe lângă venitul minim garantat, se va mai acorda ajutorul pentru familiile cu mai mulți copii și ajutorul pentru încălzirea locuinței, de care vor beneficia persoanele lipsite de venituri sau cu veniturile foarte mici.

Începând cu luna aprilie 2018, cele trei forme de ajutor se vor contopi într-unul singur, care se va numi Venitul Minim de Incluziune și care va pleca de la 260 lei / lună pentru o persoană. Trebuie menționat faptul că introducerea Venitului Minim de Incluziune se va face cu un decalaj de un an, adică aprilie 2019, din cauza dificultăților din sistemul informatic.

Vor fi schimbări și în legătură cu alocația de stat pentru copii?

În legătură cu alocația de stat pentru copii, trebuie spus, sincer, că aceasta nu va crește începând cu anul următor. Alocația lunară pentru un copil normal cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani, va rămâne 84 lei, iar pentru un copil cu handicap este de 200 lei / lunar.

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/teiu-paunescu-secretar-de-stat-in-ministerul-muncii-despre-salarii-pensii-contributii-si-alocatii/

1 comment

  1. Marin ŢULUŞ

    daca nu vindeti produsele agricole sau la preturi corespunzătoare din ce le dati venitul minim tractoristului de la societatea pe care o patronati?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *