Print this Post


Trăind în istorie… cu inima în veșnicie

La împlinirea a 99 de ani de la Marea Unire, elevii și profesorii de la Colegiul Tehnic „Matei Basarab” din Caracal și-au adus prinosul postum de recunoștință și de venerație, în fața memoriei celor care au clădit gândul și fapta Unirii, printr-o manifestare cultural-artistică intitulată generic La mulți ani, România!, desfășurată miercuri, 29 noiembrie 2017, în sala de festivități a instituției de învățământ amintite.

Ampla  manifestare a constat în momente emoționante de recital de poezie patriotică, interpretare de cântece populare și patriotice, expuneri despre semnificațiile Zilei Naționale, simboluri naționale și etapele realizării Marii Uniri, expoziție de carte istorică, expoziție cu specific național-ținute vestimentare, lucrări eco ale elevilor cu tricolor; bucate românești alese, dar și explozibilul dans de Căluș românesc. Evenimentul a așezat și reîmprospătat seria tradițiilor anuale de cinstire a memoriei înaintașilor. S-a considerat că marcarea unei astfel de zile trebuie să aibă o dimensiune educativă, pentru că tânăra generație, societatea românească în ansamblu, trebuie să-și însușească valorile, atitudinile și convingerile patriotice și să înțeleagă mesajul și sacrificiul generației Marii Uniri.

elena marin colegiu tenic caracal 1Coordonatorul principal al acțiunii, prof. Mihai Sîrbu, le-a vorbit celor prezenți în număr mare, trăind autentic și transmițând sentimente deosebite metamorfozate, în emoții sublimate în lacrimi, despre realizările pe tărâm național, încununarea victorioasă a unui lung șir de așteptări și de renunțări, de lupte și de sacrificii pentru un crez, pentru un ideal- desăvârșirea statului național unitar.

elena marin colegiu tenic caracal 2Am gândit activitatea de astăzi asemenea unui buchet de trăiri alese, de redescoperire a frumosului și a demnității, valori care îi definesc cu adevărat pe români. Dincolo de realitățile crude și atât de repede trecătoare, am reafirmat azi, mai mult decât într-un alt timp, că suntem urmași ai marilor făuritori de țară și că trebuie să le urmăm exemplul luminos, iubind acest pământ, cântându-I farmecul și valorificându-l”, a declarat prof. Mihaela Slătculescu, consilier educativ.

În același spirit, cu emoție și aprecieri deosebite pentru colegii profesori și pentru elevii implicați, prof. Marina Samiee, director al Colegiului Tehnic „Matei Basarab” din Caracal, a precizat: „Sunt bucuroasă pentru realizarea acestui eveniment de excepție în școala noastră. Înscriem astfel, între toate celelalte manifestări de gen, o reafirmare a principiilor, credințelor și valorilor. Și acordăm, totodată, o viziune generoasă asupra viitorului. Pentru că viața noastră și puterea noastră stau în Unire!”

Alina-Elena MARIN

elena marin colegiu tenic caracal 3

Permanent link to this article: http://linia1.ro/traind-in-istorie-cu-inima-in-vesnicie/

1 comment

  1. Iulian

    .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *