Print this Post


Trei reflecții despre Constantin Brâncuși – Andrei Marga (III)

Ipoteza comunității de atmosferă cu Nietzsche are de partea ei nu numai estetismul, ci și privirea religiei. Constantin Brâncuși a rămas în religia strămoșilor săi, dar a aspirat, precum Nietzsche, la o viziune succesoare a creștinismului (Petre Pandrea, p.92) în numele lui Isus.  Ca și lui Nietzsche, denominațiunile creștinismului i s-au părut  a fi “fără de sfîntul duh, un creștinism fără Isus și un rai fără de iad” (Petre Pandrea, p. 62). În viziunea lui Constantin Brâncuși nu este loc pentru fatalism, lumea conține “misterul”, “destinul” este real, iar “viața și moartea sunt același lucru” (Alexandru Buican, p.545). Afirmarea “voinței de formă” și, corelat, reluarea formulei “eternei reîntoarceri” (Carola Giedion-Welcker, p.83), care a făcut ca, la Constantin Brâncuși, orice creație să devină “expresia vieții universale ce nu poate fi percepută și comunicată decât într-un limbaj simbolic”, vin, foarte probabil, de la Nietzsche. Nici un alt filosof nu pare să-l fi marcat mai mult în ceea ce a făcut și a gândit!

andrei marga li3Idealul lui Constantin Brâncuși era “autoperfecționarea  intelectuală” – în care vedea „sfințenia” (Petre Pandrea, p.63). Din acest punct de vedere, el s-a întâlnit cu Leonardo da Vinci, în ideea că sculptura este operație de înlăturare de material, pentru a trece neîntârziat dincoace de acesta. Doar că, așa cum s-a observat de mult (V.G.Paleolog, p.51), la Constantin Brâncuși sculptorul însuși “împlinește” materialul.proiectând lumina proprie asupra lui.

3.

Personalitate reflexivă, Constantin Brâncuși a lăsat aforisme ce se lasă ordonate pe aceeași idee: el a vrut altceva și și-a asumat calea proprie. Prefața la catalogul expoziției de la New York (1925) cuprinde, în franceză, 13 aforisme, evident controlate de autor. O apropiată (Carola Giedion-Welcker, Constantin Brâncuși) a listat, în 1959, 22 de aforisme, putem presupune verificate cu autorul însuși. Un alt apropiat (Petre Pandrea, pp.258-269) vorbește de „pravila” lui Constantin Brâncuși și lasă 120 de aforisme. Avem la îndemână o lucrare recentă și profund credibilă (Sorana Georgescu-Gorjan, Așa grăit-a Brâncuși Ainsi parlait Brâncusi Thus spoke Brâncusi, 2011), îngrijită să restituie ceea ce cu siguranță îl reprezintă pe Constantin Brâncuși la masa cugetării.

Parcurgând aforismele lui Constantin Brâncuși, îți dai repede seama că sculptorul oferă o concepție ce dă rezolvări proprii în multe teme – prioritatea acțiunii, rolul muncii, indispensabilitatea aspirației, problema realismului, racilele modernității, chestiunea naturaleței, despre modestie, înțelepciune, dragoste, familie, merite, politică. Dar ceea ce face mai originală această concepție, în înțelegerea mea, sunt o seamă de teze.

Mă limitez să amintesc câteva, care nu mai au nevoie de comentariu: „Arta trebuie eliberată de sentimentalitate și de narcoticul religios” (Petre Pandrea, nr.31); „Disprețuiți formele umflate din plastică” (nr.36); „Artiștii au omorât arta” (nr.41);  „Cine nu iese din Eu nu atinge absolutul și nu descifrează viața” (nr.63): „Societățile nu mai știu să se ferească de căpcăunii talentați și plătesc bănuțul învățăturii prea scump” (nr.103); „Din nefericire ne închinăm cu toții la vițelul de aur și îngenunchem în fața sacului cu bani. Ar trebui să ne plecăm în fața inteligenței harnice și a meritelor” (nr.114); „În România sânt prea mulți <diștepți> în politică, în artă și în liberele profesii. Nu se poate face artă, politică și meserie intelectuală fără  tenacitate și inteligență. <Diștepții> produc camelotă” (nr.117). „V-am lăsat săraci și proști și vă găsesc și mai săraci și mai proști” a conchis Constantin Brâncuși la ultima venire printre ai săi.

Aș lumina, însă, profilul de artist al lui Constantin Brâncuși și din altă perspectivă. Nu de mult, cel mai temeinic examinator al filosofiei cuprinse în gesturi curente de viață, Julian Baggini  (cu Freedom Regained, 2015, tradusă în germană sub titlul Ich denke, also will ich. Eine Philosophie des freien Willens, DTV, München, 2016, din care voi cita), a repus întrebarea: este artistul liber, acționează el conștient, își pune în valoare sinele propriu în creația sa? Ori lucrurile stau invers?

Foarte cultivatul filosof englez aduce o argumentație amănunțită pentru ideea libertății artistului în mijlocul unei realități care totdeauna îi încadrează personalitatea. Răspunsul său este că nu a avut dreptate Roland Barthes, când a vorbit, acum peste cinci decenii, de “moartea autorului”, care ar face ca opera de artă să stea autonom, oarecum separat de cel care a creat-o. Opera de artă presupune un “sine (Selbst)” , “sinele” creatorului ei, care nu este iluzie, cum nici “libertatea de voință” nu este iluzie (p.124). Acest “sine” nu a murit. “Ceea ce a murit este reprezentarea Eului ca un nucleu de ființă (Wesenskern) simplu, izolat și închis în sine” (p.125).

Experiența celor mai mari artiști ne ajută, în orice caz, să identificăm trei componente ale “libertății de voință”, și anume: a) “deciziile noastre își au rădăcinile în noi înșine, fie că ceea ce se petrece este conștient, fie că nu”; b) “noi preluăm impresiile pe care natura, educația și mediul înconjurător ni le mijlocesc cu întregul nostru mod de a fi, și nu eliberându-ne de ele pentru a crea din nimic… decizii libere sunt acelea cu care individul contribuie cu ceva la care nu se poate renunța, chiar dacă acest produs este într-o anumită privință numai produs al naturii și al experiențelor  anterioare”; și c) “deciziile se iau în cunoștință a faptului că există și alte posibilități, fără ca cel care decide să fie constrâns la una anumită sau să o resimtă ca obligatorie” (p.126).

Aș spune doar că, în mod cert, Constantin Brâncuși ilustrează  impunător artistul care dă o operă cu rădăcini în sine însuși înainte de orice, care își asumă în felul propriu datele lumii din jur și în care se fructifică conștient o alternativă – cea care duce cel mai departe. Sunt puțini artiștii care ajung la această înțelegere superioară a artei, încă și mai puțini cei capabili să o practice, dar ei sunt hotărâtori  în deschiderea de noi orizonturi! Constantin Brâncuși este unul dintre ei!

Trăim însă în era unei victorii a comercialismului. Dar chiar pe acest teren, atunci când discutăm despre Constantin Brâncuși un fapt nu se lasă ocolit. În 2002 s-a bătut recordul mondial la licitație pe sculptură cu „Danaida” (1913), aceasta vânzându-se pe 18,1 milioane de dolari. În 2005 s-a atins la licitație un nou record, 27,4 milioane de dolari, pentru o sculptură a lui Constantin Brâncuși. Cu siguranță, și acest fapt spune ceva.

(Andrei Marga, Cuvânt la inaugurarea expoziției Constantin Brâncuși – opere reconstituite, în Muzeul Județean Slatina, la 27 septembrie 2018)

 

Permanent link to this article: http://linia1.ro/trei-reflectii-despre-constantin-brancusi-andrei-marga-iii/