AcasăUn nou proiect devenit realitate – cu aportul senatorului Siminica Mirea!
Array

Un nou proiect devenit realitate – cu aportul senatorului Siminica Mirea!

Senatorul de Olt Siminica Mirea este unul dintre inițiatorii Legii care prevede creșterea vârstei minime de la 3 la 7 ani, pentru trimiterea copiilor din sistemul de protecție, în servicii de tip rezidențial, lege votată în Camera Deputaților. Votul a fost în unanimitate, cu 289 voturi pentru, iar inițiativa a fost susținută de parlamentari din toate formațiunile politice.

Potrivit reglementării actuale, copiii sub 3 ani nu pot fi plasați în sistem rezidențial, ci numai în asistență maternală sau familii de plasament. Deputații au apreciat că e important să fie crescută vârsta, având în vedere marile întârzieri și blocaje din sistemul românesc al adopțiilor.

siminica mirea proiect liTotodată, instituționalizarea copiilor a fost dovedită nocivă de către multiple studii științifice de specialitate, încă din anii ’50, având efecte ireversibile atât asupra comportamentului, cât și asupra dezvoltării ulterioare a minorilor. Copiii crescuți în centre de plasament au rezultate net inferioare din punct de vedere psiho-social și cognitiv, cu impact semnificativ inclusiv asupra IQ-ului: media pentru copiii plasați în familii de la maximum 6 luni e 101 și doar 86 pentru cei plasați între 6 luni și 24 de luni.

Siminica Mirea este de părere că e important să fie crescută vârsta, deoarece centrele de plasament de tip rezidențial au un efect demonstrabil nociv asupra copiilor din sistem, iar costurile statului român cu plasarea copiilor în centre sunt de șase ori mai mari decât dacă minorul este plasat în familia extinsă sau substitutivă și de trei ori mai mari decât plasamentul la asistenți maternali.

Dacă noua lege va fi promulgată, plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 7 ani va putea fi dispus numai la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidențial fiind interzis.

Ionuț DUMITRESCU


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments