Print this Post


Un parlamentar pe săptămână! Azi: senatorul Paul Stănescu!

Cândva, spuneam despre actualul senator Paul Stănescu că este piatra din pantoful președintelui PSD de atunci, neobositul senator Ion Toma. Și am avut dreptate! Tot în acea perioadă, am mai spus ceva: puterea nu se oferă, ci se câștigă!

Paul Stănescu a preluat conducerea PSD Olt, de la Ion Toma, într-un mod natural, printr-un exercițiu democratic corect, domnia-sa fiind un bun continuator al victoriilor politice, pe care PSD Olt le-a repurtat, de la Revoluție și până în prezent.

stanescu li 222Ca orice bun gospodar, care se respectă, mai întâi, Paul Stănescu și-a curățat grădina (a se citi PSD Olt) de uscături, și-a supus votului colectiv „căpitanii” și „sfetnicii” cu experiență, dar și i-a dublat cu „sânge tânăr”, operațiune absolut necesară în contextul actual, prin care liderul PSD Olt și-a asigurat confortul de a nu fi lovit pe la spate chiar din interiorul PSD.

A obținut rezultate maxime la alegerile parlamentare și a reușit, în ciuda convulsiunilor prin care a trecut și trece PSD la nivel central, să-și păstreze prestigiul și popularitatea, în rândul opiniei publice și în fața primarilor PSD din Olt (foarte mulți la număr), care – sincer vorbind – se așteptau la mai mult profesionalism și seriozitate din partea celor două guverne ale PSD.

Cea mai mare calitate a lui Paul Stănescu este aceea că știe să se ferească de ridicol, atitudine de care, din păcate, nu beneficiază și fostul ministru al Justiției, d-l Florin Iordache, și nici actualul ministru al Agriculturii, d-l Petre Daea.

Grație acestei însușiri, generate de pragmatismul și de faptul că Stănescu își vede lungul nasului, acesta a declinat orice poziție ministerială, deși domnia-sa a fost și este în linia întâi a puterii pesediste, la nivel național, și – de ce nu? – în grațiile președintelui Liviu Dragnea.

Precauția lui Paul Stănescu, aceea de a nu se lăsa uns, cu orice preț, într-o funcție guvernamentală, dă dimensiunea inteligenței sale native. Nu oricine ar refuza așa ceva, în astfel de vremuri huliganice, când oportunismul și parvenitismul reprezintă „cartea de vizită” a majorității politicienilor români, care fac umbră pământului degeaba, indiferent de culoarea lor politică.

Și ca „să nu fie dezordine, ca să nu fie haos” (vorba poetului), într-un număr viitor al Liniei Întâi, vom prezenta, pe larg, activitatea parlamentară a senatorului Paul Stănescu.

O precizare pentru cârcotași: Paul Stănescu a intrat bogat în politică. El nu s-a îmbogățit prin politică, precum Darius Vâlcov, ci datorită profesiunii și profesionalismului său în domeniul agriculturii.

LINIA ÎNTÂI 

Permanent link to this article: http://linia1.ro/un-parlamentar-pe-saptamana-azi-senatorul-paul-stanescu/

1 comment

  1. .

    sanki

Comments have been disabled.