Print this Post

Marian Vasile, prim-vicepreședinte PNL Olt și primarul comunei Studina:

Va fi un vot al demnității umane și al rămânerii României în cluburile civilizației europene

Dle prim-vicepreședinte, alegerile europarlamentare bat la ușă. Care este starea de spirit a PNL, în general, a PNL Olt, dar și a locuitorilor comunei Studina, pe care, cu onoare, o conduceți de atâta timp?

Alegerile europarlamentare bat, într-adevăr, la ușile românilor. PNL, cu Rareș Bogdan în capul listei, dar și alături de celelalte personalități liberale, are cea mai bună listă, în sensul european al cuvântului.

Faptul că Liviu Dragnea a vituperat interzicerea lui Rareș Bogdan pe posturile de presă aflate în solda guvernului, demonstrează că Alianța Roșie a intrat în fibrilații.

Locuitorii comunei Studina care, în general, nu-i îmbrățișează pe urmașii comuniștilor, fiindcă nu le place postura de asistați, nu sunt nici ei străini de mersul politicii din România, în sensul care trebuie. Știu și ei că a venit timpul lor, timpul României.

marian vasile li netCare este rolul dvs. în această campanie electorală?

Ca prim-vicepreședinte al PNL Olt, ca om de dreapta și adept al valorilor europene, eu, alături de președintele PNL Olt, d-l Liviu Voiculescu, dar și de ceilalți fruntași ai PNL Olt, voi face ceea ce am făcut întotdeauna: voi promova la maxim importanța acestor alegeri europarlamentare și voi coordona acțiunile și misiunile politice, astfel încât hotărârile și ideile adjudecate de PNL la nivel județean, să fie puse în practică, întocmai și la timp, pentru a putea fructifica acest val antipesedist care s-a creat la nivel național, dar și în județul nostru.

Garantez că vom scoate un scor bun, având în vedere puterea noastră a liberalilor, a românilor, în general, de a ne mobiliza în astfel de situații critice, când România riscă să iasă din civilizația Europei pe ușa din dos.

Credeți că românii, în general, dar și locuitorii județului Olt, în special, au conștientizat faptul că de aceste alegeri europarlamentare depinde viitorul nostru european? Spun asta, pentru că teza actualei guvernări criptocomuniste ne îndreaptă iar spre Mama Rusia…

D-le Sârghie, până mai ieri, România condusă de PSD părea a fi rezultatul unui compromis între cei care o prăduiesc și cei care asistă neputincioși și indiferenți la acest jalnic spectacol al televiziunilor aservite celor aflați la putere. Discursurile antieuropene ale reprezentanților PSD-ALDE au făcut înconjurul lumii.

Românii au simțit că s-a umplut paharul și au reacționat ca atare, acolo unde au avut loc. La televiziunile încă neaservite total, în piață, pe rețelele de socializare. Există o stare de spirit proeuropeană și antirusească, așa cum n-a fost vreodată în România. Aceasta se va materializa consistent și în județul nostru, iar rezultatele la alegeri îmi vor sta drept chezășie.

D-le prim-vicepreședinte, credeți că PNL Olt poate sparge această blocadă a PSD, care a făcut în așa fel ca Slatina să nu aibă, niciodată, de la Revoluție încoace, primari liberali?

Această blocadă pe care o invocați dvs. a fost până acum o frână psihologică în mintea și în subconștientul opoziției din Olt. S-a indus ideea că PSD nu poate fi niciodată bătut la Primăria Slatina, deși avem un precedent, prin care pesediștii au venit desculți la scuze în fața lui Vâlcov, când acesta era lider PDL. Apoi, l-au cumpărat și pe el și aventura dreptei părea să se sfârșească odată cu decăderea politică și morală a lui Vâlcov.

Asta, până la venirea actualei conduceri a PNL Olt, după plecarea la cer a bunului și regretatului președinte Costel Moisescu. Astăzi acest mit a indestructibilității PSD, în ceea ce privește candidatul la Primăria Slatina, a luat sfârșit. Slatina va avea un primar liberal, așa cum românii vor avea și un parlament liberal majoritar, un guvern liberal și președinte pe d-l Klaus Iohannis.

Cum vedeți bătălia la prezidențiale? Văd că, în ultimul timp, se insinuează faptul că onor Călin Popescu Tăriceanu va ajunge în turul doi…

D-l Călin Popescu Tăriceanu este prelungirea în teritoriu a lui Liviu Dragnea. Sluga perfectă cu aere de stăpân, care răspunde la comandamentele PSD și la ordinul direct al șefului său politic de la Teleorman. În politica Românească, el reprezintă apologia unei degradări morale duse până la ultimele consecințe.

Politic, el, ca și șeful lui, mai trăiește doar din fascinația unor români care acceptă să fie asistați (din ce în ce mai puțini), pe care o produce, în România, licheaua politică. Nu are nicio șansă la președinția României și asta nu numai din cauza faptului că n-are valoare ca om politic, ci – mai ales – pentru că Liviu Dragnea îl va „lucra” și pe el, așa cum l-a „lucrat” Ponta pe Crin Antonescu. Va fi un deces politic, pe care nu-l va regreta nimeni, cu atât mai puțin Liviu Dragnea.

Ce mesaj aveți către alegători, la aceste alegeri pentru Europa?

Mesajul meu este ca oamenii să vină la vot și să voteze conform conștiinței lor, dar și în raport de minciunile grosiere ale actualei guvernări. Când prăpastia politică se adâncește la maxim, așa cum s-a adâncit astăzi, românii au o putere de regenerare fantastică.

La acest examen al Europarlamentarelor, va fi un vot al demnității umane și al rămânerii României în cluburile civilizației europene. Era și timpul!

Dumitru SÂRGHIE

Permanent link to this article: http://linia1.ro/va-fi-un-vot-al-demnitatii-umane-si-al-ramanerii-romaniei-in-cluburile-civilizatiei-europene/