AcasăPoliticaVechile partide vor avea mari probleme la alegerile viitoare. 2020 va fi...

Vechile partide vor avea mari probleme la alegerile viitoare. 2020 va fi anul candidaților independenți și al partidelor noi

Ion Toma, vicepreședinte al PPUSL, la nivel național, face o scurtă analiză a viitoarelor alegeri, mizând pe candidații independenți și pe partidele noi. Iată cele zece motive pentru care Ion Toma consideră că putem avea o revoluție la vot în toamnă:

„1. Vechile partide sunt epuizate și moral, și intelectual, iar oamenii vor ceva nou, vor să aibă ce alege.

2. Pe temele mari este o mare frăție între PSD și PNL, care se tem cel mai tare de competiție. Social-democrații au votat Guvernul PNL și fac figurație în Parlament. Ambele partide au blocat alegerea primarilor în două tururi, sperând să-și conserve puterea locală.

3. De 30 de ani batem pasul pe loc și au condus când unii, când alții, când împreună.

ion toma li net 7864. PNL și PSD se comportă la fel la putere: promovând incompetența și risipa banului public. În trecut, liberalii acuzau corupția pesediștilor și numirile politice și neprofesioniste, dar în fiecare zi presa scrie despre o achiziție netransparentă de milioane de euro sau despre ospătari liberali ajunși directori de spital.

5. Au uitat de doctrine, dreapta guvernează prin politici de stânga și stânga prin politici de dreapta.

6. Ambele partide au mimat reforma, fără a se schimba vreodată cu adevărat. Au continuat să promoveze oportuniști și oameni fără școală, marginalizându-i pe cei care chiar aveau ceva de spus.

7. Vechile partide nu au nicio soluție realistă pentru criza prin care trece România. Unii au lăsat bugetul pe butuci și acum promit câte în lună și stele, fără a spune de unde iau banii. Alții habar n-au cum să apuce această criză, se contrazic între ei de trei ori pe zi și când anunță apocalipsa, când raiul pe pământ.

8. PNL cade în sondaje, PSD nu se ridică de unde s-a prăbușit. Oamenii vor altceva, au văzut că profesioniștii, nu gargaragii, țin țara pe linia de plutire.

9. De la izbucnirea crizei, românii s-au convins că prostia partidelor vechi ne costă vieți și ne afectează pe fiecare. Neimplicarea și statul pe margine nu mai sunt o soluție.

10. Amânarea alegerilor creează o oportunitate pentru profesioniștii cu o carieră solidă să facă un pas în față și să se profileze politic în comunitățile lor.”

„În aceste două luni, totul a funcționat ca o hârtie de turnesol. Sunt luni în care am văzut cine sunt și ce pot marile partide. Pe 15 mai trebuie să se deschidă nu doar țara, ci și calea spre o nouă politică”, a încheiat Ion Toma.

LINIA ÎNTÂI


RELATED ARTICLES

1 COMENTARIU

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments