Print this Post

Flash-interviu! Marian Jean Marinescu, liderul membrilor PPE, în Comisa de Transporturi din Parlamentul European:

Vom schimba imaginea României, dar trebuie un pic de timp!

După schimbarea Guvernului și după tot ce s-a întâmplat în România, azi percepția Parlamentului European, față de România, e alta?

Este, într-adevăr… Este, dar se așteaptă, încă, să se vadă ce urmează. Este alta, pentru că, în era PSD, au fost prea multe lucruri negative. Mai ales că, din păcate, colegii de la celelalte partide au împânzit tot felul de informații false, foarte negative, prin rețelele de socializare. Îmi pare rău pentru ei, dar ei cred că ceilalți nu citesc sau nu au informații. Și orice i-ai spune unui coleg din altă țară: „Știți, eu sunt de pe altă linie politică”, în gândul lui va spune: „Da, dar tot român ești!”

marian jean marinescu liAsta este realitatea. Eu m-am străduit să nu las o impresie negativă, ci una favorabilă țării. Dar, în momentul în care se întâmplă atâtea lucruri, cum s-au întâmplat la noi, mai ales cu legile justiției, cu oamenii ieșiți în stradă, cu Colectivul, cu 10 august, deja s-a creionat o imagine pe care va fi greu să o schimbăm. Dar o vom schimba… Trebuie un pic de timp.

Dumitru Sârghie

Permanent link to this article: http://linia1.ro/vom-schimba-imaginea-romaniei-dar-trebuie-un-pic-de-timp/