Print this Post


Ziua Internațională a Copilului – sărbătorită la Parohia Fălcoiu

Elevii Școlii Gimnaziale Fălcoiu au participat, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, la un eveniment inedit organizat de Parohia Fălcoiu, reprezentată de părintele Mircea Gabriel POPA.

Sfânta Biserică a avut bucuria de a primi peste 60 de elevi de la Școala Gimnazială Fălcoiu – coordonați de d-na înv. Mariana Barbu, Grădinița Fălcoiu – coordonați de doamnele educatoare Gabi Ștefanescu și Delia Voicu, și Grădinița Cioroiu – alături de doamna Georgeta Butan.

În prima parte a activității, părintele le-a oferit o iconiță, i-a miruit, s-au închinat la Sfintele Icoane și, împreună, au spus o rugăciune.

falcoiu eveniment 1 iunie 2019Pentru a sărbători așa cum se cuvine această zi, Parohia Fălcoiu a organizat în a doua parte a activității o petrecere de două ore, în care celor mici le-au fost făcute mai multe surprize. Prezența neașteptată a personajelor din desene animate, Minnie, Donald și prințesa Elsa, care le-au oferit baloane și au făcut o acțiune de painting, au întreținut o atmosferă de basm, aducând multă fericire pe chipurile micuților.

Au urmat desene pe asfalt pline de simbol și culoare, exprimându-și fiecare sentimentele acestei zile. Aceste momente minunate au fost și mai dulci datorită produselor (cornuri, înghețată, suc) oferite de La Micky Market.

Părintele Mircea Gabriel Popa a subliniat: ,,Educația religioasă îl ajută pe copil să cunoască îndatoririle pe care le are față de el însuși, față de ceilalți și față de tot ce-l înconjoară, pentru a deveni un bun creștin. De asemenea, educația religioasă a copiilor trebuie și poate fi continuată în cadrul orelor de religie, dar și în cadrul activităților extracurriculare. Acesta este și scopul inițierii acestui eveniment. În Vechiul Testament se spune că: „Omul se cunoaște după copiii pe care i-a lăsat în urmă”. Așadar să ne străduim să lăsam în urma noastră copii înțelepți, copii cu frica lui Dumnezeu!’’

Domnul  director  al Școlii Gimnaziale Fălcoiu, Petruș Dinu, impresionat, afirmă că această zi minunată pregătită cu minuțiozitate pentru micuți a fost un real succes, felicită și mulțumește Parohiei Fălcoiu, La Micky Market, personajelor dragi de la Evenimente Magice Caracal, pentru reușita acestui eveniment.

Ionuț DUMITRESCU

Share

Permanent link to this article: http://linia1.ro/ziua-internationala-a-copilului-sarbatorita-la-parohia-falcoiu/