„Proscrisul” Alexandru Busuioceanu se întoarce greu ACASĂ (I)
Oameni instituție
„Obsesia” mea fertilă, Alexandru Busuioceanu, m-a făcut să contactez, de-a lungul anilor, diverse personalități care, în timp, s-au intersectat cu diamantina personalitate slătineană.
La începutul anilor ’90, excedat de indiferența (ne)condamnabilă a culturnicilor locali față de Alexandru Busuioceanu (visam o stradă care să-i poarte numele, un bust pe Aleea Personalităților…), am îndrăznit să-l contactez pe unul dintre cei mai empatici oameni cu spiritul lui Busuioceanu.
E vorba de d-l Virgil Ierunca. Am început, în felul acesta, o corespondență (scrisă, poștală și telefonică), care a durat din aprilie 1993 până cu aproximativ nouă luni înainte de trecerea sa în neființă (dar despre acest aspect, probabil, cu altă ocazie).
A doua „bornă”, în tentativa mea de apropiere de personalitatea lui Busuioceanu o reprezintă excelenta carte „Poezie și cunoaștere”, editată de d-na Crisula Ștefănescu, la bine cunoscuta editură „Brumar”, din Timișoara.
În continuare, o nouă treaptă în această direcție o reprezintă legătura pe care am consolidat-o, în ultima vreme, cu d-na Liliana Corobca, editoarea minuțioasă a corespondenței lui Alexandru Busuioceanu, din care a făcut un veritabil roman epistolar, frescă a lumii intelectuale inter/postbelice.
Peste puțin timp, truditoarea Mihaela Albu va edita un număr special al revistei sale, „AntiLethe”, dedicat lui Alexandru Busuioceanu, la 60 de ani de la trecerea sa în neființă, la cunoscuta editură Aius.
(Va urma)
Dr. Ioan Florin Tuinea
