AcasăAmintiri din Epoca de Aur3 000 tone de deșeuri toxice în nava petrolieră “Prahova”

3 000 tone de deșeuri toxice în nava petrolieră “Prahova”

continuare din numărul trecut

În cursul anului 1987, cred că în vară, fiind un an canicular, ofițerul coordonator al colectivului de la Sulina, mi-a prezentat, în sumar, date cu privire la situația acestor deșeuri și îngrijorarea lui, cu privire la ce se întâmplă.

Realmente, pe terenul liber în aer, erau depozitați recipienți de diferite dimensiuni încărcați, al căror conținut nu se cunoștea. În nava petrolieră „Prahova” abandonată într-un lac din apropierea complexului turistic, erau depozitate 3000 tone de deșeuri așa-zis petroliere.

col zarnescu 569
Col.(r) Nicolae Zărnescu

Ofițerul mi-a spus că îngrijorarea se bazează pe o informație a unei surse, din care rezulta că, din cauza căldurii, există pericolul iminent, ca recipienții să cedeze, cu scurgeri masive în pământ și că, în conținutul lor, ar avea o concentrație toxică, chiar radioactivă gravă.

Nemaiavând o astfel de situație, la început, am avut o anumită rezervă. Ofițerul în cauză, atât cât l-am cunoscut, nu era cel ideal, dar aveam și o anumită reținere, fiindcă știam că, într-o anumită perioadă istorică, a fost translatorul consilierilor sovietici, la Constanța.

Până la urmă, am luat în seamă îngrijorarea lui, fiindcă era localnic, deși familia o avea la Constanța, locuia împreună cu mama sa.

Am analizat problema cu șeful Securității, colonelul Milea Tudorel, care mi-a zis așa: Cred că problema ar putea deveni gravă și cu consecințe. Fiindcă ești penalist, te-ai sesizat, verifică și du problema până la capăt, iar eu te ajut când e nevoie.

Mi-a plăcut stilul său de muncă, motiv pentru care ne-am apreciat reciproc.

Ca urmare, m-am deplasat la Sulina, am verificat la fața locului situația de fapt. Am discutat, în amănunt, cu directorului portului liber și am convenit, că nu avea motive să rezilieze contractul, fiind încheiat anterior în termeni obligatorii, dar să găsească motive plauzibile, de a nu extinde contractul deoarece partenerul extern insista să aducă astfel de deșeuri. I-am explicat d-lui Nistor că și așa, în condiții de complicitate și acceptare, ar putea avea răspundere penală, ceea ce s-a și întâmplat.

Am avut o discuție și cu primărița orașului, madam Ștefan, dar mi-am dat seama că nu e receptivă la spusele mele.

Am cerut ofițerului să ridice, cu sprijinul unei surse de loialitate și pregătire tehnică, probe reprezentative din deșeuri, în secret.

Probele au fost trimise la un laborator în București. Când am primit rezultatele, am rămas uluiți. Erau toxice și radioactive.

Din acel moment, am hotărât să acționăm consecvent de a lichida cât mai repede aceste deșeuri. Mărturisesc că nu a fost ușor, fiindcă acțiunea s-a prelungit în timp. Spre surprinderea mea, au apărut și chestiuni pe care nu le-am înțeles la vremea respectivă, care le calific umbre – care, din motive temeinice – nu mi-am propus să le lămuresc.

petrolierCu toate acestea, am să le amintesc și las la latitudinea cititorului să le aprecieze.

Am considerat noi atunci că situația în speță să fie prezentată Direcției de Contrainformației Economice din DSS condusă de faimosul general Emil Macri – ceea ce am și făcut.

Ulterior, la ceva vreme, șeful Securității mi-a spus că de la această direcție a sosit un grup de ofițeri însoțit de specialiști care s-au deplasat la Sulina, să analizeze situația de fapt. În ceea ce mă privește, nu am luat niciun fel de contact cu ei, convins fiind că informația a intrat pe un canal legal de rezolvare și mi-am văzut de treburile mele.

De altfel, menționez că ceea ce am făcut eu, nu se afla într-o formă organizată a muncii operative. Toate documentele privind acest caz erau păstrate în casa de fier a șefului Securității, așa cum convenisem.

Am fost convins atunci că situația a intrat pe o linie de valorificare, continuând liniștit să-mi văd de cazurile operative în curs, de  altfel nu puține.

Dar, la un anumit interval, mi s-a spus că acea comisie a comunicat că rezultatul verificărilor a stabilit că substanțele de la Sulina nu prezintă niciun fel de pericol.

Pe fond, și în oraș, transpirând temerile noastre, au apărut comentarii. Cu siguranță, a aflat și partenerul extern. În obrăznicia lui, a făcut tot posibilul de a atrage de partea lui pe madam Ștefan, primarul orașului. Strategia lui a dat rezultate, fiindcă ea deținea concomitent și funcțiile de partid. A făcut eforturi de a aduce, pe cont propriu, cantități de deșeuri, printre care și vopsele de tot felul netoxice, cu care s-au vopsit băncuțele din oraș. Mai mult, a pledat că deșeurile petroliere din nava „Prahova” vor putea fi folosite la încălzirea orașului, pentru o perioadă lungă, că doar ne aflam în criză energetică.

S-au făcut, în acest scop, câteva tipuri de pulverizatoare, dar rezultatele au fost negative.

În aceste condiții, am cerut ofițerului să prea, din nou, în secret, probe complete. Ele au fost trimise la un alt laborator din București.

Rezultatul a fost același ca în prima analiză. Mi-am dat seama că problema este foarte serioasă și că trebuie făcut ceva pentru stopare și neutralizare, mai ales că se prelungise în timp.

A apărut, între timp, un element nou care ne-a pus pe gânduri. Șeful Securității mi-a spus că a fost invitat de a participa un studiu cu o delegație de la gospodăria de partid a Comitetului Central, din Dealul Somovei, la nord de Tulcea, vizitând mine părăsite, în care să fie depozitate astfel de deșeuri.

Am concluzionat amândoi că România a devenit, printre altele, țintă de depozit a unor astfel de substanțe toxice și radioactive. Am jurat că așa ceva nu se va întâmpla, cât timp avem în răspundere această zonă.

Până la urmă, am simțit că răspunderea se află asupra mea. A mai apărut chiar un alt element. Un ofițer din corpul de control al ministrului de Interne a venit la Tulcea și a cerut să-i predăm toate materialele privind acest caz. Cum ele, de fapt, „nu existau” nu a avut ce să preia. Amintesc că, la scurtă vreme, ofițerul respectiv a fost numit șef la Inspectoratului Județean Ialomița.

În primăvara lui 1988, rămas temporar la comanda unității am primit un telefon de la Galați, de la locotenent-colonel Ion Buică, care mi-a spus că, în ziua următoare, să nu-mi fac alt program, fiindcă va veni la Tulcea. Urma să stabilim traseul și elementele unei vizite de lucru al lui Nicolae Ceaușescu, la Chilia, Sulina și Sfântu-Gheorghe.

Pe ofițer îl cunoșteam din 1968, când a fost repartizat după absolvirea școlii de ofițeri, la Securitatea Județeană Olt.

Fiu de țărani teleormăneni, cu un fizic plăcut și pregătire multiplă, a fost preluat de Direcția de Gardă și Securitate din DSS și a devenit unul din ofițerii însoțitori ai lui Nicolae Ceaușescu. La data aceea, era șeful compartimentului ofițerilor însoțitori.

Am fost împreună numai la Chilia, deoarece mi-a spus că Nicolae Ceaușescu dorea să stabilească unele măsuri de  accelerare a urbanizării localității, întrucât, de sus, Chilia Nouă din Ucraina – cetatea lui Ștefan cel Mare – se vede altfel decât a noastră. De altfel, la Chilia Veche, se construise un cvartal de blocuri.

Col.(r) Nicolae Zărnescu

Continuare în numărul viitor


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments