L-am cunoscut pe Cristi Cârloganu, în urmă cu peste trei decenii, când încă lucra la Centrul Militar Olt, din Slatina, pe vremea „comunismului luminos”. Era „înarmat” cu un rarisim cult al prieteniei și cu o generozitate în comportament, pe care n-o găsești oricând și la oricine…
Spun asta, pentru că, după Revoluție, când el a intrat în politică, iar eu pe o altă „linie a frontului”, adică în presa noastră de toate zilele (Gazeta Oltului, Riposta, Linia Întâi), deja prietenia noastră părea a sta pe muchie de cuțit.
Din fericire și spre disperarea unor pierde-vară, aflați în războiul de trei decenii cu limba română, câștigându-și existența băgând bețe printre gard, evoluția pe scara politică a lui Cârloganu și, cu modestie spun, evoluția mea în orizontul sinuos al presei locale, n-au stat în calea prieteniei noastre care, ce-i drept, a mai avut un liant de bun augur, anume pe Ilie Chiriță, președintele Fundației de Tineret Olt. Acesta este prieten cu Cristi, încă din „antichitatea” copilăriei lor. Căci, de câte ori intram pe contrasens, ca ziarist, cu politicianul Cârloganu, Ilie ne chema la „raport” și ne spunea amândurora să ținem cont de „separația puterilor în stat”, să ne facem treaba, el ca politician și eu ca ziarist, fiecare respectând deontologia profesională, și să ne continuăm prietenia. Așa a și fost…
După astfel de întâlniri, prietenia dintre mine și Cristi devenea tot mai solidă, în ciuda faptului că eu nu încetam să-l critic, atunci când partidul pe care-l slujea îl punea să mai facă și „nefăcute”. Oricum, în branșa în care el lucra, adică la ANOFM, Cristi era ca diamantul… Și asta, pentru că fostul ofițer MAPN, în toate funcțiile sale, județene și guvernamentale, se baza pe caracterul său nativ, pe disciplina ce o căpătase în cariera lui militară și pe un profesionalism recunoscut la toate nivelurile, având în vedere că nu-i scăpa nicio noutate legislativă sau de altă natură referitoare la aria sa profesională, și nu în ultimul rând se baza pe acel cult al prieteniei pe care-l pomeneam eu aici…
În urmă cu câteva zile, plecat fiind într-un „autoexil literar” în Munții Lotrului (să-l numim așa, generic), o știre nefastă a inundat rețelele de socializare: „Accident mortal în Olt. Un fost director al ANOFM și-a pierdut viața”. Era vorba de însuși Cristi Cârloganu, unul dintre cei mai fideli cititori din Olt ai cărților mele de poezie și un prieten cu care, atunci când ne vedeam, fie și ocazional, era o scurtă sărbătoare.
Sincere condoleanțe familiei și prietenilor lui. Dumnezeu să-i odihnească sufletul… Ne-au rămas de la el doar stelele amintirilor. Să le păstrăm cu venerație…
Dumitru Sîrghie
