Motto: „Nimic nu este mai inegal decât să-i tratezi în mod egal pe oamenii inegali” (Thomas Jefferson)
Învățământul primar rămâne cel mai important segment al sistemului, datorită rolului și funcțiilor deosebite pe care le exercită în formarea copilului. În educație, calitatea înseamnă asigurarea condițiilor pentru cea mai bună, eficientă și utilă dezvoltare a fiecăruia. Învățământul primar asigură elementele fundamentale ale cunoașterii, îndeplinind un rol decisiv în asimilarea cunoștințelor de bază, în egalizarea șanselor la instruire a tuturor copiilor. În structura și în conținuturile învățământului primar, a apărut, în ultimii ani, un buchet de schimbări, determinând dascălii să se alinieze noilor cerințe, depunând eforturi importante pentru pregătirea de specialitate, orientându-se către formarea la elevi a competențelor generale și specifice, elevul transformând-se, din micul receptor, în micul explorator, iar dascălul, din emițător, în regizor, moderator și modelator de comportamente.
Deși literatura de specialitate ne oferă o seamă de lucrări prin care se explică fenomenul complex al tratării diferențiate în procesul de predare-învățare-evaluare la clasele primare, cu marea lui încărcătură morală, în activitatea practică desfășurată, zi de zi, se întâlnesc destul de multe stângăcii și numeroase erori determinate de insuficienta stăpânire a metodelor și tehnicilor de tratare diferențiată a copiilor, de individualizare a procesului de învățare.
Psiho-pedagogia contemporană acceptă existența unor particularități psihologice individuale ce deosebesc persoanele unele de altele și admite că tratarea individuală și diferențiată a copiilor poate să aducă contribuții benefice în dezvoltarea personalității lor. Tratarea diferențiată a elevilor trebuie să-i privească, atât pe cei care au nevoie de sprijin suplimentar, cât și pe cei cu un ritm rapid de lucru, prin îmbinarea măiastră a activității frontale cu cea pe grupe sau individuale, evitând separarea permanentă a elevilor capabili, de cei mai lenți, lucru ce ar duce la apariția efectelor negative în dezvoltarea personalității lor, precum și la scăderea încrederii în sine.
Într-adevăr, este nevoie de tact pedagogic, de creativitate și de răbdare, calități concretizate în tehnici și procedee de lucru menite să asigure fiecărui elev o învățare activă, înălțată până la cel mai înalt nivel al posibilităților sale. Desigur, rolul primordial îl are învățătorul, prin actul cunoașterii elevilor clasei, numai astfel reușind să pună în scenă concursul diferențiat al elevilor, realizat prin natura solicitărilor de realizare a activităților, cum ar fi: întrebările adresate, munca independentă (la tablă, pe fișe de lucru, pe caiete), temele pentru acasă, sarcinile date în activitățile practice, astfel încât fiecare elev să primească aprecieri care să-l motiveze și să îi dea avântul necesar pentru a urca treptele scării pe care brațele dascălului o susțin, cu fermitate, prin puterea dragostei pentru fiecare în parte. Niciodată un dascăl adevărat nu renunță a căuta strategii pentru a-și îndeplini obiectivele propuse, la fel cum niciun grădinar nu renunță la a-și îngriji lalelele sau zambilele, doar pentru că acestea înfloresc mai târziu decât ghioceii, iar nici aceștia (ghioceii) nu-și pot amâna înflorirea pentru a aștepta deschiderea petalelor celorlalte flori. Noi știm că dezvoltarea fiecărui elev este asigurată doar prin respectarea ritmului său de muncă și a aptitudinilor sale. De aceea, este atât de necesară o organizare școlară „elastică”, astfel încât să permită acelor elevi care și-au însușit anumite cunoștințe și conținuturi, să poată „înflori”, mergând mai departe, fără a aștepta plictisiți până când colegii săi își vor fi însușit acele lecții. Diferențierea activității se poate realiza în orice moment al lecției, extinzându-se chiar și în activitățile extrașcolare. Constatând lacune în cunoștințele sau în deprinderile unui copil, învățătorul trebuie să-i organizeze procesul de învățare astfel încât, bazându-se pe achizițiile sale anterioare, să-i completeze lipsurile. Greșelile pe care le face elevul vor permite învățătorului să construiască programul de recuperare bazat pe sprijin individual și eficace. Partizanii „învățării depline” recomandă un set de tehnici și strategii pentru instruirea cu succes a elevilor – exerciții gradate, fișe de lucru diferențiate, munca asistată de calculator, lectura suplimentară, învățarea pe grupe etc. și ne spun că „DACĂ ELEVII NU INVAȚĂ ÎN MODUL ÎN CARE LE PREDAM, ATUNCI TREBUIE SĂ LE PREDĂM ÎN MODUL ÎN CARE EI POT ÎNVĂȚA”. Cred, cu tărie, că activitatea diferențiată susținută zi de zi reprezintă lacătul solid al ușii dincolo de care locuiesc cei doi balauri – EȘECUL ȘCOLAR și ABANDONUL ȘCOLAR. Cum fiecare copil este o MINUNE IREPETABILĂ, consider că rolul nostru nu este acela de „a selecționa”, ci de „a educa”, iar a uniformiza aceste individualități ar fi o greșeală impardonabilă.
Institutor, Liana Mandu, Școală Gimnazială Nr. 1, Pantelimon
