În comportamentul unui politician, Educația, în toate variantele ei, începând de la cei șapte ani de acasă și până la studiile universitare și post-universitare, este esențială, în raporturile cu oamenii, mai precis, cu electoratul.
Politicianul depinde de civilitate și educație în felul în care acesta depinde de Dumnezeu. Nu te istovești ca politician, în munca de zi cu zi, în ororile și micile irizări de bucurie ale semenilor tăi, în dramele pe care le vezi și, uneori, nu poți să le preîntâmpini, ci în căința ta sinceră, plămădită la lumina educației și a religiei strămoșești. Nimic nu este mai propriu făpturii unui politician decât educația sa morală și religioasă, întregită de instrucția intelectuală.
Este cu atât mai bine pentru un politician, atunci când toate cele trei laturi ale educației amintite mai sus se află în consens și, cu siguranță, acel politician poate intra mai lejer în grațiile celor care introduc votul în urnă.
Un astfel de politician înarmat cu cele trei daruri ale Educației a fost, duminica trecută, la resfințirea Bisericii SFÂNTUL GHEORGHE, din comuna Nicolae Titulescu, al cărei primar de excepție este Gheorghe Tiutiu, demn urmaș în linie morală al celui care a fost unul dintre cei mai mari diplomați ai României, Nicolae Titulescu.
Pe politicianul acesta educat îl cheamă Emil Albotă și este, nu întâmplător, secretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării. Nu umblă cu nasul pe sus, ca spicul cel sec, nu vorbește doar ca să se audă, așa cum fac politrucii de conjunctură, iar atunci când face un bine, nu dă fuga la ziarele de partid ca să-i cânte imnuri și osanale.
Nu miroase parfumul metafizic al nimicului, pe care-l lasă în urma lor marii ștabi politici ai Oltului, și este pregătit să câștige, prin sufragiu universal, Primăria Slatina.
Atacurile lansate împotriva domniei-sale de către mercenarii puterii politice demonstrează – fără dubii – că Emil Albotă deranjează capetele celor trei roze, chiar și atunci când tace, când nu face declarații și nu dă interviuri, ci – pur și simplu – se plimbă prin mulțime, captându-i acesteia atenția și obținând, din partea oamenilor, feedback-ul necesar .
Simpla lui prezență îi sperie și-i contrariază pe adversari, însă le descrețește oamenilor de bună credință frunțile…
Și cum „noblesse oblige”, Emil Albotă i-a salutat și pe cei care nu-i răspund la salut, dar care – vai de păcatele lor! – se vor înghesui să-i facă igiena spatelui, atunci, când, printr-un joc de echilibru al istoriei noastre locale, el – Albotă – va da ora exactă a Slatinei din fotoliul de primar. Și atunci pre mulți o să popească și el….
Aferim, Emil Albotă!
Dumitru Sârghie
Apreciez deconstructivismul literar practicat de Dumneavoastra!
OK, ASTA DĂ POSIBILITĂŢI NELIMITATE INTERPRETĂRII
” Interpretations are like assholes, everybody has got one and everyone thinks everyone else’s stinks.”
Iata o interpretare “limitata” !
Interpretations are like assholes, everybody has got one and everyone thinks everyone else’s stinks.
Lipsa instructiei intelectuale imi face probleme. Aflu ca exista ” trei laturi ale educatiei ” si, in acelasi timp ” trei daruri al Educatiei”. Laturile sunt in ” consens “, cu darurile te ” inarmezi”. Seamana cu cele trei ” versete ” ce-i vin in cap Domnului E.A. Mie imi vin in cap, pentru inceput, trei intrebari. Ce ne poate spune acesta despre prestatia sa in C.A. la C.T. Ion. Mincu ? Ce ne poate spune despre calitatea invatamantului tehnologic din Slatina? Ce ne poate spune despre risipa de bani generata de formele de invatamant seral, postliceal si scoala de maistri?
Citind asemenea text encomiastic mi s-a incretit fruntea.