AcasăActualitateAJOFM Olt – 382 persoane au fost încadrate în muncă, în prima...

AJOFM Olt – 382 persoane au fost încadrate în muncă, în prima luna a anului 2024

În prima luna a anului 2024, ca urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca Olt, 382 persoane au fost încadrate în muncă.

Din totalul persoanelor ocupate, până la data de 31 ianuarie 2024,189 au peste 45 de ani, 71 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 35 au între 25 și 35 de ani, iar 87  sunt tineri sub 25 de ani. În funcție de rezidență, 150 persoane angajate, în perioada de referință, provin din mediul urban, iar 232 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (142), urmate de cele cu studii gimnaziale (86), profesionale (108), 21 fiind cu studii universitare.

„Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt in prima luna a anului 2024, 177 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Olt.

Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției în a cărei rază au domiciliul sau reședința, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată.

Astfel, în prima luna a anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.022  persoane”, a declarat Constantin Cîtu, director AJOFM Olt.

Mihaela Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -