În activitatea mea de ofițer de informații, de 31 de ani, mi-a fost dat să particip și la soluționarea unor evenimente cu consecințe negative asupra stării de sănătate a populației. Cred că dacă ar cunoaște concret specificul acestora, acei militanți din presa scrisă și audiovizuală, care sunt activi în blamarea fostei Securități, fără a aduce niciun fel de date concrete în sprijinul afirmațiilor lor, ar fi mai temperați. Este însă și de datoria noastră să prezentăm fapte, de presupus fiind că respectivii mânuitori ai condeiului nu dispun de surse de informare valabile. Voi prezenta, de aceea, succint, două evenimente care mi-au rămas întipărite în memorie.
Țin să precizez, mai întâi, că, în acea perioadă, aproximativ 80% din activitatea instituției consta în măsuri de prevenire și doar 20 de procente rămâneau celor de constatare a săvârșirii unor infracțiuni contra securității statului.
Într-o dimineață, din ianuarie 1975, am primit un ordin scurt: „Te duci, imediat, la Caracal. Un schimb întreg de la Întreprinderea de Tricotaje nu s-a prezentat la serviciu”.
Ca ofițer de cercetare penală, știam ce am de făcut. Prezența mea era obligatorie la un asemenea eveniment. Alături de reprezentantul Miliției și sub coordonarea unui procuror, efectuam primele cercetări. În final, procurorul era cel care dispunea instrumentarea și finalizarea, dacă era vorba de o cauză penală. Aș menționa că, în toată perioada cât am avut atribuții de cercetare penală, nu am fost pus niciodată în situația de a instrumenta și finaliza spețe cu subiecți și cauze obiective și subiective, ce puteau face obiectul infracțiunilor contra securității statului. Toate actele procedurale pe care le-am efectuat au fost urmate de măsuri preventive.
În cazul de față, era vorba de toxiinfecție alimentară, chestiune gravă, fiind afectate sute de muncitoare care, în majoritate, locuiau în localitățile limitrofe orașului Caracal.
De aceea, organele sanitare și alte instituții au concentrat de urgență mijloace de transport, materiale și medicamente necesare intervenției. Au fost identificate toate persoanele din schimb și altele care au intrat în contact cu acestea după plecarea de la serviciu. Toate au fost aduse la spital pentru tratament și îngrijire.
Ce se întâmplase de fapt? O cofetărie, o organizație comercială de stat locală, a adus în apropierea unității de tricotaje produse de patiserie. La prepararea acestora fuseseră folosite ouă de rață, care nu sunt recomandate în patiserie, fiind purtătoare de Salmonella.
După trei zile de intervenție și acțiune, situația a revenit la normal, cu satisfacția deplină că nu au fost victime.
Vara anului 1987. Cel puțin la Tulcea, unde activam atunci, a fost caniculară. Turismul din zonă se desfășura la cote maxime. Celui local i se adăuga fluxul organizat de turiști străini și români de pe litoralul Mării Negre.
Într-o dimineață de iulie, un prieten, medic, cu preocupări scriitoricești, mi-a dat un telefon și mi-a zis: „Vezi că avem probleme. A fost depistat vibrionul holeric în apele Dunării. Documentează-te și acționează”. Era o informație deosebit de gravă.
În perioada aceea, problemele din domeniul sănătății erau în competența compartimentului pe care-1 coordonam. Am chemat ofițerul cu responsabilități în domeniu și i-am cerut să verifice informația în regim de urgență.
Datele au fost confirmate, la analizele zilnice ale apelor Dunării fiind depistat vibrionul holeric. Informația, cu toate detaliile, a fost introdusă imediat pe fluxul informațional pentru factorii de decizie centrali. S-a dispus constituirea unui comandament care să coordoneze măsurile de limitare și lichidare a focarelor. În principal, organele sanitare constituiau vioara întâi. În spital, s-a amenajat un pavilion, cu o sută de paturi, dotat cu instrumentar și medicamente, sub comanda unui medic cu experiență, cu măsuri de izolare necesare.
Holera se manifestă, la început, cu o diaree banală, care, de fapt, nu mai are sfârșit. În aceste condiții, organismul uman se deshidratează și, în final, în lipsa medicamentației, sunt afectate organe vitale, ceea ce, în scurtă vreme, duce la deces. Tratamentul este simplu: administrarea penicilinei, dar în condiții de izolare și de completare urgentă a lichidului din organism.
A fost necesar să se concentreze toate forțele umane disponibile, pentru a controla toate localitățile din Deltă predispuse. La acțiune, au fost folosiți toți ofițerii de informații. Din comandamentul județean, sub conducerea primarului și a primului secretar al municipiului Tulcea, a făcut parte și subsemnatul.
Vârful acțiunii a însumat peste 350 de persoane infectate. Din nefericire, au fost patru decese. Până la urmă, au fost probleme și cu medicul. S-a îmbolnăvit și el. Am avut toată admirația pentru el, că, și în aceste condiții, a continuat să acorde îngrijirea și medicamentația necesare pacienților.
Decizia, transmisă de la cel mai înalt nivel politic și de stat, a fost să se ia toate măsurile posibile de diminuare și lichidare a focarelor de infecție, cu desfășurarea normală a turismului și a activității economice.
Știam, la acea dată, că Angola și Turcia erau declarate, oficial, infectate cu vibrionul holeric. De aceea, navele românești și personalul navigant erau pregătite și instruite să evite staționări și contacte în Bosfor. În Angola, măsurile erau mai severe la schimbarea echipajelor de pescuit oceanic și nu au fost probleme.
În mod deosebit, m-am preocupat să stabilesc, cu exactitate, sursa de infectare și, până la urmă, am reușit să culeg date și informații care, coroborate, mi-au permis să stabilesc exact situația.
La sfârșitul lunii august sau chiar început de septembrie, urmare a faptului că vremea se răcorise, condiții care contribuiau la diminuarea infectării, mă aflam în cabinetul doctorului Udrea, directorul Direcției Sanitare, un dâmbovițean, bun specialist și cu mare suflet românesc.
Evaluam ultimele date. La un moment dat, a intrat secretara și ne-a avertizat că, la poarta spitalului, se află ministrul Sănătății. După schimbul de amabilități protocolare firești, ministrul ne-a spus că a venit din dispoziția expresă a lui Nicolae Ceaușescu, aflat la Neptun. I-a cerut să facă deplasarea la Tulcea, pentru a stabili sursa de infectare cu vibrionul holeric.
În această situație, cu harta pe masă, i-am explicat demnitarului datele și informațiile pe care le aveam la îndemână. Astfel, i-am explicat că, în conformitate cu Convenția Dunăreană, portul și canalul Sulina sunt singurele căi de navigație pentru toate navele. Cu argumente, am precizat că, la acea dată, Turcia, prin strâmtoarea Bosfor, și Angola, cu care aveam legături intense de călătorie navală, sunt declarate, oficial, la Organizația Mondială a Sănătății, ca infectate, fiind întreprinse măsurile necesare pentru a elimina posibila infectare cu vibrionul holeric.
Faptul că focarul cel mai activ, în timp, se afla în localitatea 1 Mai, la mică depărtare de orașul Ismail – pe teritoriul URSS, mi-a indus o anumită suspiciune.
Am profitat de situația creată că, după venirea lui Gorbaciov la conducerea URSS, în condițiile politicii de perestroika și glasnosti, aveam la Chilia și Plauru-Ismail, două puncte de mic trafic, de două ori pe săptămână, și am trimis mai multe surse ale noastre în acele localități. La înapoiere, acestea au prezentat date certe cu privire la existența lângă port și siloz (în orașul Ismail) a unui staționar cu bolnavi de diaree.
În perioada aceea, URSS sprijinea, cu luptători și consilieri, o grupare politico-militară din Angola, alături de luptători cubanezi. Cum Angola era declarată oficial la OMS ca infectată cu vibrionul holeric, acești luptători, fiind retrași, erau aduși cu navele la tratament în staționarul din Ismail. Nu era exclusă deversarea fecalelor din navă chiar pe traseul canalului.
Cazurile de acest gen relevă, indubitabil, că serviciul național de informații din perioada comunistă avea prioritar în atenție apărarea valorilor fundamentale ale poporului român, între care și starea de sănătate a populației.
Colonel (r) Nicolae Zărnescu
