AcasăEvenimentAlteța Sa Regală Principele Radu al României – Trei poduri peste lume…

Alteța Sa Regală Principele Radu al României – Trei poduri peste lume…

15 octombrie 2013. Craiova, Sala „Filip Lazăr” a Filarmonicii Oltenia (calea Unirii nr. 16). Într-o atmosferă de înalt rafinament spiritual, ASR Principele Radu al României și-a lansat cartea „Trei Poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 și 2013”.

Volumul respectiv este un jurnal „pe sărite” în care aventura spirituală a actorului care duce texte românești pe meridianele și scenele lumii, se împletește cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a României. Misiunea sa, aceea de a purta numele și spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al țării pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparține, lumea democratică, devine un sens și o datorie umană, pe care o îndeplinește cu devotament, alături de întreaga familie a României.

asr pruincipele radu 569Cele trei poduri din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale: trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de actor la cea de principe regal.

Din județul Olt, au participat la această manifestare de înaltă simțire românească fostul deținut politic, sociologul Ioan Paul Popescu (președinte ANRM Olt), artistul plastic Cristina Botez, dr. Dan Ionescu și ziaristul Dumitru Sârghie, directorul săptămânalului Linia Întâi. Alături de ei, celebrul fost deținut politic, dr. Cornel Boiangiu, din Craiova, cu soția sa, precum și Ovidiu Bunea, liderul ANRM Dolj.

Toți cei prezenți la manifestare au obținut autografe de la ASR Principelepaul popescu si ovidiu bunea Radu al României. În continuare, prezentăm discursul ASR Principele Radu al României.

ALTEȚA SA REGALĂ PRINCIPELE RADU AL ROMÂNIEI:

Nu aveți multe țări din Europa în care monarhii să fie atât de apropiați de bibliotecă și de cuvântul scris

„Vă mulțumesc foarte mult pentru această găzduire de o zi, care a început cu o temperatură încă de toamnă și continuă, într-un mod atât de prestigios, cu încheierea în seară a șederii, participând la deschiderea Festivalului Internațional de Muzică Clasică „Craiova muzicală”, ediția 40. Aflat la o vârstă mai tânără decât a mea, dar destul de onorabilă pentru a se putea mândri cu un jubileu. Aș vrea să transmit din toată inima alese gânduri din partea Majestății Sale, cetățeanul d-voastră de onoare, care a împlinit, de curând 92 de ani și și-a sărbătorit public ziua de naștere și cea onomastică, așa încât, dacă sunteți de acord, vom considera vizita aceasta de la Craiova ca o încheiere a sărbătoririi sale, fiindcă, la 15 octombrie, exact acum o lună de zile, am început la Alba-Iulia, unde am inaugurat Liceul de Arte „Regina Maria”. Am continuat apoi la Iași, la Cluj și astăzi, o lună mai târziu, pe 15 noiembrie, la Craiova. Majestatea Sa a acordat foarte puțin înalte patronaje. Faptul că, la a 40-a ediție a festivalului a decis să extindă această prestigioasă Filarmonică, înseamnă, pe de o parte, faptul că i-a semnat actul de naștere al instituției, în 1947, și că acordă, precum înaintașii săi, o mare prețuire muzicii, ca și tuturor artelor. Aș vrea să vă spun că, în această prețuire de 150 de ani, pe care Casa Regală a acordat-o științei și artelor, se înscrie și volumul pe care gazda mea, directorul Filarmonicii, îl ține în mână.

Aș vrea să vă vorbesc o clipă despre extraordinara alăturare dintre coroană și carte, în țara noastră. Nu aveți multe țări din Europa în care monarhii să fie atât de apropiați de bibliotecă și de cuvântul scris. Probabil că nu există vreo altă regină a lumii care să fi publicat 53 de volume, așa cum a făcut-o Elisabeta a României. Există foarte puține regine care să fi făcut ceva pentru arte… Regina Maria, la un moment dat al vieții, punând mâna pe creion și scriind, ea însăși a dat o serie de volume republicate astăzi de editurile noastre, cu foarte multă mândrie. Acum un an, a cerut, insistent, audiență la Săvârșin, un român stabilit în Argentina și, cu multă greutate, i s-a acordat această întrevedere, pentru că Săvârșinul nu este un loc public, acolo ne ducem ca să petrecem clipe private, dar, în final, ne-am înduplecat știind că vine din celălalt capăt al lumii românul nostru, din Argentina, de la Buenos Aires. Când a intrat în salon la Săvârșin, m-am întrebat de ce a insistat atât de mult să fie primit. Venise cu o carte publicată la Buenos Aires, publicată în 1938, scrisă de Carmen Silva, în limba spaniolă, pe care o găsise într-un anticariat și, uimit la culme, că atât de departe în lume (cartea românească pe care a găsit-o era scrisă pe la 1800 și ceva), a dorit ca volumul să fie oferit în dar Majestății Sale și să fie pus la Biblioteca pe care alți români, mai puțini buni decât d-voastră, au făcut-o praf în 1948. Adică pulbere, nu praf! Nu mai e nimic din ea…

asr principele radu 22Când am început această formidabilă încercare a destinului de a fi alături de Principesa moștenitoare, unul din reprezentanții familiei în acțiuni publice, acum 17 ani, am avut foarte repede imaginea unui fel de tablou pe care-l găsești, de obicei, pe pereții marilor muzee. Să luăm, de exemplu, pe Mona Lisa și să ne-o închipuim așezată la Muzeul de la Paris, de la Louvre, pe perete. Toată lumea se uită la chipul Giocondei, așa cum a fost pictat el de Da Vinci. Dar nimeni nu se gândește că punerea aceea împreună de culori, pentru că ele sunt niște culori, este o pastă acolo, care a fost așezată cu geniu de pictor, este așezată pe o pânză, pe o țesătură. Acea pânză n-o vede nimeni, decât dacă cuiva i-ar veni în minte să întoarcă tabloul și să vadă care a fost țesătura căreia i-a fost dat să țină pe ea una din minunile lumii. Așa și cu cele trei poduri de peste lume. Toată țesătura din spatele acțiunilor publice, ale efortului, râvnei, devotamentului pe care Regele le-a pus în acești ultimi 17 ani, ca România să arate așa cum arată acum, adică o altfel de Românie, o Românie mai frumoasă, mai bună, mai luminată, râvna aceasta este necunoscută oamenilor. Se știe sau aproape se știe că a mers, în 1997 și în 2002, și a susținut cauza României în marile cancelarii europene și transatlantice pentru NATO și apoi pentru Uniunea Europeană. Dar câtă lume știe cum au arătat clipele acelea grele, nevăzute, de organizare a vizitelor? Pe ce butoane au apăsat Regele sau Regina ca să fie ascultați și ca cineva să acorde României o atenție cât de mică, într-o vreme în care, nici dacă veți căuta, nu veți găsi un cuvânt spus despre noi. Faptul că, în 1997, când Guvernul României cerea Majestății Sale să reprezinte oficial țara, Regele nu avea decât o singură secretară la Versoix, care lucra 4 ore pe zi și încă nu avea bani s-o plătească pentru opt ore pe zi. Și cu acest fel de ajutor, cu Regina Ana, care a pus mâna pe telefon și a scris scrisori, fără să se semneze cu numele ei, pentru că nu s-ar fi putut, așa s-au făcut cele șapte mari vizite pe care România le-a perceput și încă astăzi le consideră drept cruciale pentru intrarea României în familia demnă a națiunilor libere.

M-am gândit că e bine de spus aceste lucruri în carte. Câtă lume știe despre extraordinarul sprijin pe care Principele de Wales, moștenitorul coroanei britanice, l-a dat României, cu ani și ani mulți în urmă, când românii nici măcar nu auziseră de el. Luările lui de poziție împotriva dărâmării satelor românești, care au supărat până și guvernarea britanică, ce i-a cerut să fie mai puțin vocal în chestiuni atât de politice. În 1995, când se comemorau 50 de ani de la sfârșitul războiului, nicio cancelarie a lumii nu s-a gândit sau nu a avut curajul să-l invite pe Regele Mihai la comemorare, el, care era singurul în viață din Al Doilea Război Mondial…

Și principele de Wales a fost singurul dintre ei care a spus că refuză să participe la întâlnirile de la Londra, dacă Regele Mihai nu este invitat. Câtă lume știe ce a făcut el pentru țara aceasta în ultimii 12 ani? Nu numai că vine și stă câteva zile pe an în casa de la țară, pe care a cumpărat-o undeva prin Transilvania, dar câte lucruri face pentru noi, pentru familia noastră și pentru țara noastră, aproape în fiecare lună din an. Am putea să-i spunem și lui „La mulți ani!”, pentru că astăzi împlinește 65 de ani.

Oameni de cultură francezi, de la Eugen Ionescu, de origine română, până la Frédéric Mitterrand, ministrul Culturii până nu demult, sau câți alții, au stat alături de principesa moștenitoare în demersurile ei care, și ele, peste un an și o lună, împlinesc 25 de ani, un sfert de secol de serviciu în slujba României de azi, nu cea de ieri sau de alaltăieri, pe care o considerăm demult uitată.

Acestea sunt cele trei poduri peste lume, sunt pânza aceea nevăzută din spatele tabloului, care și ea trebuie arătată oamenilor, pentru că toate aceste lucruri au fost făcute pentru societatea contemporană românească. Sunt în carte, desigur, menționate aceste trei poduri pe care le-am găsit interesante cuprins în titlu. Un pod este cel între mileniul II și III, un pod peste care am trecut toți cei din sală, podul peste România dinainte de 1989 și cea de azi, un foarte mare pod și lung, a cărui dimensiune mai rar o mai percepem astăzi, ocupați fiind cu treburile prezentului, uităm cât de mare este drumul pe care noi l-am parcurs în ultimii 24 de ani. Și numai dacă vă gândiți la seara aceasta, când noi vorbim între noi, cât de imposibilă ar fi fost această seară acum 20 de ani, vă veți da seama cât de mare și de serios este acest pod. Și, desigur, podul între condiția mea de om de artă, care s-a desfășurat până la un moment dat al vieții mele, și cea de astăzi, de membru al familiei regale (…)“

Ionuț DUMITRESCU


2 COMENTARII

  1. Daca si asta e principe sunt si eu, de ce el e si eu nu? Ca nu ma aia cu fiica lui mate fripte ala de zice ca e regele Romaniei? Hai shou. veniti cu oameni seriosi nu cu facaturi de astea…

  2. Este asta principe cum este principe si Mircea Lambrino.Nu mai umblati cu cioara vopsita,caraie mai baieti,umblati cu mortu’ in trasura goala!

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments