AcasăInterviuAndreea Gușe, „De la iubire la ură”…

Andreea Gușe, „De la iubire la ură”…

Crezi că am ajuns să trăim acele timpuri când un scriitor poate trăi din vânzarea cărților pe care le scrie? Vom ajunge?

Din punctul meu de vedere, cred că poți trăi fericit chiar și cu puțini bani, dacă ne referim la partea financiară. În general, scriitorii sunt, deseori, asociați cu sărăcia, pentru că scriitorii nu scriu pentru bani. Nu știu cât este de adevărat și actual acest lucru, dar știu că orice poate fi schimbat. În timp, cu răbdare și înțelepciune, desigur. Și cu strategii potrivite de marketing.

Cred cu tărie că menirea unui scriitor este să scrie. De marketing și de promovarea cărților trebuie să se ocupe un om care știe să vândă.

andreea guse 629Tu de ce scrii? Te eliberează scrisul?

Eu scriu pentru că în ființa meu ceva arde, mocnește sau sunt în acea stare de „stă să plouă”. Sinceră să fiu nu scriu când sunt fericită. Tristețea și neîmplinirea mă aduc în pragul de a așterne pe foaie gânduri. Eu scriu, ca să împart trăiri și cuvinte cu ceilalți, ca să mă despovărez de gânduri și închisori interioare. Și scriu, pentru ca mi s-a tot spus că știu să scriu. Acest lucru mi l-au spus marii poeți precum Grigore Vieru, George Țărnea, Tudor Opriș și cei care mă citesc.

Consumatorii de carte, au nevoie de noi, cei care scriem, de felul în care evadează în altă lume, atunci când întâlnesc o carte bună. Îmi doresc să trăim vremuri, în care cărțile bune vor putea aduce scriitorilor inclusiv satisfacție financiară. O carte bună e cea în care ne regăsim.

Nu toți tinerii scriitori au fost primiți cu brațele deschise, iar critica a venit în special din partea unor tineri care fac tot literatură. Tu ce ai să le transmiți?

Critica este firească. Și chiar sănătoasă. Trăim într-o țară liberă, fiecare poate să se exprime cum vrea și cum poate. Unii scriu cărți, alții le citesc. După ce le citesc, unii le critică, iar alții le recomandă mai departe. Eu nu am pretenții literare.

Ca să scrii trebuie să fii talentat sau poți învăța să ajungi scriitor?

Trebuie să existe un amalgam, o armonie. Trebuie timp ca să-ți formezi stilul. Și chiar și cel mai talentat și vândut scriitor are de învățat zilnic câte ceva.

Cum a fost acest an pentru tine din punct de vedere literar?

Din punct de vedere creativ, surprinzător de fecund. E un an, în care am avut foarte mult timp pentru reflecții. M-am descoperit și redescoperit pe toate părțile. Pe mine, dar și pe cei de lângă mine. Parcă trăiesc într-o lume nouă. Unele lucruri m-au destabilizat, mi-au năruit lumea veche, altele m-au învățat să am mai multă răbdare și să fiu mulțumită de ceea ce am.

Ce carte ai pe noptieră acum?

„Femeile care scriu trăiesc periculos”, de Laure Adler.

Andreea Gușe pornește cu ideea că va ajunge o mare scriitoare?

Dacă îmi puneați întrebarea asta la prima mea lansare de carte, aș fi crezut că mă luați peste picior. Nici acum nu-mi pare firesc să răspund la ea. Dar eu am trecut prin 2014, care m-a zdruncinat din temelii, mi-a adus noi începuturi, nu toate frumoase, dar printre ele și ideea publicării unui roman. Dacă voi deveni sau nu o scriitoare (măcar pe un sezon) depinde doar de cititorul meu.

Până mă dezmeticesc, spun doar că scrisul e doar un hobby pentru mine. Și ideea cu publicatul cărții e un gest nebunatic. Să vedem cum se va termina toată povestea.

andreea guse 629 2Cum se numește romanul pe care îl pui în lumină?

„De la iubire la ură”.

De ce ai ales acest titlu?

Pentru că în cele din urmă aceasta este esența. Și pasiunea mistuie, iar linia dintre iubire și ură este destul de fină, când vine vorba de trăiri intense la anii tinereții.

Cât de adevărată trebuie să fii în literatură?

Tu, ca autor, poți fi cum vrei, dar personajele tale trebuie să fie sincere. Sincer mai înseamnă carismatic. Rău sau bun, infantil sau responsabil, tânăr sau bătrân, nu contează. Personajul trebuie să fie carismatic. Să intrige cititorul. Să-l convingă din jumătate de gest sau cuvânt.

Cât este ficțiune și cât realitate în acest roman?

Decorul, bunăoară, este absolut autentic, până la cele mai mici detalii. Unele replici din dialoguri au avut loc în realitate. În rest, ficțiune.

Aștepți inspirația să-ți vină ca să poți scrie sau ți-ai stabilit un orar anumit când scrii?

Am perioade când scriu ușor, am perioade când mă întreb de ce scriu.

Care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o scriind sau care sunt concluziile tale în privința scrisului?

Un autor trebuie să aibă răbdare! Foarte multă răbdare. O carte bună nu se scrie într-o lună sau într-un an. Numai dacă… ești extrem de talentat.

LINIA ÎNTÂI

3 COMENTARII

  1. saraca…ca face emisiuni, la care nu se uita nimeni, e una, dar sa mai si scrie…

  2. Asta e bunăciunea de la Prima tv! Frumoasa si Bună rău ….ca mai si scrie e mai buna

  3. Vorba lui Caragiale,unul care abia a-nvatat sa citeasca cu greu il poti opri sa si nu scrie.

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments