Fiecare promoție de absolvenți, ai LICEULUI TEORETIC din POTCOAVA, jud. OLT, și-a avut propriul univers de controverse și frământări. A fost ispitită de propriile întrebări, probleme și soluții; toate, specifice momentului respectiv. Oricare generație, încheie o perioadă și deschide alta. Generația își are o anumită stare de spirit. Ea preferă să se concentreze asupra viitorului, și nu să privească înapoi. Conversațiile târzii ale absolvenților sunt călătorii în căutarea timpului pierdut. Presiunea corozivă a timpului obsedant, scade prin confesiune. Explicațiile justificative nu vindecă, dar nici nu rănesc.
Discuțiile colegiale pentru redactarea Monografiei liceului, respectă conceptul sincerității față de realitate. Ele se bucură de o libertate necontaminată de nimic. Există o flexibilitate a opiniilor și a convorbirilor. Fără standarde și fără o scară de valori, interviurile verbale sau cele scrise, favorizează autoevaluarea. Colegii pot să-și facă propria evaluare fără a fi obligați să motiveze omisiunile. Este o libertate a demersului monografic, în limitele unui spațiu rezonabil. Sunt relatări absolut obișnuite și nu provocatoare de impact. Confesiunile autobiografice poartă amprenta interlocutorului, care identifică pe fostul elev al liceului.
Un îngheț interior provoacă paralizia cuvintelor din unele biografii. Bineînțeles, că se temperează efectul agitator al acestor cuvinte. A fost nefericirea (sau fericirea) noastră, că ne-am născut demult, ca să învățăm atunci, cuminți și în tăcere, fără a zdruncina biografia părinților. Este o campanie complexă pentru dezgroparea amintirilor. Sunt căutați cei care au de spus ceva, și pot contribuii la realizarea monografiei. Nu este exclus, că și unele aprecieri sau informații, pot fi supuse greșelilor. N-au fost constatate aprecieri radicale. Unele au tendința să fie excesiv de prietenoase, pentru acoperirea golului provocat de persoanele trecute în eternitate. Sunt firești și sentimentele evlavioase. Neglijat cu intenție nu e nimeni, ci, probabil pierdut în umbra uitării.
Au fost și câteva referințe regretabile, vizavi de comunicarea liberă și deschisă, care lipsea atunci, despre autoritatea părinților și a profesorilor. Erau restricțiile timpului trecut, când nu puteam să spunem ce gândim, era obligația de a recunoaște și a respecta autoritatea. Discuțiile amicale au reînviat nostalgia uniformelor școlare, purtate permanent, vara și iarna. Elemente restrictive pentru viața de elev au fost dintotdeauna. Disciplina era susținută cu metode pedagogice și măsuri administrative. Pe unele din ele, adulții actuali le consideră și acum sănătoase, iar pe altele, le dezaprobă. Justificarea restricțiilor școlare s-a bazat pe argumente guvernamentale. Poate fi făcută și o listă incompletă a păcatelor asociate excesului de fermitate. S-a mai amintit, fiindcă nu s-a uitat, despre așa zisul rol educativ al agitației vizuale din clase și de pe culoarele școlii, despre formele adecvate de contracararea misticismului. Selectivitatea funcționa la nivel personal, în combinație cu doza de frică. Exceptând colaborarea la revistele științifice (Gazeta matematică, Revista de fizică și chimie), toate creațiile elevilor trebuiau să corespundă cu linia partidului. Conformismul era ridicat la nivel de principiu director. Elegant, se poate spune că ce era atunci, nu pot fi numite nedreptăți, ci ,întâmplări ale timpului trecut. Era un climat școlăresc marcat de griji, de emoții, de frică și conformism. Oricum, sunt evitate încercările nuanțate de discreditare. Relatările din zona sensibilă sunt trecute sub tăcere. Calea directă te obligă să pătrunzi în zonele vulnerabile ale intimității, și, din această cauză, este sugerat accesul prin ocolire. Nu trebuie să fii alergic la ce n-ar vrea o persoană să se scrie despre ea. Probabil, chiar dacă e scris numai de bine, dar esențial, pe scurt, atunci poate deriva mâhnirea că nu e scris tot.
Discriminările dintre promoții nu sunt dorite, dar, oferta voluntariatului este diferită și inegală. Efectuând o sumă algebrică, se constată, că avem un echilibru al valorilor. Sunt și valori singuratice, care ar putea să rămână în anonimat. Cerem scuze colegilor și hârtiei insuficiente, că nu putem cuprinde tot. Nu sunt consecințe ale documentației superficiale, și nici simptomele unei epuizări tematice. Nu este omisiune, nici acoperire, nici nesinceritate; este un apel sincer la decența așteptărilor. Discontinuitatea apare ca rezultat al modestiei , al vieții trăite, cu grija permanentă pentru a evita spectacolul, zgomotul, comentariile. Acțiunea noastră a fost puțin întârziată, trebuia începută mai devreme, deoarece multe surse s-au stins. Nu este exclusă subiectivitatea. Orice elogiu colegial admite și o subiectivitate sentimentală.
Modelele din trecut au percutat asupra generațiilor următoare. Gradul de urgență al măsurilor ce trebuiesc luate azi, este discutabil, pe un teren democratic alunecos. Unele estimări au fost abstracte și reci, dar, încărcate cu speranța că exercită o reală funcție educativă. Binecuvântata libertate ștrangulează bunele intenții, sufocă bunele practici din domeniul didactic. Se remarcă la absolvenții liceului, un grad înalt de funcții și de profesii diversificate, de la simplu muncitor calificat până la ambasador, de la educator până la profesor universitar, de la pilot la jurnalist, de la căpitan la general, etc. La puțini, s-a manifestat o incapacitate relativă de a înțelege prezentul sufocat de confuzii. Au rezistat eroic la asaltul efectuat asupra lor, prin distorsionarea adevărului. Poate a fost și reflexul unui instinct de conservare. Asamblarea materialului brut va tempera atât deformările oratorice cât și pe cele descriptive.
Liceul din orașul Potcoava militează acum pentru o regenerare permanentă, ca să excludă pericolul osificării. Se zbate atât cât poate, pentru a pune frână la degradarea învățământului. Entuziasmul contagios al absolvenților actuali este șarmant, și oferă frumoase speranțe. Prezența liceului a avut un efect social și civilizator pentru localitate. Fără denigrare și fără apologie, liceul a rămas emblema culturală a urbei, chiar și atunci când vremurile au fost în dezordine. Monografia va fi a liceului, și nu suntem în perimetrul unui teren al nimănui, revendicat de altă inerție administrativă.
La înființarea liceului, în anul 1961, nu toate erorile obsedantului deceniu (1950-1960) erau corectate. Cu puține excepții, purificarea peisajului din administrația țării, rămânea o dorință neîmplinită. Totuși , membri de partid cu legitimație roșie, care știau și multă carte, ajunseseră în funcții mari, și reformau destinele învățământului românesc (acad. chimist ILIE MURGULESCU,ministru). Atunci a fost înființat, Liceul Teoretic din Potcoava.
PROF. TEODOR NEDELEA
