AcasăOpiniiATENȚIE LA IMN! (II)

ATENȚIE LA IMN! (II)

„Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii,
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi la stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!”

Chiar dacă Armata țării a fost „restructurată” (i s-au redus efectivele la vreo 75.000 de oameni) prin argumente justificative în loc de… „securitate colectivă”, iar pământul ne-a fost transformat de către niște concesionatori anti-români ai suveranității, în poligon de exercițiu pentru baze militare americane (Constanța, Deveselu), vor mai fi rămas totuși în țară acele sute de mii de voinici pregătiți ca, la un glas să sară ca lupii la stâne pentru apărarea patriei noastre! Ce s-ar întâmpla, însă, într-un eventual război în Orientul Mijlociu? Ar ataca oare Iranul, sau Rusia, cu renumitele lor arsenale de rachete, bazele militare americane dispersate în lume, cum au și lăsat să se înțeleagă? Dacă da, atunci ar însemna că și Constanța (România) s-ar afla în pericol, desigur, numai dacă Dumnezeu ar îngădui ca astfel să fim pedepsiți pentru toate destrăbălările estivale care se fac pe Litoral, sub excentricitatea etalată vulgar și șmecheresc de pseudo-politicieni ca Radu Mazăre și Remus Cernea. Căci mentalitatea publică a fost pervertită atât de mult încât, propagându-se pe scară largă maladia voluptății subcivilizației umane, mai degrabă putem spune că trăim într-un regim de golănie, decât în unul de democrație!

„Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!”

costel neacsu x1
Costel Neacșu

Jurământul de-a fi pururea frați, toți românii, laolaltă, ni l-au încălcat însă „confrații” care au scăpat din mâini frâiele coeziunii naționale prin acceptarea asumării neînțelese a amăgitorului sistem simbolizat de arhitectura mondialistă. Căci ce fel de frățietate ar putea să existe, până și la nivelul INSTITULUI CULTURAL ROMÂN, între noi și acei politruci români care au consimțit ca acolo funcția de vicepreședinte să o dețină numitul N.M. Zoltan, de la U.D.M.R. –un susținător fervent al principiului autonomiei Transilvaniei, bazat pe „eliberarea” Ardealului de sub „ocupația” României? Ei fac un compromis insolent, numai ca să-și păstreze intacte fotoliile, fără să-și dea seama că aduc atingere Siguranței Naționale a Statului Român și că încurajează indirect un curent iresponsabil de separatism pe criterii etnice. Consider că acești oameni nu mai sunt români! Cu atât mai puțin avem vreo legătură cu acei militanți, interni și externi, care propagă la toate nivelurile ideea desprinderii Transilvaniei de Patria-Mamă, într-un cadru mai amplu în care mulți români au primit „cadou” de la Budapesta calitatea de dublă-cetățenie, numai (ce „momeală”!) pentru a circula „liberi” în spațiul Schengen…

 „O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!”

De la 1 februarie 2014, vânzătorii bogățiilor României nu mai pot fi trași la răspundere, deoarece s-a scos din Noul Cod Penal infracțiunea de subminare a economiei naționale! În contextul acestei subminări, după 24 de ani de secătuire deliberată a resurselor noastre naționale, avem de-a face efectiv cu un adevărat dezastru generalizat. Să îl ascultăm în acest sens pe cel mai reputat istoric contemporan, Florin Constantiniu, a cărui moarte recentă a trecut nesemnalată la posturile naționale de Televiziune și, ca disprețul oficialităților să fie cât mai desăvârșit, i s-a refuzat și înmormântarea în Cimitirul Bellu: „Politicienii de acum sunt cei mai incompetenți, mai lacomi și mai aroganți din istoria României (…) Clasa politică s-a aruncat asupra României cu un singur gând: să se îmbogățească. A jefuit cum nici huliții fanarioți n-au făcut-o (…) Mondializarea este un proces căruia România nu i se poate sustrage, dar căruia îi poate rezista. Nu o rezistență, aș spune, de caracter antagonic, ci printr-o afirmare a identității naționale”.

Din când în când, de la Media noastră cea controlată, mai aflăm câteodată ca unii dintre „patrihoți” își ispășesc în penitenciare diferite pedepse. Dar banii lor, furați în dauna poporului, stau însă bine mersi în bănci din țări cât mai exotice! Cum? Cu complicitate la cele mai înalte niveluri, după principiul proverbial că „o mână spală pe alta”, deoarece banii furați nu pot fi depuși în bănci străine fără participarea sistemului bancar românesc, ale cărui operațiuni sunt binecunoscute de S.R.I., iar acesta are obligația de serviciu să îi anunțe pe șefii cei mari. Șefi care, de la președinți la prim-miniștri, tac mâlc cu toții!

„De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!”

Cuvintele acestea sfinte, patrie și mamă, aveau cândva o relevanță definitorie și de neconceput pentru caracterul unui om. Astăzi, printr-un linșaj mediatic orchestrat în mod incult de undeva foarte „de sus”, oamenii au fost și sunt „educați” că este de-a dreptul rușinos până a le și pronunța! Despre o asemenea bulversantă inversare de valori, acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga afirma: „Respectul pentru clasici (ai literaturii – n.a.) nu mai există (…) De la Freud încoace s-a produs o mutație: s-a pus sexul în locul capului. Asta este tristețea cea mare. Vedeți, la noi, la români, exista o cuviință. Anumite cuvinte nu se pronunțau – nu erau niște tabu-uri, dar exista o pudoare. Acum cuviință, cuvântul acesta, a dispărut din dicționar”! Iar despre cuvântul patriotism, istoricul Florin Constantiniu spunea: „Patriotismul este privit, în anumite cercuri ale intelectualității noastre și ale societății civile, ca o boală rușinoasă”! Dar bolnav este, însă și acela care, inteligent fiind, îl lasă pe cel fără de minte să își imagineze că și el este înțelept…

 „N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!”

Simptomatic la nivel național este, acum când companiile corporatiste străine vâră adânc cnuta în vetrele noastre străbune – ceea ce se întâmplă de pildă la Pungești, în Moldova. Sau la Roșia Montană, în Ardeal. Încă pe aici mai dăinuie totuși niște oameni care, îmbrăcați în tradiționalul nostru port popular, călare pe cai, protestează atât pentru că li se fură pământul printr-un dezastru ecologic, cât și pentru încercarea străinilor de a lipsi întreaga Românie de ecologia bunului-simț. În mijlocul lor, ca un scut protector, sunt și preoții Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Biserică despre care marele nostru Eminescu spunea că este, pur și simplu, „Maica Spirituală a Neamului Românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului, Ea care domnește puternic dincolo de granițele noastre și este Altarul de mântuire națională a țării” (în Timpul, VII, nr.63, 1882). În schimb, astăzi, un veleitar în demersul său istoric, ca Neagu Djuvara, se lamentează, la toți mediocrii care îi țin isonul, cu hula cum că Biserica noastră națională nu este altceva decât un factor de „rezistență la progres”, deci ea ar fi cauza „înapoierii” noastre! Da, domnule „istoric”: dacă „progresul” din capul dumitale echivalează cu scleroza mentală în masă, atunci, sigur, Biserica este și va fi până la sfârșitul lumii un bastion în fața tăvălugului tuturor detractorilor a tot ceea ce este mai frumos și mai curat pe acest pământ.

„N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!”

Nu doar tineretul țării se confruntă astăzi în arta comunicării cu un limbaj nou, impregnat de americănisme gen cool, trendy, job etc, căci prostia știm cu toții că este universală, dar iată ce ne avertizează chiar și un american, prof. univ. dr. P. Gottfried, de la Elisabethtown College: „Veți face mai mult pentru dumneavoastră rămânând națiunea lui Eminescu și a lui Alecsandi, decât dacă urmați ca niște sclavi directivele multiculturale ale U.E. sau devenind ceea ce decid că trebuie să fiți experți în politica externă de la Washington (…) Statul universal, care i-a luat locul lui Adolf Hitler, I.V. Stalin, Nicolae Ceaușescu și altor tirani recenți (…) noul inamic îmbrățișează întreaga omenire, pentru a o reeduca. Nu știu ce este mai periculos, tiranul care ne lipsește de viață sau cel care ne lipsește de identitate, de tradiție (…) U.E. reglementează acum până și cele mai mici aspecte ale comportamentului social în numele toleranței. E într-adevăr imposibil pentru orice națiune membră a U.E. să încerce să se conducă după propriile standarde naționale sau religioase, fără să fie învinuită că încalcă vreunul din drepturile omului confecționate birocratic. Aceiași autoritate internațională ne dictează și ce putem sau ce nu putem să spunem despre propria noastră istorie și ce trebuie să credem și să predăm în școli, pentru a nu fi considerați intoleranți”. Iată că, pentru cei care nu vor să recurgă la un compromis al conștiinței, dorind să se împotrivească răului până la sânge, prigoana se poate spune că a și început.

„Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Unirea românilor de pretutindeni ar trebui să fie, mai ales în contextul deznaționalizării de astăzi a popoarelor, dezideratul numărul 1 în raport mai ales cu instituția divino-umană a Bisericii. De o astfel de unire, în cuget și în simțiri, s-ar cuveni să aibă parte și aceia dintre noi care militează pentru dezintegrarea teritorială a României sub masca unor pretinse proiecte europene de „reformă”. Să nădăjduim însă că Dumnezeu, Cel care vrea ca frații de același neam să fie întotdeauna împreună, ne va ajuta în procesul anevoios al unirii Basarabiei cu România și în dejucarea tuturor planurilor interne și internațional de secesiune a Transilvaniei!

„Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
Viață-n libertate ori moarte! strigă toți.”

Când poetul face, apel la brațele armate ale României națiuni, inclusiv la mărețele ei umbre din morminte, ca să îi privească pe strămoșii noștri cum s-au eliberat de jugul sclaviei unor asupritori ahtiați în a ne fura pământul, averea și sufletele, parcă îmi imaginez pe istoricul Lucian Boia, un precursor nefericit al istoriografiei epocii globalizării, strâmbând din nas și zâmbind ironic cu aerul său de „mare teoretician” al miturilor, întors cu spatele la eroismul înaintașilor noștri, prin care își propune „metodic” să arunce în derizoriu tot sacrificiul istoric al românilor față de neamul și de națiunea noastră ortodoxă! De altfel, nici nu ar fi rău să știți – domnule Boia și domnilor ideologi la curți străine – că râvnitori de dominație ai spațiului românesc au fost, sunt și vor fi cât lumea, de aceea, oricât v-ați strădui dumneavoastră să „ștergeți cu buretele” miracolul dumnezeiesc al rezistenței neamului nostru în fața romanilor, ungurilor, turcilor, austriecilor, germanilor, americanelor, rușilor, evreilor etc, încă mai există destui eroi români, cum și zice poetul Imnului Național, „cu foc în vine”… Acești fericiți Români, într-o epocă în care și adevărul și seriozitatea sunt anacronice, răstălmăcite și incomode, sunt întăriți însă de Dumnezeu ca să le dejoace antihriștilor toate nedreptățile, trădările, minciunile, imposturile cu care s-au lăsat încoronați de detractorii României și românismului integral.

Însă înțeleg ei, oare, ca niște promotori exaltați ai integrării euro-atlantice, cu statut de unelte, că globalizarea aceasta este de fapt un mecanism infernal implementat planetar prin intermediul politicii externe a S.U.A., aflată și ea totuși la cheremul Israelului? Poate că da, poate că nu! Dar, ca să înțelegem mai bine ce este și cu acești evrei și cu noi, românii, să îl ascultăm pe cel mai mare istoric al nostru, savantul și academicianul Nicolae Iorga: „Se încearcă a face din România un fel de vag teritoriu cu indigeni, în parte proști, în parte corupți, în care se poate coloniza. Căci de aceasta e vorba: de o colonizare. Ea trebuie demascată de cine știe. Ea trebuie împiedicată de cine poate (…) La țară, evreii au intrat numai în două însușiri: cârciumari otrăvitori și mari arendași secând, în vederea câștigului, și vlaga țarinei și puterea însuși a omului. Evreii lucrează pentru ca să aibă pentru ei, ca nație năvălitoare, cât mai mult. Până și profesiunile libere… ei ne dau pur și simplu afară din țara noastră. Dându-și seama de puterea lor în creștere, ei ne sugrumă bisericile, ne înlocuiesc prăvăliile, ne ocupă locurile și, ce e mai pierzător, ne falsifică sufletul, ne degradează moralitatea prin opiul ziaristic și literar cu care ne încântă” (Iudaica, ed. Toronțiu, București, 1937).

S-a priceput, oare? Dacă da, atunci să și conștientizăm că este imperios necesar, de o mână forte ca a lui Mihai, Ștefan sau Corvin mai ales astăzi, când vedem că trădătorii de neam au scos la mezat România și viitorul ei, crucificând-o încă odată, ca să ne ridice la luptă, spre eliberarea de sub jugul pe care cândva îl scuturasem, împotriva tuturor acelor potrivnici care vor acum și mai abitir să ne „spele creierele” și să ne reeduce în masă prin impunerea unei denaturări grosolane a identității naționale în limbă, credință, tradiții populare etc.

 „Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i liberate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!”

Reprezentanții Bisericii nu ar trebui să uite, indiferent de loviturile politice și de campaniile de discreditare din mass-media, că sunt port-stindardul societății românești și au ca datorie sfântă să ne călăuzească întregul neam la mântuire. Menirea lor înaltă este să se descotorosească de orice fel de trădători ai interesului național, de cei care vor să ne transforme în sclavi pe propriul nostru pământ, așa cum ne-a și avertizat la TV reputatul analist economic Ilie Șerbănescu: „România nu mai are economie, iar aceste privatizări (impuse de F.M.I. – n.a.) sunt acte de cel mai josnic colonialism pe care guvernele de la București și le-au asumat”!

Români! Suntem însă oare gata, pentru scopul preasfânt al libertății, al păzirii credinței sufletelor noastre, să murim în luptă?

COSTEL NEACȘU


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments