AcasăAurelian Titu Dumitrescu și “Noaptea de ianuarie”
Array

Aurelian Titu Dumitrescu și “Noaptea de ianuarie”

Relativa tăcere lirică a cunoscutului poet, eseist și critic literar Aurelian Titu Dumitrescu era semnalul că în retortele sale creatoare se frământau vulcanic idei, imagini și structuri ale unei noi lucrări literare. Și iat-o în câmpul poeziei contemporane,la început de 2013, purtând numele cuprinzător de „Noapte de ianuarie” și sigla   Editurii Agerpress, între coperte sugerând bătaia luminii în blocuri de gheață polare. Geneza e legată de starea de transă a poetului și de dicteul consemnat de doamna Daniela Dumitrescu, între 1 și 26 ianuarie 2013, nimic surprinzător dacă ne gândim la singularitatea și istoricul realizării marilor poeme-fluviu puse în slujba luminii, a vieții în continuă confruntare cu moartea, poeme marcate plenar de „Antimetafizica”, cartea realizată împreună cu Nichita Stănescu, marele său prieten și magistru.

ion georgescu
Ion Georgescu

 Au rămas în inima iubitorilor de frumos: „Îngerul poverii”, cu cele 49 de sonete și „Sfântul îndârjit”, cu impresionantul număr de 197 de sonete, mărturie a excelării în prozodia clasică a formelor fixe; „Noaptea de apoi”, poemul sensibilizării prin tragic; „Zăbava”, simbol al mersului ideatic fără grabă prin lumea complexă și nesigură prin care trecem; „Despre viața mea și a tatălui meu”, poem dramatic despre iubirea paternă; „O rescriere vinovată a romanului Moby Dick”, cu fantezia creatoare fără frâu; apoi „Ghiaurele”, „Puntea suspinelor și Închisoarea”,”Acolo unde plânsul nu atinge moartea”, „Poemul Veneției eterne”, „Poemele tragice”, „Mască de Maramureș” și „Maramureșul”,toate dominate de forță elegiacă copleșitoare.

  Poemul lui Aurelian Titu Dumitrescu „Noapte de ianuarie” surprinde prin asemănarea cu poemul lui Alexandru Macedonski, din volumul „Excelsior”, asemănare doar de nume, cel al marelui nedreptățit de soartă purtând subtitlul „Revoltă”, justificat chiar din primele versuri: „Desnădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte,/Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit…” Prin contrast însă, cel al lui Aurelian Titu Dumitrescu se impune prin ampla întindere, dar mai ales prin mesajul luminos și prin apartenența la altă specie lirică, la pastel, așa cum se anunță la începutul cărții.

Închinat „Nepoatei mele Ioana”, și alcătuit din 51 de structuri lirice, poemul își dezvăluie din primele versuri frumusețea pornită din îngerul întâlnit, simbol al luminii și credinței în toată opera sa poetică: „O aripă de înger,/ca o frunză botezată-n somn,/ prinde în amurg/ pleoapa închisă a necunoscutului./ Numai femeia care îmi rămâne în urmă,/ pentru a exista o cale,/ îngână culoarea frunzelor.”

aurelian titu dumitrescu
Aurelian Titu Dumitrescu

Iarna cu toate splendorile ei,cu bogăția zăpezilor cotidiene și cu zăpezile de odinioară ce ne fac să ne întrebăm ca Francois Villon: „Ou sont les neiges d”antan?”, iarna cu misterele ei, cu puritatea, iarna cu îngerii păzitori prezenți mereu alături de oameni, iarna din sufletele noastre până la obsesie constituie cadrul liric al marelui pastel care este „Noapte de ianuarie”, cadrul natural ce se desfășoară în paralel cu gama sentimentală a autorului: admirație, dragoste, optimism: „Flutură zăpada/ după semnele gândului/ și eu cad în genunchi,/ născându-mă/ ca om de nea./ Ninge cu aer curat,/ ninge, și palma/poate iarăși să țină podoabe”. Tablourile de iarnă nu sunt statice, în ele apare mișcarea, ele prind viață uneori prin jocul copiilor, alt simbol al purității: „Ninge,/ pe patinoar sunt numai copii/ care nu au deprins/ până acum/ nici un obicei”.

De la a opta secvență a poemului-pastel „Noapte de ianuarie” până la cea finală cu numărul 51, toate încep cu verbul „Ninge”. Este modalitatea poetică de pătrundere în adâncimea sufletului cititorului cu eternul dar al naturii, aducător de putere mamei Gheea, pământul roditor. Repetiția, figura de stil care emoționează artistic în pastelul „Iarna” al lui Vasile Alecsandri: „Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară” e folosită prin extensie cu maximum de eficiență de Aurelian Titu Dumitrescu. Verbul fundamental „Ninge” e pus la înaintare și pregătește textul ce urmează, surprinzător de la un pas la altul: „Ninge într-un univers expirat,/ nimeni nu mai știe de noi/ și vin mesaje din universuri.” Dumnezeu e prezent și e solicitat prin invocația retorică: „Mai lasă, Doamne, să ningă/ până când mă voi hotărî/ să pornesc la drum”. Dumnezeu e implicat și prin asociații originale de mare eficiență: „Ninge/ ca și cum Dumnezeu/ ar coborî tocul/ în călimara sufletului tău/ și ar scrie apoi/ cu penița luminii.” Nu lipsesc filoanele de erotism pur: „Clipa adie, iubito,/ e timpul timid, ca și copilăria noastră.” Datoria față de confrații din eternitate, între care Vasile Voiculescu și Adrian Păunescu e integrată în pastel: „Ninge/ și istoria se mută/ de pe un mormânt pe altul/ la Cimitirul Bellu, la scriitori.” Ninge și ninge și ninge: „Ninge silabisit”, „Ninge ca și cum cerul ar visa”, „Ninge pur și simplu”, „Ninge nădușit”, „Ninge ca într-o temniță”, „Ninge și istoria se mută”, ”Ninge cu umbre de stele”, „Ninge în vis”.

Pe clapele iernii, poetul Aurelian Titu Dumitrescu apasă cu plus de inspirație și dă o simfonie a unei nopți unice de ianuarie. Vibrația lirică melodioasă, concentrată în jurul verbului alb, sclipitor, argintiu „Ninge” se transferă cititorilor cu brio, transmițând lumină, puritate și credință. Un pastel de mare dimensiune, unic în literatura noastră, un pastel de mare și calmă respirație, un pastel care face concurență marilor poeme-fluviu din creația sa amplă – „Noapte de ianuarie”.

ION GEORGESCU


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments