Aflat la primul mandat de primar al comunei Crâmpoia, Ionel Mirea a dovedit, în cei aproape trei ani de la investire, că este un gospodar de excepție. În ciuda tuturor presiunilor politice, exercitate asupra sa de puterea pesedistă, primarul Ionel Mirea a reușit să alinieze comuna Crâmpoia în plutonul comunelor din Olt, cu un grad de civilizație ridicat. Campus Școlar, Liceu Tehnologic, Centru de permanență Fix, prin renovarea unui spital care se afla în paragină, cabinete moderne de fizioterapie, cabinete ale medicilor de familie, renovarea dispensarelor stomatologic și veterinar, bază sportivă, agenție bancară, cămin cultural renovat, două farmacii etc.
E mult, e puțin? Dacă luăm în calcul faptul că de la Revoluție, până în anul 2012, nu s-a făcut nimic în Crâmpoia, atunci răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul singur: Omul sfințește locul!
D-le Ionel Mirea, ca primar de Opoziție, singurul de altfel al PDL Olt, ați avut de înfruntat o serie de presiuni și abuzuri din partea Puterii, îndreptate, de altfel, și împotriva celorlalți primari care n-au vrut să se vopsească în roșu. Și, totuși, comuna Crâmpoia a mers înainte. Ce obiective majore ați înfăptuit în acest mandat și ce v-ați propus în viitorul apropiat? Care au fost și sunt sursele de finanțare ale acestor proiecte?
Într-adevăr, sunt singurul primar PDL, în județul Olt, și am respins propunerile venite pe diferite canale, în special în timpul ordonanței, fiind astfel vitregit de alocarea fondurilor pentru dezvoltarea și cofinanțarea proiectelor, dar și de sprijin, în situații critice (inundațiile și alte asemenea), din partea conducerii județene. În sensul acesta, cred că cel mai bine mă înțeleg colegii rămași în PNL, care au văzut diferența, după ruperea USL.
Cu toate acestea, împreună cu echipa din Primărie, prin proiectele depuse și implementate, comuna cunoaște o dezvoltare importantă, căpătând, astăzi, o nouă înfățișare. Mai aproape de standardele europene.
În susținerea celor afirmate, vă pot da câteva exemple: construirea unui Campus Școlar și transformarea SAM în Liceu Tehnologic, reînființarea Centrului de Permanență Fix, prin renovarea fostului spital, înființarea unui cabinet de fizioterapie, renovarea celor două cabinete ale medicilor de familie, renovarea dispensarului veterinar și stomatologic, renovarea bazei sportive și a clădirii administrative – înființând o agenție bancară și două farmacii, renovarea Căminului Cultural al comunei.
De asemenea, alimentarea cu apă este în lucru, canalizarea se află în faza de licitație, proiectul privind asfaltarea drumurilor comunale a fost aprobat, alimentarea cu gaze – proiect în lucru, grădinița – în faza de licitație, decolmatarea pârâului Dorofei…
Ca surse de finanțare, am atras fonduri europene și din sursele proprii. Consiliul Județean Olt ne-a acordat doar 300 000 lei, în doi ani și jumătate.
Câte locuri de muncă s-au creat în Crâmpoia și în localitățile învecinate, prin inițiativele private ale unor firme de aici? Mai e posibilă, în viitor, crearea unor noi locuri de muncă?
Din iulie 2012 și până în prezent, s-au creat 200 locuri de muncă noi în Crâmpoia, Șerbănești și Mihăești. În viitor, continuăm această acțiune în comună și în zonă, încercând chiar diversificarea activităților lucrative, fiind singura și cea mai sănătoasă metodă de dezvoltare economică și socială.
În ce condiții se desfășoară educația școlară în comuna dvs., ce efective de elevi aveți? Care sunt relațiile primăriei cu profesorii? Câți dintre acești fac naveta și dacă le plătiți banii pentru transport?
După finalizarea Campusului și transformarea în liceu, există toate condițiile unui învățământ de calitate, comparabil cu cel din învățământul urban. Relațiile dintre profesori și Primărie sunt foarte bune. Avem 39 de cadre didactice din care 28 sunt navetiști, pentru care Primăria suportă transportul.
Care sunt resursele economice ale comunei și cât la sută din bugetul local reprezintă taxele și impozitele încasate de la firmele private din localitate?
Nu avem alte surse de venit decât impozitele și taxele locale încasate de la persoanele fizice și juridice. Acestea din urma reprezintă 25% din total.
Însă, din aceste firme se încasează, anual, 30 miliarde vechi ca impozit pe profit, TVA, și contribuții aferente salariilor, un indicator de care nu se ține cont la repartiția bugetului.
Cum s-au perpetuat, în Crâmpoia, tradițiile folclorice și ce ați făcut dvs., ca primar, în acest sens?
Am înființat, din 2012, un Ansamblu Folcloric „Cântecele Boianului”, unde s-au înscris copii din cadrul Școlii și al liceului, care au și participat la diferite concursuri și acțiuni artistice, obținând rezultate bune. În viitor, după finalizarea renovării Căminului Cultural, dorim să promovăm mai mult tradițiile folclorice și culturale.
Cât de necesară este schimbarea Guvernului Ponta în opinia dvs. și care ar fi rațiunea acestei schimbări?
În opinia mea, ca persoană de dreapta, consider imperios necesară schimbarea guvernului actual. Avem nevoie de un guvern credibil, atât în interiorul, cât și în exteriorul țării, cu viziune economică pe termen lung, o legislație care să atragă investitori, o politică sănătoasă de creare a locurilor de muncă, fructificând în acest fel șansa pe care România și-a creat-o prin alegerea d-lui Johannis, ca președinte al țării.
Adresați un mesaj locuitorilor comunei Crâmpoia!
Vreau să le mulțumesc tuturor pentru încrederea acordată, la alegerile din 2012. Îi asigur că, prin tot ce am făcut și prin ce voi face, împreună cu colegii din Primărie și Consiliul Local, nu-i vom dezamăgi. De asemenea, le doresc multă sănătate, bucurii și numai bine!
Ionuț DUMITRESCU