AcasăSpecialAzi: Rapsodul Ion Crețeanu!

Azi: Rapsodul Ion Crețeanu!

Puțini slătineni știu că județul nostru a dat spiritualității românești și – de ce nu? – europene un artist, despre care se vorbește astăzi tot mai des în străinătate, foarte puțin în România și aproape deloc în județul Olt. Este vorba, stimați cititori, de rapsodul popular Ion Crețeanu din Voineasa Oltului, care a cântat la Teheran, Valencia, Pescara, Penne, Sofia, Chișinău, Vidin, Negotin, Budapesta, Viena și se pregătește să doinească, de Ziua Românilor – 1 Decembrie –, la Roma.

Nu vreau să-i critic pe culturnicii noștri de la Olt, pentru faptul că au trecut cu vederea un artist atât de mare, fiindcă însuși Maestrul nu mi-ar permite vreo afurisenie la adresa fie și a unor impostori, domnia-sa fiind un mare iubitor de oameni și, mai ales, prea blând și prea iertător față de cei săraci cu duhul…ion creteanu

L-am întâlnit cu ceva timp în urmă, pe vremea când, în fruntea culturii naționale, era Kelemen Hunor. Se celebra Ziua Pensionarului, la Slatina, prilej cu care acest Orpheu contemporan le-a redat bătrânilor și necăjiților noștri pensionari SPERANȚA. Căci setea infinită a spiritului nostru românesc își află izbăvirea în cântecul conjudețeanului nostru. Fie că se întrupează într-o Baladă sau o Doină, cântecul lui Ion Crețeanu îți taie răsuflarea, atunci când îl asculți. Cobza (lira tracă) și inima sunt cele două instrumente cu care ne cântă și ne încântă Maestrul. Versurile baladelor și doinelor sale se înalță dintr-un izvor curat și rodnic, dezvăluindu-ne nouă, celor care ne-am uitat originile, adevărurile fundamentale ale vieții: iubirea, ninsoarea, ploaia, lumina, întunericul, despărțirea, nașterea, moartea, răsăritul și apusul soarelui, demnitatea românului curat, cu frică de Dumnezeu…

Pentru bătrânii noștri, umiliți de un sistem politic, sistem pentru care cultura și umanitatea n-au nicio valoare, Ion Crețeanu vine cu acel balsam plin de emoție religioasă, acea rază de lumină a lui Iisus, pe care în „epoca marilor ticăloși” numai deținuții politici (conștiința pură a unei țări) o simțeau străpungând zidurile celulei, mângâindu-le sufletele. Pentru un român gârbovit de amărăciune, cântecul lui Ion Crețeanu este un medicament gratuit, pe care Artistul îl împarte cu atâta generozitate…

Ține, Leano, curu’ zvelt!

Ion Crețeanu este unul dintre cei 20 de mari cobzari ai României, printre care se află și Tudor Gheorghe. El conduce trei tarafuri: Taraful din Morunglav (Olt), cel din Grecești (Dolj) și Taraful din Albotina (Valea Timocului – Bulgaria). Este inginer constructor de profesie, însă profesiunea lui de credință a fost, încă din copilărie, aceea de a culege folclor, de a explora zona virgină a folclorului arhaic din Zona Romanațiului și de a-l reda românilor prin cântec. De menționat faptul că lira tracă, adică neprețuita lui cobză, precum și opincile croite dintr-o piele veritabilă, au aparținut unui cobzar vestit, pe numele său Ion Șerban, zis Tarzan. Acesta a fost, deopotrivă, profesorul de cobză al lui Ion Crețeanu, ca și al lui Tudor Gheorghe. Vestitul cobzar a cântat, în anul 1939, împreună cu Maria Tănase, la New York, pentru Roosevelt, celebra melodie, care l-a încântat pe președintele Americii: „Ține, Leano, curu’ zvelt!” (sau ține, Leano, cu Roosevelt!). Un măiastru joc de cuvinte, care nu putea să fie născocit decât de o româncă absolută, așa cum a fost Maria Tănase, acompaniată – așa cum v-am mai spus – de profesorul de cobză al lui Ion Crețeanu.

ion creteanu 1N-am crezut că voi ajunge să pot și cânta și plânge!

Ion Crețeanu a trecut o mare cumpănă a vieții sale. În timp ce se îndrepta spre Galeria Regală de Artă a Cazinoului din Sinaia, fiind unul dintre participanții la Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii”, cobzarul din Voineasa a primit vestea cutremurătoare că este foarte grav bolnav.

„Am trăit, în acele momente, exact ce spune Creatorul anonim: «N-am crezut că voi ajunge să pot și cânta și plânge!» Am trăit experiența asta, pe scena Centrului Cultural «Carmen Sylva» de la Sinaia, în plin concert. Am cântat și am plâns în același timp, dar am plâns în tonalități, care m-au vindecat pur și simplu. Intervenția chirurgicală care a urmat acestui eveniment cultural a început parcă atunci, pe scenă. La jumătatea recitatului, spectatorii s-au ridicat în picioare, aplaudând îndelung piesa «Unde-ai plecat, dorule?», piesă pe care o cânt numai cu cobza. Atunci, am mai cântat o dată această piesă. De fapt, a fost un dialog al meu cu spectatorii. Din sufletul fiecăruia dintre ei plecase, o dată sau de mai multe ori, dorul și poate că la unii dorul s-a mai întors, dar la alții niciodată. Sau poate că, la aceștia din urmă, dorul     s-a întors atunci când eu le-am cântat. Fiindcă, au plecat acasă fredonând acorduri din acest cântec nemuritor. Iată de unde a plecat vindecarea mea de cancer: de la Festivalul Internațional «Enescu și muzica lumii», acolo unde – prin invitația mea, autoritățile în materie au făcut o onoare cântecului țărănesc, cântecul din vatra satului!”, ne-a spus, cu vocea-i blajină, protagonistul acestui reportaj.

Eu vin din eternitatea spiritualității românești și merg în veșnicia cântecului nostru popular, venit de pretutindeni și de nicăieri!ion creteanu 4

L-am întrebat pe Ion Crețeanu, de unde vine, încotro se îndreaptă și unde va rămâne. Mi-a răspuns că această întrebare este una clasică și a mai răspuns la ea, de-a lungul carierei sale, cam în felul următor: „O să vă răspund în două părți la această întrebare. Eu vin de nicăieri și de pretutindeni și mă îndrept spre nicăieri și spre pretutindeni. O să vă spun și partea a doua a răspunsului meu… Vin de la Voineasa, din Olt. Dacă pui vârful compasului la Caracal, un compas imaginar cu o rază de 30 de km, obții o suprafață, cu areal spiritual, în care trăiesc cei mai frumoși călușari din Dacia Felix, Mănăstirea de la Brâncoveni, călușarii de la Dobrun, călușarii de la Cezieni, lăutarii de la Morunglav, de la Iancu Jianu, de la Voineasa, de la Rusănești. Aceasta este o parte a Olteniei Profunde. De acolo vin eu și cântecele mele. Vin din eternitatea spiritualității românești și merg în veșnicia cântecului nostru popular, venit și el de pretutindeni și de nicăieri. Eu și cântecul meu mergem așa cum ar spune cucul sau cinteza, fără o țintă precisă, fără a ne propune ceva, eu curg alături de cântecul meu, așa cum curge apa și, de aceea, întotdeauna, l-am rugat pe Dumnezeu să-mi înlesnească o cât mai bună curgere… O curgere în sensul care ne-a fot hărăzit, mie și cântecului meu… Culeg folclor de 36 de ani. De 36 de ani fac acest lucru, fără să mă gândesc că voi câștiga ceva pe plan material. Câștigul meu a fost acela al valorilor dinăuntru, al valorilor morale. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a scos în cale valori remarcabile și că mi-a dat harul de a le transmite mai departe!”

Neamul nostru a străbătut perioade mai cumplite decât cea pe care-o trăim astăzi și nu s-a reușit dezrădăcinarea

Vorbesc cu maestrul Crețeanu despre culturnicii de ocazie din vremurile noastre și  despre creatorii de pseudocultura actuală, care ne-au năpădit sufletele precum iarba rea. Despre direcția pe care trebuie s-o ia folclorul românesc care a fost distrus de un sistem antiromânesc cu vocație de măcelar. Interlocutorul meu nu este deznădăjduit și crede, cu obstinație, în timpuri ceva mai distilate.

„A fost distrusă dragostea pentru cântarea adevărată. Au apărut producțiile de joasă speță, făcăturile de prost gust, care au îndepărtat tineretul român de la tradiția valorilor noastre românești. Culturnicii de azi culeg exact ceea ce au semănat. Ideea mea este să ne păstrăm creația în limitele frumosului, în limitele adevărului, în limitele esteticului nostru din vatra satului. Adevărații autori morali ai acestei stricăciuni sunt conducătorii politici care-au girat în capul instituțiilor de cultură, tot felul de neaveniți. La popoarele civilizate, spre exemplu la francezi, nu s-ar fi putut întâmpla așa ceva vreodată. Academia Franceză nu acceptă ca pe posturile de televiziune să apară atâtea și atâtea trivialități. Noi avem ce cânta, avem ce oferi lumii, nu este nevoie să facem eforturi prea mari, pentru că la noi izvoarele autentice de cultură sunt la tot pasul. Trebuie să te apleci și să bei din ele… Sunt creații absolut imbatabile. Vrei succes cu adevărat, cântă valorile autentice românești și succesul este asigurat… Timpul le-a judecat, au străbătut sita timpului, sunt cernute de vreme. Timpul le-a pus în balanță, ce a fost bun a rămas, iar balastul a fost dat la o parte. Vă dau un exemplu: «Eu nu știu că știu să cânt, / Dar m-ajunge câte-un gând, / Eu nu cânt să fiu de fală, / Dar mi-e inima amară, / Eu nu știu că știu cânta, / Da-mi potolesc inima, / Ș-ălui de m-o asculta». Sunt versuri din creația noastră tradițională. Vorbe mai adânci decât acestea puține s-au spus legate de menirea cântărețului și rostul muzicii pe pământ. Câtă modestie și măreție în versurile pe care le-ați auzit. «Eu nu cânt să fiu de fală…» Domnule, Sârghie, neamul nostru a străbătut perioade mai cumplite decât cele de astăzi și nu s-a reușit dezrădăcinarea. Este o perioadă, dacă vreți, ca o sinusoidă, care coboară la minus și apoi urcă spre plus… E adevărat, în aceste zile, scara valorilor nu este pe verticală, ci pe orizontală. Dar, la un moment dat, lucrurile se vor așeza… România va avea parte de o Înviere, fiindcă Învierea noastră este infinită și își are originea în Învierea lui Lazăr. Cum să moară spiritul Romanațiului, când eu pot avea pe umeri o ipingea și în picioare niște opinci care rezistă de câteva decenii? O să vă mai spun versurile lui Nițu Voinescu, un rapsod din Grecești, din Dolj, și atunci vă veți da seama de nemurirea cântecului strămoșesc al românilor: «Peline, dragă peline, / Amară-i frunza din tine, / Amară-i inima-n mine.» Vorbe biblice, simple, fără emfază, spuse aici, pentru aici și pentru universalitate…”

ion creteanu 2Discuția cu Ion Crețeanu devine tot mai pasionantă, deși – în jurul nostru – ca după un spectacol – o mare de voci face ca atmosfera să devină incandescentă. Mă concentrez asupra dialogului cu Maestrul: „– Maestre, trăim o istorie beată, care nu mai ține cont de valori. Ce ne facem fără modele morale și intelectuale?” „– D-le Sârghie, acest climat de secetă spirituală nu are cum să dărâme definitiv filonul românismului. Eu vă spun un model al meu: GRIGORE LEȘE! Poporul, indiferent de epocile politice prin care trece, ivește valori, modele. Cum să cânți prost, când GRIGORE LEȘE există? Cum să nu-ți respecți valorile tradiționale, când – la Cezieni – trăiește rapsodul Ghican Constantin? Nea Costin, așa cum îl știu toți oamenii din jurul Caracalului… Nea Costin e un apostol, un dascăl. Iar acum, la aceste spectacol ați ascultat niște lăutari de excepție: pe Mircea Enache, cântând la vioară, pe Nițu Voinescu, de la Grecești din Dolj, pe nea Iacobiță de la Ostroveni. De la ei este de învățat mult, ei sunt lecția imensă pe care trebuie să ne-o însușim și prin ei trebuie să ne regăsim drumul. Deci, poporul român scoate la suprafață modelele. Trebuie doar să le urmăm, sunt la îndemâna noastră. Fiindcă, astfel de oameni sunt într-o mână cu neamul nostru și în cealaltă mână cu Dumnezeu. Nihil Sine Deo! Dumnezeu mi-a dat puterea să cânt plângând, mi-a dat puterea să trec peste orice tentație mercantilă. Mă mai încearcă și pe mine, așa cum l-a încercat pe Iov și, cu fiecare încercare dură, mă simt mai curat, mai luminat… Minunea rară și prețioasă a lucidității poporului român este că – în astfel de vremuri huliganice – rezistăm. Rezistăm grandios…”

Se dă o mare bătălie între mine și bombardamentul din exterior

M-am gândit atunci pentru cine cântă Ion Crețeanu, și de ce atâta trudă a sa pentru a se apropia de Dumnezeu, acum când tendința în România este să îl negi pe Dumnezeu, să fim primii în lume în materie de josnicie.

Mi-am dat seama că Ion Crețeanu nu cântă pentru el însuși. El plânge – prin cântecele sale – frumusețea prigonită a lumii. Cântă ca și cum frumusețea morală din noi ar fi nestrămutată, ar fi la locul ei. În fapt, cântecele sale sunt imnuri închinate frumuseții morale primordiale a poporului român.

Spune Maestrul: „Briliantele acestea pe care le găsesc de-a pururi în popor, le șlefuiesc și le port cu mine, așa cum port acea baladă pe care-am descoperit-o în urmă cu 36 de ani. Se dă o mare bătălie între mine și bombardamentul din exterior care are tendința de a ne strica sufletele și urechea. Însă este destul să asculți o săptămână ce a cântat Maria Lătărețu, de la 17 ani până a murit, și atunci o să te izbăvești. Ascultând-o pe Maria Lătărețu, altfel o judeci pe Maria Tănase. Maria Lătărețu vine de acolo, de pe brazdă, e puritatea absolută a trăirii în curăția sufletului. Maria Tănase a transfigurat cântecul românesc. Am toată admirația pentru ea, dar dacă vrei să vezi cântare țărănească mergi la rapsozii pe care vi i-am amintit mai sus. O să vedeți la Nițu Voinescu din Grecești cântarea din secolul al XIX-lea. El a cules și învățat de la Dumitru Ursu, un lăutar al locurilor. Prin el, Nițu Voinescu a explorat folclorul secolului al XIX-lea, iar eu tot acolo mă aflu, cu urechea pe cântarea din secolul al XIX-lea.”

Fără har nu poți să cânți ca în vatra satului

Constat că Ion Crețeanu se antrenează pentru eternitate ducându-ne la virginitatea cântecului din secolul al XIX-lea, la cântecul din vatra satului. „Mi-ar fi fost mai bine, dacă Liviu Vasilică ar fi trăit. Mi-ar fi fost mai ușor dacă, în România, ar fi fost mai mulți ca Grigore Leșe. Pentru că, uneori, în peisajul actual al răsturnării valorilor, eu sunt văzut ca o apariție bizară. Mă apără, vorba fabulistului, «de țânțari și de tăuni, și de alte spurcăciuni», oameni de spirit ca actorul Dan Purec și poetul Miron Manega. Pe ei, și pe mulți alții ca ei, nu-i miră «primitivismul» meu. Ei spun că eu sunt ceea ce trebuie. Pentru că eu cânt ca în vatra satului. Și ei știu că nu e ușor să cânți ca în vatra satului, fără să ai un har de la Dumnezeu. Nu poate oricine să cânte Miorița. Sau balada «Grigore și arapul», care sună cam așa: «Foaie verde mărgărit / Când era câmpu-n-verzit / De-o fată mare păzit / Și iar verde matostat / De-o fată și de-un băiat. / Și de atâta păzit / S-au apucat de iubit. / Foaie verde foi de prun / Băiatu-a fost mai bătrân / Mi-o încântă s-o ia la drum.»” – iată un fragment dintr-o baladă culeasă în urmă cu 36 de ani de la Ghiță Predoi, din Roșieni – Olt.

Folclorul românesc – ultima redută

În mintea lui Ion Crețeanu, folclorul a rămas ultima redută, care apără valorile fundamentale ale românismului. ion creteanu 5 Rapsozii au un suflet mare, așa cum fluturii sunt fluturi. Un destin nu tocmai comod, într-o lume în care kitsch-ul stă cu regele la masă, în care maneaua este aplaudată la scenă deschisă de însuși șeful statului… Rapsozii au sensul lor pe lume, au onoarea lor și au, mai presus de orice, naționalismul lor curat, pe care nu-l strigă în Piața Mare, așa cum fac politicienii, ci îl poartă în suflet ca pe o distincție, oriunde s-ar afla.

„– D-le Sârghie, eu nu am uitat niciodată locul de unde am plecat. Am plecat din Voineasa Oltului și 90% din sufletul meu acolo a rămas. Săptămânal merg acolo pe plaiurile mele natale, la Matrice, iar când nu sunt acolo, mă visez pe malul Oltețului, pe unde curgea el odată, unde am văzut cel mai frumos Răsărit de soare și cel mai frumos Apus de soare… Ei, dacă ar fi pe lume doar Răsărituri… Acolo mă visez eu în Amurgul vieții, culegând mere și pere pădurețe, prin crângurile din Voineasa…”, ne spune cu oarecare nostalgie protagonistul acestui reportaj.

Ion Crețeanu nu confundă Dreptatea cu Justiția

Ion Crețeanu ne-a vorbit și despre valorile fundamentale: bunul-simț, respectul, credința strămoșească, credința în muncă, onoare și dreptate. De remarcat că Maestrul nu confundă dreptatea cu Justiția, iar mesajul său către politicienii vremii îl rostește fără menajamente: „– Politicienii de azi trebuie să se întoarcă la aceste valori fundamentale care ne-au ținut aici. Credința în muncă, credința în credință, dreptatea. Orice trib, în organizarea lui, avea un consiliu care făcea dreptate. Făcea dreptate, nu justiție. Vedeți câte se întâmplă când nu sunt respectate cele 10 porunci? Însă atâta timp cât satul românesc nu este alterat definitiv, mai avem o speranță.

Avem speranța bucuriei spirituale pe care trebuie s-o transmitem mai departe, care ne dă satisfacție atât unui om ca mine, cât și unui ziarist ca d-voastră, care nu ați părăsit ceea ce eu numesc valori fundamentale. Spiritualitatea tot timpul va accepta spiritualitate. Enescu, Porumbescu, Wagner, Beethoven – toți cu plecat de la creația tradițională, de la puritatea tradiției pe care ei și-au brodat operele. Brâncuși a pornit să cucerească Universul cu un briceag, cu care a încrustat eternitatea pe un lemn de corn. El a simțit valorile acestea absolute și teribile ale pământului din care venim. El, ca și Eminescu, Creangă și Slavici. Gândiți-vă că Eminescu a străbătut Ardealul la 16 ani și ținea sub braț caiete de folclor. A știut, de la început, că un intelectual adevărat și un mare poet nu poate să se despartă de creația tradițională.”

Urmașii lui Attila au umplut de sânge dealurile de la Ip și Trăsnea!

L-am întrebat pe Ion Crețeanu ce părere are de faptul că ministrul Culturii noastre naționale este un nepot de-al lui Attila și dacă valorile despre care domnia-sa vorbește mai pot fi păstrate în această conjunctură istorică.

„– Am un mare respect pentru nația maghiară și o oarecare invidie pentru maghiarii din Diaspora, care sunt mai uniți decât noi, românii. Asta, însă, nu mă împiedică să spun că acești nepoți ai lui Attila au umplut de sânge dealurile de la Ip și Trăznea. După odiosul Dictat de la Viena, înaintașii actualului ministru al Culturii, ne-au făcut atât rău, încât nu mai este cazul să-l pomenesc.  Dar noi i-am ertat și consider că ministeriatul lui Kelemen Hunor e doar o pagină a istoriei politice actuale, pe care trebuie s-o depășim în cel mai scurt timp. Noi ne salvăm tot prin cântec, d-le Sârghie. Ne mântuim cu cântecul și cu religia noastră milenară…

N-o să mă credeți, însă Kelemen Hunor ar putea vorbi corect românește, învățând această deprindere chiar de la lăutarii, rapsozii și culegătorii noștri de folclor. Poate să meargă la Cezieni să stea de vorbă cu Ghican Constantin, ca să vadă ce bine folosește acesta acuzativul.

Să meargă la Nițu Voinescu și Mircea Enache, rapsozii cu care eu îmi împart de multe ori oxigenul, ca să vadă d-l ministru cum vorbesc aceștia limba română fără dezacorduri.

Să vadă Kelemen Hunor ce bucurii enorme îți poate da această stare spirituală care se numește folclor românesc!

ion creteanu 6Mai marii noștri ar trebui să-și amintească ce înseamnă Demisia de onoare

„– Mai este onoare pe lumea asta, d-le Crețeanu?”, l-am întrebat pe conjudețeanul nostru.

„– Încet, încet, ușor-ușor, mai marii noștri trebuie să-și amintească ce înseamnă Demisia de onoare. Mi s-ar părea atât de   natural ca un demnitar român, atunci când a văzut că a greșit flagrant, să-și dea Demisia de onoare. Unii își puneau pistolul la tâmplă, atunci când greșeau față de țara lor. Și mă refer aici în perioada interbelică, atunci când politicienii aveau mai multă onoare. Păi, noi în România nu putem vorbi de onoare decât în ceea ce-i privește pe unii artiști. Păi, la Grigore Leșe se poate vorbi de onoare. La Tudor Gheorghe, la Dan Puric, la Miron Manega…”

Cine este Miron Manega?

În final, l-am întrebat pe Ion Crețeanu cine este Miron Manega.

„– Ion Manega este unul dintre marii români care au simțit că vibrația mea are ceva legat de dumnezeire și că dragostea mea pentru Lira Tracă nu este una întâmplătoare. Este una din formele de respect pe care orice român ar trebui să le atribuie trecutului, privind spre viitor. Orpheu a fost unul din cântăreții antichității. Elemente orfice apar în Luceafărul lui Eminescu. Munții, brazii, fagii, stâncile participă la bătălia dintre bine și rău, în mod concret, la bătălia dintre Gheorghe Pământeanul și Arapul Cuceritor, venit de aiurea să ne batjocorească, să ne răpească fecioarele și pe copiii noștri să-i facă ieniceri.

Revenind la Manega, pot spune că el este unul dintre scriitorii noștri naționali care luptă din răsputeri să demonstreze lumii ce valori de brand național are România. Dacă ne uităm la statuile antichității, vedem că nu există nicio diferență între Lira Tracă a lui Orpheu și cobza de azi.

Dumitru Sârghie

- Advertisment -

Most Popular