Relativ recent (27 mai 2023), a fost lansată ultima ediție a MONOGRAFIEI orașului Potcoava, o vastă lucrare academică, sub semnătura autorilor Jean Popa și Doina Leulescu. Cartea este tipărită de Editura 1 PRINT din Suceava și are titlul complet „POTCOAVA – 600 Studiu monografic sociologico-istoric”. Flacăra culturală a lansării a iluminat sărbătoresc tot spațiul cultural din orașul gazdă.
Evenimentul lansării a fost organizat cu multă pricepere și eleganță de primarul orașului, Emanuel Enăchioaia, care a demonstrat, încă o dată, că este un iubitor de cultură, o persoană agreabilă și bine educată. A fost prezent și directorul editurii, domnul Florin Pușcașu, și a lăsat în urma dumnealui o frumoasă impresie. (Un monument viu de răbdare, de toleranță și sensibilitate, cu o aplecare profundă pentru conservarea tradițiilor noastre ancestrale).
În calitate de membru al „grupului de inițiativă și sprijin” al monografiei și de fost trăitor în satul Sinești, îmi asum lipsa unei extinderi explicative cu privire la denumirea localității Sinești, ca parte integrantă acum a tânărului oraș Potcoava. La pagina 86 a cărții este specificat faptul că o variantă a numelui pe care-l poartă satul, se leagă de numele boierului SINESCU. Se poate înțelege, prin deducție, viețuirea de-a lungul timpului a unui neam întreg, purtător al acestui nume.
Perdeaua de ceață care a ecranat, prin întunecare, această problemă, a constituit-o regimul politic anterior, ce nu era deloc încântat de originile boierești ale numelor. Această orientare aberantă a făcut ca multor localități din țară să le fie schimbate denumirile, unele chiar cu rezonanță istorică. La Sinești, a existat o confuzie favorabilă ce a conservat vechiul nume al localității. Persoana arestată, după instaurarea regimului de democrație populară, a fost boierul Gălbeneanu și nu boierul Sinescu, care era mort demult. Averea lui Sinescu Matei a devenit averea lui Gălbeneanu Alexandru, prin recăsătorirea cu văduva Marghioala Sinescu.
Casa boierilor Sinescu-Gălbeneanu era prima casă situată pe partea stângă, după ce coborai o scară lungă din ciment, a stației de cale ferată. Și conacul era foarte aproape de casă, amplasat dincolo de șoseaua principală a satului. Chiar lângă drum, a fost o magazie mare, urma o fântână curgătoare, apoi, spre deal, era o altă construcție cu o elegantă arhitectură rurală, în continuare grajduri și diverse anexe gospodărești. Pe infrastructura confiscată de autoritățile statului s-a constituit „Gospodăria Agricolă Colectivă Vasile Roaită”.
Vechea locuință boierească s-a urâțit cu o imensă aplecătoare auxiliară, unde se înființase atelierul de fierărie al gospodăriei colective. O parte dintre zidurile interioare ale casei au fost demolate și aici a funcționat, între anii 1962-1965, o imensă sală de clasă școlară. Nu de puține ori loviturile ciocanelor din fierărie ofereau un percutant deranj auditiv pentru mediul didactic. Așa erau vremurile, chiar ziarul regional se numea „Secerea și ciocanul”.
Azi nu mai există nimic din construcțiile menționate anterior. Tot, absolut tot, a fost dislocat după 1989. Ultimii descendenți din Sinești ai boierului Sinescu, poartă în sufletul lor povara unui trecut nedrept. Eugenia Zuvelcatu, fiica adoptivă a lui Matei Sinescu, a decedat în 2022, la vârsta de 89 ani. A fost arestată și ulterior condamnată la nouă luni de detenție cu executare și apoi eliberată după trei luni, în anul 1996. Au rămas copiii și nepoții ca să poarte în continuare amărăciunea care le acoperă sufletele.
Majoritatea tinerilor din zonă nu cunosc aproape nimic din istoria locală și se bucură de viață ascultând manele până noaptea târziu. Boierul Matei Sinescu și tatăl lui, Gheorghe Sinescu, își dorm somnul de veci în liniștea profundă a cimitirului vecin cu „Brazda lui Novac”.
PROF. TEODOR NEDELEA
