Publicând la începutul lui 2013 originala carte de poeme „Sărutul interzis”, semnată de C. Voinescu, tânăra Editură „Hoffman” a realizat una dintre cele mai profesioniste lucrări tipografice ale sale, de pe coperta căreia impresionează „Hector și Andromaca”, reproducere a lucrării plastice a lui Giorgio de Chirico, aleasă sugestiv prin coloristica vie, liniile de suprarealism și elementele cubiste.
Poemul care dă titlul cărții „Sărurul intrezis”, plasat la jumătatea volumului, aduce, surprinzător, nu sărutul imortalizat în cunoscutele sculpturi ale lui Auguste Rodin sau Constantin Brâncuși, ci falsul sărut al lui Iuda din Grădina Ghetsimani, plătit cu 30 de arginți, preț al trădării supreme. E dimineață și piața din vremea lui Iisus, ca și cea de azi, e plină de bișnițari care se pupă fățarnic între ei și apoi se vând reciproc: „Nimeni/ nu ia în seamă/ că Iuda însuși/ a plantat într-un colț/ un nou semn de comportare:/ «Sărutul interzis».
Gestul lui e poate simbolul regretului tardiv ce l-a făcut să se spânzure? Repudiindu-și propria trădare, avertizează trădătorii? Poetul dă semnificații etice gestului biblic al lui Iuda, imprimându-i dimensiuni satirice omenești. În alt poem, Iuda apare metamorfozat în luna cea mai scurtă a anului: ”atârnând hâd/ de funia/ sărutului interzis.”
Mergând pe linia satirică, înțesată de umor fin, uneori cu o doză de dramatism, ca în cazul lui Iuda, și demonstrată în lucrările anterioare: „Dau cuvântul și stau jos”, proză, 2002, „Bomba lui Țeparu”, roman, 2004, și mai ales în proza umoristică „Facă-se voia Ta!”, 2011, scriitorul C. Voinescu se afirmă cu prima sa lucrare poetică – „Sărutul interzis” ca un stăpânitor al versului alb de factură modernă, pe care l-a încercat și în tinerețe.
În construcțiile prozodice recente, autorul își propune un teritoriu mai puțin umblat de confrați: o apropiere a lui Dumnezeu de om prin umanizarea sa, o anume desacralizare a personajelor biblice dominate de Creator, pe care îl ia ca protagonist al întregii cărți și îl transformă într-un bătrânel cuminte, hotărât să își facă un cuib: „Fiind cam singur,/ Dumnezeu/ s-a hotărât să-și facă/ și el un cuib/ că la bătrânețe nu se știe niciodată/ la ce azil poți ajunge.” (domiciliu) Amestecat până la urmă în politică, se gândește: ”… să vândă Raiul,/ livada,/ râurile de lapte/ cu miere cu tot/ și merii/ cam bătrâni/ și să investească banii/ într-o afacere/ pe pământ.” (licitație)
Filonul artistic e bine conturat în substratul poemelor antrenând umorul. În „colaboratori”, ziarele de dreapta scriu că: „Dumnezeu ,/ în marea Lui iubire de oameni,/ colaborează strâns cu Satana,/ pentru a pune la încercare răbdarea/ pământenilor”, iar ziarele de stânga consemnează că „Satana colaborează strâns cu Dumnezeu/ pentru a-și pune în aplicare planurile sale/ diabolice.”
Neputincios în fața tertipurilor politice belicoase ale supușilor săi pământeni care își împart lumea la Ialta: ”Dumnezeu și-a scos/ mâinile din sân/ și a făcut/ Cortina de Fier.” (partaj). Guvernarea oamenilor e grea „din pricina lui Scaraoțchi,/ care își vâră coada/ unde nu-i fierbe smoala”.
Nu lipsesc din problematica cărții Turnu Babel, Arca lui Noe, Coloana Infinitului, drepturile omului, moda, țapul ispășitor, vizitele de lucru și bolile bătrâneții, între care: „șomajul,/ inflația,/ crizele economice,/ terorismul,/ poluarea.”.
Un poem remarcabil, „Izgonirea din Rai”, aduce în prim plan iubirea perechii primare transmisă urmașilor izgoniți de marele dictator: „Ieși, i-a zis bătrânul,/ ești destituit!/ Adam a dat să plece./ Stai!, ia-o și pe ea!/ …Ce contează, zise Adam, într-un târziu,/ privind-o pe Eva adânc în ochi,/ important este/ că/ ne iubim.”
Încurcată poveste cu iubirea dintre bărbat și femeie, în care s-a amestecat apoi biserica! Fiindcă – remarca Anatole France – „Biserica a făcut cea mai mare favoare iubirii, când a făcut din ea un păcat.” Asta întrucât, pentru om, nimic nu e mai dulce ca faptul interzis, ca fructul oprit.
Cuvântul-înainte al unui remarcabil poet, Virgil Dumitrescu, consacră în câmpul poeziei epice contemporane valoarea cărții „Sărutul interzis”. Între alte constatări, spune: „Odată cu «Sărutul interzis» – 50 de poeme comico-epice, C. Voinescu debutează de-a binelea ca poet, altminteri el exersând și ca epigramist… Ușor detectabile într-o lume a fariseismului și a trădării aproapelui, semnificațiile poemului generic se descompun în fiecare din paginile cărții de față.”
Cele „50 de poeme comico-epice”, cuprinse în cartea „Sărutul interzis”, oferită de scriitorul C. Voinescu cititorilor sensibili la umor, sunt în primă instanță un pretext pentru a satiriza viciile societății contemporane în derivă, coborând Cerul pe Pământ, scoțându-l în prim-plan pe Dumnezeu în ipostaza sa de Creator, care l-a făcut pe om, precum spune Geneza „după chipul și asemănarea Sa”.
Modalitatea de tratare literară ficțională a sacrului e doar o parabolă a vieții omului în ipostazele ei cenușii complexe.
Ion Georgescu
