continuare din numărul trecut
Amintesc că, în acea perioadă, după venirea lui Gorbaciov, la Chilia și Plaur-Izmail aveam puncte de mic trafic de două ori pe săptămână.
Am folosit această împrejurare și l-am pus în temă pe ofițer cu întreaga situație de la Sulina. I-am explicat și eventualele riscuri. Nu am discutat modalități de acțiune, fiindcă era experimentat, dar mi-a dat asigurări că va rezolva.
Vizita a avut loc, eu coordonând dispozitivul de gardă și securitate chiar la Sulina. Nu s-a vizitat orașul, ci numai discuții cu oficialii la locul aterizării.
Eu nu am fost de față, fiindcă a apărut un incident: câinii comunitari au pătruns printre participanți, iar câinele lui Ceaușescu, Corbu, după ce a coborât din elicopter, s-a încăierat cu cei comunitari.
Cert este că la scurtă vreme, din dispoziția lui Nicolae Ceaușescu, s-a declanșat cercetare și o anchetă de anvergură a Procuraturii. El s-a încheiat cu anchetarea și condamnarea persoanelor implicate, inclusiv al directorului Nistor.
La fel s-au dispus măsuri de evacuare și ecologizare a zonei. Cred că au fost implicați colegi de la Centrul de Informații Externe, operațiunea fiind demnă de regizarea unui film SF. Aceste deșeuri urmau să fie ridicate într-o singură noapte, dar s-a prelungit un timp din cauza deșeurilor petroliere. Am aflat, mai târziu, că Nicolae Ceaușescu a dispus ca nava în care se aflau aceste deșeuri să fie scufundată în zona de unde au provenit.
Doresc să mai menționez că despre cele stabilite de mine cu locotenent-colonel Buică am „omis” să-l mai informez pe șeful Securității.
Spre toamna lui 1988, după o convocare din centrală, mi-a spus că a fost supus la un fel de anchetă cu privire la cazul de la Sulina și întrebat ce știe despre informarea Direcției a V-a. M-a avertizat că, în mod sigur, voi fi și eu anchetat. Evoluția accelerată a evenimentelor probabil a rămas în afara preocupărilor.
Cu locotenent-colonel Ion Buică nu am mai avut niciun fel de comunicare. Menționez că, în 1991 sau 1992, am aflat că ofițerul a murit într-un accident de circulație stupid, în zona Băneasa. La data aceea, am rămas cu impresia că evenimentul nu a fost întâmplător, ci provocat. Poate m-am înșelat.
Cei condamnați au fost salvați, până la urmă, tot de d-l Ion Iliescu, prin Decretul lege de amnistie și grațiere dat imediat după executarea cuplului Ceaușescu.
Am prilejul să-mi spun părerea despre acest act normativ, care a fost mai puțin mediatizat. El a fost dat, fiindcă Ion Iliescu avea obligația de a-l pune în libertate pe ziaristul Petre Mihai Băcanu, condamnat în primăvara lui 1989, pentru infracțiunea de speculă în neutralizarea complotului antistatal constituit sub bagheta ziaristului sovietic Vladimir Volodin, corespondent al Agenției Novosti la București, în realitate ofițer de informații sub acoperire.
Ca să nu fac afirmații gratuite, mă văd nevoit să prezint succint câteva date despre acest complot. El se afla sub controlul informativ al Securității și, la sfârșitul anului 1988, complotiștii, după eșuarea racolării unor demnitari din apropierea lui Nicolae Ceaușescu, stabiliseră ca lider pe Ion Iliescu și pretindeau că au controlul în 22 de județene de partid.
Existând pericolul extinderii și pierderii controlului informativ, în ianuarie 1989, s-a propus neutralizarea acestuia. Au fost arestate șapte persoane, cercetate și anchetate și definitivate măsurile în prima decadă a lui aprilie 1989.
Sunt unul din participanți la neutralizarea acestui complot. Nicolae Ceaușescu nu a dorit, sub nicio formă, procese politice. Ca urmare, șase dintre cei arestați au fost puși în libertate și dislocați în alte județe. Ziaristul PMB a rămas arestat pentru infracțiunea de mai sus.
Prin Decretul lege de grațiere și amnistie, din nefericire, au fost puși în liberate infractori deosebit de periculoși, care, în condiții incerte și de haos, au comis acte de răzbunare urmate de victime omenești.
Așa au apărut numărul mare de victime date pe seama „revoluției”. În acest fel, se răspunde la cererea îndreptățită a unor revoluționari „Cine a tras în noi, după 22?”. Convingerea mea este că aceste dosare nu vor fi elucidate niciodată, iar mulți dintre infractori au fost, ulterior, reîncarcerați. Am exemple edificatoare.
Închei cu o întrebare firească. Dacă ancheta jurnalistică și dezvăluirile făcute în ultimul timp despre existența unor depozite cu astfel de deșeuri în țară este reală, actualele structuri de informații ale României cred că sunt capabile să facă lumină și să informeze opinia publică.
Col.(r) Nicolae Zărnescu
